Unde se duc emoțiile?

Te-ai intrebat vreodată unde se duc emoțiile oamenilor?

Adevărul e că da. Ce se întîmplă cu energia aia perfectă pe care o ai când ești emoționat. Când de bucurie îți simți lacrimile în tine și ochii cum îți strălucesc.

Ne-am obișnuit să auzim mereu: Eeee, cum să ai emoții? De parcă emoțiile sunt ceva rău…

De 18 ani de când lucrez în tv am emoții în fiecare zi. Uneori abia perceptibile. Alteori emoții mari. Și mă bucur, mă bucur din tot sufletul că le am. Întotdeauna m-am bucurat că am știut să mă exteriorizez. Cred că o luam razna dacă eram introvertit. Nu, fifi e genul cu zgomot și aplauze cum spune autoarea.

La fel și în prietenie și în iubire. Când dispar nerăbdările reîntîlniri îți dai seama că s-a terminat.

Mă tot gândesc la Crăciunul de anul ăsta. Am decis să adopt un bunic. Și da, am mari emoții….

Ascultați-l pe maestrul Belgan în deschiderea concertului Vunk ( cred că la concerte emoțiile colective fac ravagii foarte faine in sufletele noastre☺ )

Prezentul tău se uită fix la tine

Bărbaţii au de mici găşti mai mişto.

Se înţeleg mai bine şi în principiu se ceartă mai rar. De obicei, din cauza unei fete. Rar, dar se ceartă.

Pieteniile lor rezistă mai mult. Eu ştiu o singură gaşca de fete care rezistă de 20 de ani. Cam atât.

Bărbaţii sunt mai deschişi la minte şi muuult mai relaxaţi, mai superficiali în dezbaterea de gaşcă şi nu, nu sunt misogina. Ei nu despică firul în patru şi dacă sunt 5 împreună la bere, nu merg pe nişa drama queen. Nu-şi comentează pe la spate pantofii aleşi greşit, îşi ţin mai bine secretele şi sunt muuult mai solidari la big shit.

Îmi place tare ultima melodie Vama cu Guess Who. Chirilă este cred cel mai liber ever om şi Guess Who este un domn. Genul care spune Sărutmâna la fiecare propoziţie (am avut ocazia să vorbesc cu el la telefon). Cu gândul la gaşca pe care n-am avut-o niciodată tot ascult melodia asta cu zilele fericite.

Acest post face parte din campania mea mentală cu trăitul în prezent.

" Maşina vieţii am vrut s-o întorc spre copilărie...dar maşina vieţii nu poate să-ntoarcă...prezentul tău se uită fix la tine, cum-l ocoleşti preocupat de ce se întâmplă mâine...

Adoptă un bunic

Hai că ne-am pus pe treabă și în momentul ăsta pot spune că sunt super uimită de cât de mulți prieteni empatizează cu drama bătrânilor singuri. 

Vă mulțumesc tuturor pentru mesaje. Sunteți MEGA OAMENI și mă înclin în fața voastră.

Aici e întreaga poveste a bunicilor: http://www.fifistie.blogspot.ro/2013/12/un-bunic-fericit-e-cel-mai-frumos-cadou.html 

 Iată și ce spun oamenii, oamenii ăia frumoși de gândesc cu inima:

Ramona

Am vazut articolul tau, sharuit de catre Bogdana Dobre pe facebook si am intrat, nestiind exact despre ce e vorba. Stiu doar ca mie mi-a murit bunica in august acum si bunicul meu a ramas fara ea de Craciun iar titlul era optimist si am intrat...pur si simplu. Nu m-am gandit ca tema articolului este aceasta dar recunosc ca m-a facut sa oftez adanc, sa simt un fior si o tristete in suflet si sa-mi doresc sa fac ceva pentru o bunica sau un bunic care n-are pe nimeni...As vrea, daca se poate, sa incerc sa fac un batranel fericit, pe langa faptul ca este ingrozitor de trist ceea ce se intampla cu ei sunt convinsa ca bunica mea, de acolo de sus, din ceruri si-ar dori sa fac asta si asta simt si eu ca imi doresc sa fac. 

Laura

Tocmai am citit postarea de pe blogul tau si m-am hotarat sa-ti scriu. Felicitari pentru gestul minunat pe care il faci incercand sa faci cunoscuta situatia acestor oameni in nevoie!...

Maria

Am citit articolul tau de pe blog cu batraneii… Eu am mai fost voluntar tot cu batraneii la Principesa Margareta si la o asociatie din Franta. As vrea sa ma implic…Astept cu nerabdare un raspuns din partea ta.

Monica:

Am vazut articolul tau astazi. Mi se pare crunt sa ai o viata atat de lunga (pe care cred ca multi ne-o dorim) si sa nu ai parte de bucurie in ultimii ani.

Raluca

Am vazut postul tau despre bunicii singuri si sarmani, pot sa ajut si eu cumva? Chiar as vrea sa fac o fapta buna. :)

Robin

Eu chiar voiam sa gasesc un batran sau un cuplu de batrani, singuri si nevoiasi carora sa le duc cate ceva pentru sarbatori. Chiar si dupa sarbatori, pe termen lung.

Vă aștept în continuare mailurile la fifistie@gmail.com. Strângem doritori de fapte bune timp de o săptămână, apoi o să împărțim adresele de bunici.

Share is caring!

Un bunic fericit e cel mai frumos cadou de Crăciun

Eu nu mai am bunici.

Pe cei din partea tatei i-am pierdut înainte de a îi cunoaște.

Copilăria mea a fost una plină de dragostea bunicilor mei, tata Gheorghe și Măruța. I-am pierdut și pe ei. Bunica s-a dus ultima acum 26 de ani. Am încă vie în minte imaginea ei. Dragostea. Căldura. Nerăbdările. Vorbitul mult și tare. Veselia. Pe toate le-am moștenit de la ea. Cred că nimic nu se compară pe lume cu dragostea bunicilor ( văd asta în fiecare zi la bunicii copilului meu)

Sunt însă pe lume bunici fără nepoti...
 
Ieri, cu puțin timp înainte de a intra în emisie am citit pe facebook mesajul anei, colega mea:

Ana-Maria Roman

acum 18 ore lângă Bucharest

Bon! Am primit lista de la CAR Omenia cu pensionarii cei mai saraci din Bucuresti. Colegii care isi doresc sa isi ia cate un pensionar pentru a il ajuta lunar cu hrana sau medicamente sa imi scrie in privat. E un proiect pe termen lung, in sensul ca odata ce ii luati va si asumati responsabilitatea pt ei. Voi raspunde doar la mesajele celor pe care ii cunosc personal (pentru siguranta batranilor). RESTUL puteti sa va adresati direct celor de la Casa de Ajutor. Sunt foarte receptivi si va vor gasi imediat un pensionar nevoias.

Imediat am vrut să știu mai mult despre oamenii ăștia. Și am vorbit cu Ana. Am aflat că sunt bătrâni singuri, care nu au rude, oameni care fac împrumut la CAR 20 sau 30 de lei...m-a bușit plânsul. instant. Cum să faci cerere de imprumut pentru 20 de lei?  Cât un taxi, cât o băutură în centru vechi....

Vorbim de oameni singuri, extrem de săraci, foarte bătrâni. Nu au nimic. NU au chiar nimic. Mulți poate vor doar o vorbă bună, o mângîiere. Un gest care să le încălzească bătrânețea asta prea urâtă.

În tabel aveți vîrste și sume. Te cutremuri. Nu, nu sunt trecute numere de telefon pentru că nu au telefon.

Draga Moș Crăciun, un bunic fericit e cel mai frumos cadou din lume.

Dragii mei, vă rog să vă gândiți puțin ce ar însemna pentru acești oameni ca cineva să îi viziteze, să le ducă o supă caldă, să le asculte poveștile din tinerețile care pariez că au fost pline de speranță.

Vă aștept mailurile pe fifistie@gmail.com

You are what you eat

Foarte tare acest clip. Cantitate vs calitate.

Zeci de cafele negre vs un caffe latte.

Un pahar de cola vs un pahar de lapte.

Imi plac genul asta de comparatii ilustrate pentru că rămân la părerea clasică: o imagine rămâne mult mai clar întipărită în minte.

Renunţi greu la obiceiurile proaste.

Eu m-am despărţit de cola după o iubire de 20 de ani. A fost greu. Şi când mă simt super bine sau sărbătoresc ceva, mai beau totuşi o cola. Nu mai pot sa bea 2 l. Nu mai are acelaşi gust....

Dar cum, cum să renunţ la caffe latte şi să beau cafea neagră?

Lansarea Nu mi-e frică

Am așteptat ca amintirea să se fixeze bine ca să vă povestesc cum a fost la lansarea cărții Paulei, nu chiar după prima emoție. Io sunt foarte impulsiva de felul meu și dacă scriam atunci ce am simțit cred că umpleam blogul de lacrimi.

Lansarea a fost WOW.  Deși atmosfera era una de familie, prima impresie fiind că totul se petrece într-o sufragerie unde cineva a invitat prea mulți oameni de ziua lui, emoțiile au fost imense. Nu o să vă povestesc ce au făcut alții, pentru că aici e în principiu blogul meu și mă laud cu isprăvile mele.

Ce mi-am propus:

-       să mă imbrac în rochie neagră

-      să port tocuri roșii

-       să fiu sigură pe mine

-       să nu tremur

-       să am un speech funny.

Speechul era bine conturat conturat pe device.ul Blackberry Bold:

Buna ziua numele meu este fifi si sunt prietena lolei. Tocmai am intrat in istoria literaturii, aplauze, va rog:) cind i-am spus paulei trebuie sa scrii o carte ea se tot codea si ca o sa o conving i-am spus: daca tu scrii, eu vorbesc la lansare. Asa am ajuns eu aici. bine ca nu exista vorba aia spune-mi cine vorbeste la lansare ca sa-ti spun cat de buna e cartea:))) ma tot gandeam ieri cum sa va prezint cartea. As vrea sa fiu laudaroasa acum, dar sincer laudaroasa si sa va spun ca pina la 39 de ani am citit sute de carti. Va recomand cartea prietenei mele asa: hai sa facem impreuna un exercitiu. Sa ne imaginam ca din acest moment ramane singura carte din lume. Eu una o vad ca o carte pe care pot sa o citesc in fiecare zi. Si sunt sigura zi de zi pot sa gasesc ceva nou. Nu mi-e frica este o carte despre iubire. In cele mai sincere forme ale ei. Despre oameni care ard impreuna dar si separat, despre timpul care in iubirea adevarata nu exista, despre femei frumoase si nebune, despre barbati lasi, despre tandrete si despre concret. As vrea sa va spun ceva: dupa ce am citit cartea am ajuns la concluzia ca femeile iubesc mai misto ca barbatii, sunt mai curajoase si mai nebune. Cu siguranta mai nebune. Un barbat nu putea sa scrie un asemenea procesc al iubirii. Sa va spun despre lola putin: e genul cu care mergi pina la capatul pamantului, are picioare lungi, ii plac parfumurile frantzuzesti, e femeie, femeie. Adica stie ca sexul e vital dar si  ca mr proper si ciorba de fasole cu ciolan au mega importanta  in managementul relatiei.  Cat despre fifi, ea e bine sanatoasa. Iubeste si e iubita. si va ramane prietena lolei. Pina la urma doar lola i-a dat sansa sa vina la lansarea asta unde se poate poza cu toate divele pamantului, chiar și cu doamna Esca:) So, cititi cartea si iubiti-va mult.

Bun. Cu gândurile astea vedeam eu lansarea.

Ce a ieșit:

-       nu am avut rochie neagra. Au fost pantaloni. Și o cămașă bărbătească. Nu orice cămașă.

-       nu mi-am pus tocurile roșii de 13. Au fost minunatele cizme camper cu talpa ortopedica. Bine am făcut, pentru că toată lansarea a durat 2 ore. Muream dacă stăteam cocoțată pe tocuri cît timp autoarea semna volum după volum.

-       Zâmbetul înțepenit pe fața mea poate unora le-a dat senzația că sunt stăpână pe mine. Eram doar paralizată de frică.

-       Nu, nu, nu. Nu pot descrie cum am tremurat. Am fost ca un fel de jelly, ca un bolnav de Parkinson, ca un break dancer . Aveam senzația că mă prăbușesc dar am reușit să vorbesc și să nu mă intind pe jos sub privirile publicului telespectator. A doua zi, de la tremurat si de la incordare aveam vase de sânge sparte în ochiul stâng și o febră musculară de ziceai ca am fost 10 zile la sală.

-       Speetch.ul…eee,  aici am o reală problemă. Nu mai stiu exact ce am spus. Cumva, aș fi recunoscătoare dacă cineva are o înregistrare video a momentului. Cred că ar ajunge viral pe youtube…

Concluzia e că lansarea a fost faină. Au venit mulți oameni apropiați Paulei dar și necunoscuți. Am rămas cu impresia că am fost ușor penibilă, dar oamenii zic că nu. Politețea rulz:). Vorba Amaliei: Nu conteaza ce ai spus, cum ai tremurat, publicul te-a iubit, fifi:)

Și pentru cei care au mâncat tot din farfurie iată și fotografii de la lansare:

 
Cartea se vinde bine, o găsiți în librării, pe siteul editurii All tirajul fiind deja epuizat. O găsiți și pe elefant.ro.

Cine n-are prieteni...

Suntem ceea ce alegem să fim. Şi ne anturăm cu oameni care ne dau o stare.

Unii seamănă cu noi, alţii mai deloc.

Mă uit în cercul meu foarte restrâns şi văd multe zâmbete. Oameni care iubesc viaţa şi se bucură de ea.

Când cineva cade, din prostie sau răsfăţ, rândurile se strâng rapid. Nu e loc de lacrimi şi mângâieri: vaivai, ce-ai păţit. E loc de râsete şi de miştouri crunte: Tu, tu ai viaţă de căcat? hahahaha.

Până la urmă cred că pentru asta sunt prietenii foarte importanţi: să aibă răbdare şi să râdă de tine când cazi într-o nişă care nici măcar nu e a ta. N-ai ce căuta acolo...

Cum spunea Maria mea: prietenii te ridică atunci când ai căzut. Şi sunt cei cărora le dai ciocolata ta? nuuu:) Aici e o diferenţă de gândire: eu aş da cicolată deşi toată lumea ştie ce înseamnă ciocolata pentru mine....

 

Să intrăm în iubire câte doi....

"Da, Fifi, ai dreptate. SINGUR nu ai ce să cauți într‐o relație, iar eu nu știu să număr din trei în trei. Dacă aș fi fost bărbat, ți‐aș fi scris versuri pe cer. Plăteam o escadrilă, sau mai degrabă învățam să pilotez. Și ți‐aș fi spus că nu contează nimic mai mult pe lume ca zâmbetul unei femei."

* fragment din cartea Paulei Sacui, " Nu mi-e frică". 

Lansarea: 23 noiembrie ora 14.00 la targul de carte Gaudeamus .

Nu mi-e frică!

Nu mi-e frică!

E cartea Paulei, sora mea cea mai nebuna care scrie de iti ia mintile.

Nu e o carte usoara, nu e o carte pentru oameni plati, nici pentru rusinosi. E o carte plină de tupeu si de nerv.  Iată ce spune autoarea:) :

  Chit ca intra in literatura printr-un viol, "NU MI-E FRICA" este o carte delicata! O carte cu multa iubire si ura. Nu stiu sa traiesc normal...dovada ca n-am inca o asigurare de viata. Eu traiesc la extreme. Sunt labila. Eu nu pun virgule... pun numai punct. Pentru cei care se intreaba inca...desi semanam nu sunt eu cucoana aia de pe coperta. Eu sunt cealalta. Mult mai cuminte cu un aer de secretara parasita de Gicu intr-o statie de metrou. Hai la revedere ca ma emotionez si plang repede.

In carte apare si Fifi. E prietena care o incurca si mai mult pe Lola in gandurile ei. Cu voia paulei vă dăruiesc un capitol:)

— Uită-l. Îți impun. Uită-l. Se știau de 15, 16 ani. Ciclic auzea porunca asta. Tonul era același. Tăios. Ei erau mereu alții. Niște numere până la urmă, cărora părinții le-au dat desigur nume, ca să nu îi arunce așa, alandala, prin lume. — Uită-l. E tot ce am să-ți spun. Era sigură că ăsta o să fie verdictul. O cunoaște ca pe buzunarele ei. Poate chiar mai bine. Îi spunea Fifi. Erau prietene, râdeau la aceleași glume, goliseră împreună câteva vagoane de sticle, s-au felicitat când au fost mirese. Au lăsat salarii prin baruri și cluburi, au fost la concerte, i-a dat sutienul de dantelă al mamei ca să ia autograf de la Minculescu. Și a luat. A luat pentru că fifi avea tupeu. Avea tupeu chiar și atunci când se prăbușea. Cu o seară înainte au stat ochi în ochi, după ce discutaseră de cinci miliarde de ori la telefon. — Fată, ai înțeles care e problema, de fapt ?!Noi ne-am îngropat de vii. Am uitat să fim noi. — Mda. Am uitat. Am fost mult prea ocupată să fiu perfec tă. Am vrut să fiu cea care dă cel mai bine cu mopul. Și am luat premiu. Am luat și coroniță. Am vrut să fiu șefă. Șefă peste tot. Și acasă, și la birou. Să am control. Cu mine faci mișto doar dacă îți dau eu voie. Eu pot să îmi cumpăr, dacă vreau acum, o sută de rochii. Pentru că pot. Pentru că nu am limită. — Lola, te rog să nu bocești. — Nu bocesc, fată, îmi curg ochii. Cred că se transformă și se fac albaștri. Ca ai lui... — Să luăm partea bună a lucrurilor. L-ai uitat. — Da’ cu ce preț ! — Cu prețul că ai înviat. Ce, nu-I mișto ? No brain, no pain. No pain, no love. — Fată... Să te fut ! — E vina mea. Eu te-am încurajat și am spus că o să te îndrăgostești, că e la fel ca... — Nu, nu-i așa. — Văd, dar tare n-aș fi vrut. Eu aș fi vrut ca tu să ai o poveste ca a mea. Dar în povestea mea el e un domn, nu un bou. Tu nu ești ca mine. Tu suferi. Iei lumea prea în serios, nu ca pe o vacanță. Aici pierzi ! Lola era conștientă că da. Nu știa cum să se poarte nici măcar în concediu.

Nu mi-e frica! se va lansa la targul de carte Gaudeamus in 23 noiembrie la ora 14.00. Va  astept la lansare. Va mai bat eu la cap pina atunci cu fragmente din cartea care acum citeva luni nu era nici in visul Paulei.

Dorinţe

As vrea:

1. sa nu ma mai enervez

2. Sa fiu mai calma, desi cel putin aparent in ultima vreme sunt foarte calma

3. Vocile din capul meu sa cada la pace. Ma obosesc ingrozitor

4. 4-5 zile de concediu lunar. Departe. A se nota ca nu am cerut o saptamana

5. Sa nu mai adorm seara atat de devreme. Dorm prea mult in ultima vreme si asta ma sperie:)))

6. Sa port tocuri zi de zi. Dar, lenea invinge uneori. Deseori

7. Sa fac oamenii din jur sa inteleaga ca NU inseamna NU.

8. Sa vina U2 in Romania. De fapt, n-as vrea. Mai bine sa faca un turneu mondial si sa ma tin dupa ei.

9. Sa am rabdare. Nu am. Dar macar recunosc

10. Mos Craciun sa imi dea naibii un semn ca exista. Cat sa mai cred in povesti?

Totul aspirational. Cum ii sta bine lu' fifi. xoxo, dears:)

ps. sa ploua mai mult daca se poate. astept noiembrie cu november rain. multumesc

La multi ani, Dana! Dana Grecu:)

Mi-e dor de diminetile noastre la taclale, cand mancam paine calda cu parizer si rosii si beam cafea la ibric.

Stateam amandoua in casa cu miros de baba si naftalina, cu peretii verzi si plini de sclipici.

Te cunosc de cand erai reporter de noapte si imi dadeai lectii de bun simt. Te cunosc de cand certai ministri la telefon si plangeai de suparare ca nu iti iese reportajul vietii.

Imi aduc aminte cum iti spuneam: "tu o sa ajungi cineva" iar tu radeai si-mi spuneai "siguuuur". Iata ca viata mi-a dat dreptate!

Mi-e dor sa ma asculti, sa te blochezi la prostiile pe care le spun si sa radem ca nebunele. Sa imi spui de zece ori pe zi: "tu esti normala la cap?"

Cred ca in viata oamenii au parte de cateva intilniri cu adevarat importante. De multe ori constientizeaza cand e prea tarziu si pierd din prostie sau din neglijenta prietenia. Nu e cazul nostru. Parca te aud: Fifi, asa ceva nu se poate!

La multi ani, suflete drag!