Suntem ceea ce alegem să fim. Şi ne anturăm cu oameni care ne dau o stare.
Unii seamănă cu noi, alţii mai deloc.
Mă uit în cercul meu foarte restrâns şi văd multe zâmbete. Oameni care iubesc viaţa şi se bucură de ea.
Când cineva cade, din prostie sau răsfăţ, rândurile se strâng rapid. Nu e loc de lacrimi şi mângâieri: vaivai, ce-ai păţit. E loc de râsete şi de miştouri crunte: Tu, tu ai viaţă de căcat? hahahaha.
Unii seamănă cu noi, alţii mai deloc.
Mă uit în cercul meu foarte restrâns şi văd multe zâmbete. Oameni care iubesc viaţa şi se bucură de ea.
Când cineva cade, din prostie sau răsfăţ, rândurile se strâng rapid. Nu e loc de lacrimi şi mângâieri: vaivai, ce-ai păţit. E loc de râsete şi de miştouri crunte: Tu, tu ai viaţă de căcat? hahahaha.
Până la urmă cred că pentru asta sunt prietenii foarte importanţi: să aibă răbdare şi să râdă de tine când cazi într-o nişă care nici măcar nu e a ta. N-ai ce căuta acolo...
Cum spunea Maria mea: prietenii te ridică atunci când ai căzut. Şi sunt cei cărora le dai ciocolata ta? nuuu:) Aici e o diferenţă de gândire: eu aş da cicolată deşi toată lumea ştie ce înseamnă ciocolata pentru mine....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu