Se afișează postările cu eticheta prietenie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta prietenie. Afișați toate postările

luni, 26 ianuarie 2015

Cu ce se vindecă dragostea?



Prima mea iubire.

Eu aveam 16, el 18. El minte brilianta, suflet sensibil, dar de un egoism feroce. Mă fascina
creierul lui de geniu dar cumva îmi dădeam seama chiar dacă eram o copila ca nu o sa fac treaba
cu el. Pentru ca era în lumea lui. Mă iubea. Atat cât pot băieții sa iubească la vârsta aia.

La un moment dat, era prin anul 2 de facultate cred, m-a anunțat ca pleacă cu 2 prieteni buni băieți în
Africa. M-a informat de expediția feciorilor cu zâmbetul pana la urechi. Fata lui plina de fericire
cind mi-a zis: o luna, îți dai seama? O aventura de o luna!!! Da, mi-am dat seama imediat ca o
sa mor instant de dor. Si-a plecat. M-am perpelit 30 de zile, mi-am făcut griji și l-am așteptat
cu febra nevestelor cărora le-au plecat barbatii la război. Mi-am făcut planuri și vise cu el. 
Rasturnam lumea la întoarcere. Dar, cind l-am revăzut fericit, bronzat și marcat de experienta
trăită ceva parca m-a trezit la realitate.

Mi-am dat seama ca nu pot sta lângă un om care-si vede de visele lui independent de mine. Si am mers mai departe. Boala dragostei trecuse brusc fără prea mari tratamente. Ceva dureri de cap au ramas, dar le tratam cu nebagare de seama.

Amorul poate fi comparat cu o boala. Care nu trece cu medicamente.  Daca-i dureroasa o 
pansează doar timpul sau tratamentele alternative, de cele mai multe ori o dragoste nou nouta. 
Asta daca mai ai nervi de incercari, după ce ieși în sânge din maladia precendentă. 

Mi-am intrebat prietenii daca dragostea este o boala si daca da, cu ce se vindeca? Iata cum vad
ei lucrurile:


Nu, cu siguranta nu e o boala. Cred ca e unul dintre simturile fara de care nu am putea trai. Lumea zice ca avem 5 simturi si un al salea spiritual. As pune si dragostea pe lista simturilor vitale. Asa simt eu!

Dragostea e ca un venin. odata intrat in inima, nu exista antidot decat... alt venin, din alt ac E boala grea, cu ameteli, fierbinteli, aiureli... dar e si frumoasa, si nu cred ca vrea cineva sa scape de ea, ever!

 In cazul meu...da. E o boala de nervi. Nu stiu sa iubesc frumos. Stiu sa iubesc
spectaculos. Eu sunt fata care sparge pahare de zid si apoi plange dupa ele. De mila lor. Ca s-au spart. Asa e si cu dragostea. Iti intra cate o aschie in talpi iar atunci cand iti ajunge in creier dai rateuri. Nu are vindecare. Ea, boala.

Ah nu, nu e o boala. E o bucurie. Nu m-as trata de asta. :)

Dragostea nu este o boala, dragostea te face sa te simti mai sănătos decat esti uneori. Dragostea celor din jurul tau te împinge sa lupți, sa speri. Iti da aripi sa creezi, sa inovezi. Iti da curaj sa încerci lucruri de care te temi si iti aduce bucuria de a împărtășii cu ceilalți fericirea ta. Uneori dragostea nu e asa, te certi cu cei din familie, omul ales si iubit iti taie aripile, te paralizează in gândire si in simțire. Eu despre asta zic ca nu e dragoste, dar cu siguranța e ceva care se vindeca.

Da, boala cronica! te vindeci cu si mai multa dragoste... 

Pai... exista psihologi care spun ca simptomele "indragostelii" seamana cu cele ale unei boli psihice in faza maniacala Partea frumoasa e ca daca e o boala, e una de care nu vrei sa te vindeci. De fapt, nici nu poti. Eu am incercat. Din fericire, a recidivat :)))

Nu stiu daca e neaparat boala, dar daca e se vindeca cu o alta dragoste. 

Cu alta "dragoste". :))) Cu ce se vindeca? Cu Sex. Clar si mult:))) Initial in scop terapeutic. Apoi for fun pt ca a fost mult mai bine decat cu celalalt:)))

Dragostea bolnava este o boala. Stiu ca suna ca un pleonasm dar este o boala de care scapi doar cu ajutorul dragostei adevarate. Depinde de starea mentala a fiecarui om, dar dragostea adevarata te elibereaza si te ajuta sa te bucuri de viata asa cum este ea. Dragostea bolnava te inchide si te distruge si iesirea depinde doar de tine.

Da, este o boala dar de ce sa o tratam?? Pai cand te doare? Trece de la sine...nu exista tratament. Daca vrei sa treaca mai repede iti aduci singur in mod constant argumente impotriva, astea se infig acolo in subconstient si la un moment dat, ele, ''argumentele'', o sa te convinga de faptul ca ''nu se mai merita''. Dar. timpul vindeca ranile. 

Concluzie. 

In dragoste e vorba, din pacate,  despre asteptari. Ne punem sperante, ne facem planuri. Și nu dragostea in sine doare ca naiba, ci momentul ala in care iti dai seama ca asteptarile tale…raman asteptari si atat. In febra amorului cuvintele o iau inainte. Nu vedem semnalele de alarma. Suntem concentrati pe declaratiile celuilalt. Te iubesc, tudoartu, nimeninuecatine si uite asa te ia boala ☺ Mai razi, mai plangi, te mai chinui, te mai bucuri e parte a procesului. Și dacă n-ai 16 ani trebuie să înțelegi și să-ți asumi că orice început are la un moment dat un sfârșit.

luni, 19 ianuarie 2015

Boala dragostei: GELOZIA



Am avut odată o poveste cu un domn, demnă de dramele psihologice.

Omu'  era bolnav de gelozie. In cea mai grava forma. Mă suspecta mereu, își făcea niște scenarii în cap demne de Hollywood, îmi verifica telefonul, mi-a spart cutia postala ca sa îmi ia desfășurătorul. Cauta o dovada. Era ferm convins ca îl înșel deși nu o faceam. Îmi toca nervii mărunt cu întrebare după întrebare cine e x, de ce se uita Y, aaa...nu mi-ai spus ca ai fost cu z. N-am sa uit niciodată cum ma suna în medie de 50 de ori pe zi și ma întreba: unde ești, ce faci? Ce se aude? Mereu auzea un sunet suspect, o voce de bărbat ( desigur) sau o muzica romantica ce ii indica imediat o poveste de așternut. Îmi mirosea parul când ne întâlneam convins ca am fost cu altul.

Povestea s-a încheiat spectaculos: el si-a găsit alta mult mai tânără ca mine, și muuuuult mai tânără ca el. O putea controla mai ușor. A ținut sa fie cinstit. Mi-a spus: nu mai puteam asa. Mai devreme sau mai târziu m-ai fi înșelat oricum, dacă nu m-ai înșelat deja. Ooook.

Cred ca gelozia e boala grea. Se manifesta la orice vârstă. Știu oameni care n-au fost niciodată geloși dar la un moment dat au întâlnit pe cineva în care au găsit stimulul "potrivit " care a declanșat nebunia.

Psihologii spun ca e alimentata de educatie si experienta, chiar daca nu se manifesta in stadiile timpurii ale vietii amoroase.

Exista si o gelozie normala. Freud spunea ca e mai usor sa ii atribui celuilalt infidelitatea si sa te simti ranit de ea, decat sa ti-o asumi si sa o prelucrezi.

In viață de cele mai multe ori e ca la știri. Alergi după exclusivitate. Omul de lângă tine reprezinta investitia ta emotionala, afectiva, chiar financiara nu are voie sa fie disponibil/disponibila pt ceilalti, TU vrei exclusivitate.

Mi-am intrebat prietenii și prietenele despre gelozie. Va invit sa le citiți experientele.

Daca nu e boala, e sarea si piperul intr-o relatie. Nu cred ca exista femeie care sa se planga cand iubitul ii spune ca barbatii cam intorc capul dupa ea pe strada pentru ca fusta prea scurta ii pune in evidenta picioarele. Eu am experimentat si iubitul gelos si barbatul indiferent. Langa cel din urma muream incet.

Gelozia cred ca vine din nesiguranta de sine in primul rand. Nu pot spune ca am fost victima unui partener gelos, dar am simtit si am vazut cateva episoade. Nu cred ca exista persoana care nu aiba o samanta de gelozie cat de mica, in varii ocazii. Am fost geloasa, insa doar atunci cand insinctul mi a spus ca am de ce. Si nu am dat gres niciodata.:) altfel, departe de mine acest sentiment. Eu sunt adepta ideii ca: ce nu stii nu te afecteaza. Oamenii trebuie sa fie liberi si independenti. Daca un om alege sa plece sau sa insele, o va face oricum, indiferent cat de grea e gelozia si cat de freak control e partenerul. Asadar, nu geloziei!

Gelozia e o emotie normala, dar in acelasi timp poate fi si chinuitoare, atunci cand atinge cote alarmante. Nu cred si n-am crezut niciodata ca te face ridicol sau ca ea umbreste iubirea. Cred ca in orice relatie suntem gelosi, important e cum gestionam asta in general si in particular.

Gelozia nu e bună.  Adică gelozia exagerată nu e bună.  Nu am înțeles niciodată "crizele de gelozie". Da, dacă iubești ești gelos, dar un pic, nu îi faci viața un calvar celui de lângă tine, nu il terorizezi, nu te duci după el sa-l urmărești prin boscheti când iti zice ca se duce la meci cu băieții,  nu vrei să ai parola de la mailul personal , de la mailul de serviciu, de la Facebook, nu crezi ca toti Ionii din agenda telefonului sunt de fapt Ioane sub acoperire , nu il faci de ras cand iese fara tine sa-i ceri pe rand la telefon pe prietenii cu care a ieșit ca sa-ti confirme ca e adevarat, nu devii paranoic și il suspectezi la fiecare pas. Deci NU !!!  Pana la urma totul ține de respect, de incredere si de comunicare. Si dacă se holbează toate femeile de pe stradă la barbatul de lângă mine nu pot decât sa ma bucur. Înseamnă ca sunt foarte bună daca am un asemenea bărbat lângă mine. :*

Da,am fost gelos in vreo doua randuri dar nu exagerat. In limite normale. Si am fost victima femeii geloase,in mai multe randuri...horror! Sunt unele chiar sărite rau...

Din pacate eu am fost geloasa multi ani si tarziu am inteles cat rau imi faceam mie cu asta. Dar m-am intors putin in adolescenta si am realizat ca prima mea relatie m-a modelat asa. El era un baiat foarte, foarte gelos, si cumva asa am invatat si eu. Si am transportat asta in absolut toate relatiile mele. Si acum imi pare rau. Fiindca omul care sta acum langa mine are atata incredere si e atat de linistit incat la o vreme de la inceputul povestii m-am linistit si eu. Daca si in relatia anterioara eram mereu intrebata unde plec si cu cine ma vad (cred ca toti barbatii din viata mea au depasit adesea limita), in povestea de-acum, daca lipsesc de-acasa, nu sunt sunata si nici nu sunt bombardata cu mesaje si nici nu raspund apoi unui chestionar. El pur si simplu imi da libertatea care mereu mi-a lipsit. Si privesc in oglinda si realizez ca e sanatos sa ii raspund la fel, asa ca acum am scapat de povara geloziei. Asta nu inseamna ca nu mi-as arata coltii daca ar fi cazul. ;)

Nu sunt geloasă. Cred ca e lucrul care distruge cel mai mult o relatie. Gelozia = sufocare. Si nu cred că partenerul meu e gelos. Nu am simtit pana acum.

Am si fost geloasa, mi s-au si facut scene de gelozie. Evident, mi se par mult mai enervante ale partenerului.:)) In ceea ce privește, scenele de gelozie mi se par niste momente de prostie in viata omului. Si de fiecare data aveau in spate alte frustrări, situația de care reproșam eu era... nimic, aiureli, nici eu nu credeam de fapt ca s-ar putea sa ma însele. In cazul partenerului, am vazut ca e vorba de o scânteie ca sa declanșeze cele mai absurde scene se gelozie. Asta e slăbiciunea lui, defectul daca vrei, dar scânteia e la mine. Si cred ca daca chiar iti pasa, in 95% duc cazuri tine de tine sa eviti. Daca apar scene din nimic, problema e patologica. Fugi! Femeie sau bărbat.

Aveam vreo 20 de ani cand m-a lovit sindromul "vreau si eu un barbat adevarat si o relatie adevarat". Si am primit. Mai mare cu 10 ani decat mine, 7 luni din 10 cat am fost in total impreuna, el a fost la munca pe vas de croaziera. Timp in care mi-a tocat nervii. Aia nu, aia nu, aia nu. Cine e aia, cine e ala, sigur nu ai salvat in agenda numele lui cu nume de fata? Realizam ca nu e firesc un astfel de comportament, insa la cei numai 20 de ani ai mei, am luat de buna relatia. Asta pana cand a venit acasa si fara nicio discutie in prealabil s-a mutat la mine, in garsoniera. Crize de gelozie in continuare ("ai terminat munca la 5, de ce ai ajuns la 6?"). Pana intr-o sambata seara cand mi-a spus ca vrea sa ma ia de nevasta si sa facem copii cat mai repede, caci el nu vrea sa fie strigat tataie in parc cand iese cu copilul la plimbare. Cireasa de pe tort a fost replica imediat urmatoare: nu iesi cu fetele in club in seara asta. Daca pleci, nu ma mai gasesti cand te intorci. In momentul ala am rabufnit si l-am intrebat in zeflemea "si unde pleci? la mama ta?". In alta parte n-avea unde. Am plecat in club, cand m-am intors am gasit bagajele lui facute, iar dimineata a plecat pe sustache. Nicicand nu m-am simtit mai libera, nici macar cand am plecat de la parintii mei de acasa, la facultate, parinti bineintentionati de altfel, dar tatal cu un model de crestere gen "this is Sparta!". La polul opus, 2 ani mai tarziu am intrat intr-o alta relatie... serioasa. Cu vreo 12 ani mai in varsta, m-am indragostit lulea. Din cauza unor factori economici, credeam eu, el devenise la un moment dat extrem de tensionat si distant. Eu n-am stiut sa ii dau spatiu si l-am tocat cu gelozia. Pana cand i-am gasit unul dintr-un lung sir de mailuri schimbate cu o pustoaica despre cat de mult se iubesc. De atunci mi-am jurat ca nu mai citesc vreodata vreun mesaj/email/scrisoare mai ales care apartine barbatului cu care sunt intr-o relatie. Iar de gelozie m-am lecuit definitiv si irevocabil. Desigur, vorbesc de gelozia maladiva, dusa la extrem, pentru ca eu cred ca un strop de gelozie care pune sare si piper relatiei o poate salva uneori. Uneori :)

Ah nu. Nu m-ai nimerit. Pentru mine gelozia e un sentiment de evitat. Nu am avut slava domnului parteneri gelosi patologic si nici eu nu sunt geloasa. Poate in joaca, ca sa ne tachinam. Dupa parerea mea gelozia e de doua tipuri: Aia patologica si aia cauzata de neincredere in partener. Amandoua daunatoare.

Gelozia este un sentiment provocat de nesiguranta oamenilor si de multe ori atat femeile cat si barbatii il provoaca intentionat ca sa testeze reactia sexului opus. Da, cred ca toate lumea a fost geloasa! Da am fost si sunt. Dar partenerul tau este foarte responsabil pentru sentiment respectiv. In acest moment de exemplu primesc toate semnal care ma fac sa nu am dubii despre dragostea ei asta ma afce sa fiu linsitit si sa transmit aceasta liniște catre partenerea mea, asta sa numesc "maturitatea relației". Asta sa poate schimba daca pierdem atenția in cuplu. 

Gelozia e la baza o frica, esti gelos/geloasa cand nu ai incredere in tine. Te gandesti ca va gasi pe cineva mai bun, mai frumos, mai inteligent, mai bun in pat. Si de cele mai multe ori ce gandesti aia primesti. Majoritatea persoanelor geloase sunt inselate. Iti spun din propria experienta, eu sutn o femeie fooooarte geloasa si suspicioasa... 

Gelozia este starea aceea care se naste in momentul in care te uiti in telefonul partenerului si gasesti niste mesaje in care el este cu o alta femeie la fel de drgut ca si cu tine si foloseste cuvinte de alint. Atunci simti cu sangele se opreste din circulatie, tensiunea vrea sa escaladeze Himalaya, stomacul si-a pus numele Katrina si genunchii se simt un Alizeu care se misca intr-o parte si in alta. Gelozia strica la sanatate, la frumosete si distruge relatiile. Din pacate e ca raceala. Vine cand te-astepti mai putin si trece in 7 zile cu sau fara tratament. Pana data viitoare cand iar manaci ceva rece…

Cand nu este excesiva o consider dovada de iubire, daca trece de limita o consider frustrare. Din fericire nu am avut parteneri gelosi. Da, am fost geloasa, dar cand eram imatura :)).

Gelozia este tipica oamenilor egoisti si posesivi. Egoisti fiindca nu vor sa imparta :) si posesivi fiindca au impresia ca partenerul este un bun doar al lor. Am avut iubiti gelosi, unii ma puneau in situatii absolut penibile dar am avut si iubiti care erau gelosi pe buna dreptate. Am umblat si eu cu cioara vopsita, chiar daca nu pe negru ci mai pe gri, asa. Am fost insa cu unu', extrem de gelos, care facea ca toate alea in public si m-am saturat la un moment dat si i-am dat papucii fiindca devenise bolnavicios. Eu sunt si egoista si posesiva deci clar sunt si geloasa. Si poate snoaba. In sensul ca ma scoate din sarite ideea ca ar putea sa ma faca de ras. Sa afle lumea ca s-a incurcat cu nush ce panarama. Daca m-ar insela undeva departe, fara sa stie nimeni, nu as suferi atat. Ah, si sa nu fie cu dragoste. Daca e cu dragoste, m-a terminat. Sufar ca un caine! Chiar daca nu il iubesc foarte tare.. Ma deranjeaza ideea! De altcineva mai bun decat mine. Sa nu spui acolo in articol cine sunt ca si-asa zic astia ca sunt nebuna :))))



Concluzie

Ținem la unele relații absolut prostește, cu dinții, chiar dacă trecem prin propriul chin mental.


Gelozia patologica apare atunci cand nu exista obiectul geloziei, cand reevaluezi mental elementele situatiei, riscul real si conduita si nu exista legatura cu situatia reala, totul este anticipat si crescut in mintea ta de om gelos

Si asta nu e bine. Nu e bine deloc.

articol din rubrica fifi&thecity de pe blogul Cristinei Bazavan, www.bazavan.ro 


sâmbătă, 3 ianuarie 2015

Lecțiile lui 2014



1. Mă bucur că știu exact cine sunt și ce vreau. Că nu mai am nevoie să ridic ochii spre tine sau spre tine  sau spre oricine ca să aflu cine mi-s eu.


2. Nimeni, dar nimeni, nu mă pune pe primul loc. Așa că m-am așezat confortabil pe prima pozitie a podiumului vieții mele. Îmi dau eu coronițe și medalii. Nu am nevoie de public și nici de juriu.


3. Dragoste cu sila nu se poate. Asta e prima vorbă. La fel nici prietenia băgată pe gît nu e treabă. Hai să vă spun direct: Prieteniile mor. Unele de la sine. 

4. Sunt oameni care nu o să recunoască  niciodată adevărurile pe care le spun. Nici măcar pe jumătate. Că doare al dracului de tare când cineva te vede așa cum ești și aleargă în jurul tău să îți arate oglinda.

5. Niciodată nu o să mai spun niciodată. Asta mi-am propus și mi-a ieșit ca la carte.

6. Mi-am făcut test IQ pentru că m-a pus cineva să-l fac. Recunosc, nu-mi trecuse prin cap. Nu mă trufesc pe cifre, vă spun doar că-s peste medie și poate de aia somnu’ nu mi-e lin, că nu înghi orice prostie sau minciună. 

7. Cât de frumoase sunt tăcerile nestânjenitoare și cât de puțini oameni se pricep la ele.

8. Am învățat să spun NU. Foarte des. E minunat. Vă invit să încercați.

9. " Fifi, tu ești optimismul, te iubesc!" mi-a spus cineva înainte de Anul Nou.  Sunt aici 24/7 pentru prietenii mei. Mereu. Și mă lupt pentru nervii și sufletele lor mai tare decât o fac ei uneori. E obositor, dar știu că eu sunt aia din agenda telefonică unde scrie: o să fie bine, e doar un moment!

10. Fifi știe! Vezi ce spui! :)

marți, 23 decembrie 2014

Prinţesa versus zâna



- Mărie, eşti frumoasă ca o prinţesă!
- Ca o zână, mami!
- Dar prinţesele nu mai sunt la modă sau ce?
- Ba da, da zânele sunt zâne!
- Dar care-i diferenţa?
          - Eeee, zânele au magie, mami :)

luni, 15 decembrie 2014

Despre 2014. Cu sinceritate


Sare, piper, ardei iute, miere. Se pun toate intr-un bol mic, se piseaza, se agita si se obtine anul meu 2014. 

A fost un an in care mi-am propus foarte mult, mai mult ca niciodata si am atins cam tot ce am pus pe lista.

A fost anul in care mi-am dat seama ca traiesc prea mult in exterior si astept prea mult de la altii. Mult prea mult. Am realizat asta foarte tarziu, dar mi se pare important ca mi-am dat seama. Am "pierdut" oameni fara de care nu credeam ca pot sa merg mai departe, stalpi pentru mine. 

Am trecut peste momente incredibil de grele care mi-au aratat ca pot duce mult, foarte mult. Psihic si sufletesc. Si am invatat lectii importante. Emotional sunt mai sus ca niciodata si rabdarea mea antrenata, ambitia si munca mi-au dat satisfactii enorme.  

Am castigat oameni minunati in lista mea de prieteni, care au stiut sa se strecoare, sa ma convinga si care imi arata zi de zi ca exista dragoste si prietenie necondionate. Sentimente  reale, relatii fara interes material, in vremurile astea tulburi mi se par ceva iesit din comun. 


 - Fifi, eu țin foarte mult la tine chiar dacă tu nu mă crezi , mi-a spus un coleg drag
 -  Dar chiar nu te cred!
 - Stiu.

Si am ras amandoi, eu cu regretul că am căpătat o neîncredere care ma deranjează. 2014 e anul în care mi-am pierdut incența în relațiile cu cei din jur, nu mai cred ușor pe oricine, oricât de tare mi-ar lua ochii la început.

Cu toate astea, 2014 a fost un an extraordinar. As putea sa spun cel mai bun, dar stiu ca vine 2015 care n-am dubii ca o sa fie fabulos. 

Mi-am intrebat prietenii ce pun ei in bilant:  emotional sau material? Si dupa ce se vede ca e un an bun sau nu?


****
Amandoua, la mine nu functioneaza separat sau pe rand. E totul sau nimic. Sau fie... macar un pic din ambele. Pentru ca am avut perioade de succes material, dar nefericita si neimplinita 
emotional. Ma consolam cu sesiuni de shopping de pantofi pe care nu ii admira EL. Am avut perioade de plus emotional, ca sa ma exprim contabiliceste, dar material eram in urma. Iar  stresul ca nu imi ajungeau banii pentru chestii marunte, nu pantofi sau alte capricii, ma facea irascibila si evident ca asta se rasfrangea si asupra relatiei. Nu cred ca una functioneaza fara cealalta. Nu cred ca dragostea tine de foame, la fel cum nici banii nu aduc fericirea. Cel mult o ajuta ici colo. E nevoie de echilibru, putin din fiecare.

Pai ambele se iau in calcul. Si conteaza ce simti ca-ti rezulta cand tragi linia si aduni. Da cu plus? E bine. Da cu minus? Mai lucram, mai insistam.


A fost un an echilibrat oarecum si primul in care am inteles ca nu sunt de fier. E a dracu' de ciudata senzatia cand esti singur si alerga salvarea cu tine prin oras. Atunci am vrut sa imi fac 
bilantzul si recunosc ca nu am stiut la ce sa ma gandesc intai.


2014 a inceput bolund si s-a incheiat turbat. Am  facut de toate anul asta. Am castigat oameni noi si frumosi, am pierdut prieteni vechi, am facut bani, am cheltuit mult, am riscat , am castigat, am muncit cat nu credeam ca pot duce si-am stat in vacante cat n-am avut parte  in ultimii ani. Am iubit si am suferit, am dat si am luat, a fost un an PLIN PLIN PLIN. Asa cum au fost toti ultimii 20 de ani din viata mea. Daaar, cel mai important lucru pe care consider ca l-am facut anul acesta a fost sa incep un tratament la kinetoterapie pentru o problema pe care ma prefac de vreo 5 ani ca nu o am. Acceptarea ei si cautarea solutiilor de rezolvare ma fac sa simt ca anul acesta nu a trecut degeaba.

In mod categoric emotional, si anul a fost bun in proportia in care ai mai aprofundat din legile nescrise care fac lucrurile sa se miste in jurul nostru si noi odata cu ele.

De cativa ani emotionalul e cel mai important. Cand trece un an, iar cei apropiati sunt sanatosi inseamna ca a fost un an bun. senzatia mea e ca anul a trecut foarte foarte repede. intalnirile 
sunt importante si micile bucurii. Si daca am avut putin timp si pentru mine inseamna ca anul nu a trecut degeaba. 

Eu chiar nu fac bilanturi de astea, Pentru mine e bine daca nu sunt nenorociri mari. Ma bucur de cum a fost si il astept pe cel nou cu bucurie si incredere. 


La sfarsit de an sunt eu si cu mine si analizez daca am finalizat ce mi-am propus. Cred ca totul tine de emotional. Daca emotional sunt bine inseamna ca sunt pe drumul cel bun, ca a fost un an bun si pot sa continui in noul an ce am inceput si nu am finalizat sau nu s-a concretizat in anul care se incheie. 

Daca ma gandesc bine, e in Top 3 cei mai grei ani, emotional- am cam trecut prin toate starile, material, desi am muncit de mi-au sarit capacele, am obtinut totul mult mai greu decat in alti ani.
Nu zic ca este un an dezastruos, dar m-a incercat pe mine foarte tare, m-a epuizat. Daca nu ma intrebai, ma feream sa fac bilantul.

Eu in general merg pe ce ma marcheaza mai tare.. si recunosc ca emotionalul ma atinge de cele mai multe ori, insa mai am si ceva frivolitati de tip material girl asa ca nu pot sa le ignor:))

articol din rubrica fifi&thecity de pe blogul Cristinei Bazavan, www.bazavan.ro 

sâmbătă, 13 decembrie 2014

Ajutor pentru Andreea

Andreea nu a implinit inca 6 ani, e cam cat Maria mea. Si are un diagnostic greu de pronuntat: scolioza congenitala cu malformatie de coloana dorso-lombara; hemivertebra complet segmentata T12 dr.


Gabriela Cojocaru m-a rugat sa va spun de aceasta fetita. O fetita care are nevoie de bani pentru operatie.

Toate detaliile cazului le găsiți aici.


joi, 11 decembrie 2014

Cadouri altfel. Episodul 1

Erica Ioja e o fată talentată, artistă de meserie.

Dacă vă plac decorurile inedite vă propun să vedeți ce iese din mâinile Ericăi.

Pe Erica, o găsiti aici.

Zic sa va grabiti ca maine, poimaine e Craciunul si daca vreti un bradut sau o coronita cu dichis, ea le executa la comanda:)













luni, 8 decembrie 2014

Prima întâlnire. Amintiri de neuitat



Prima întîlnire. De obicei, în zilele noastre vine după ore de vorbit la telefon. Nu se mai poartă întîlnirile aranjate. Facebookul e câmp de luptă și finala se dispută în viața reală. De multe ori se lasă cu dureri de cap, dacă nu cu tăceri.

Dacă ar fi să îmi amintesc o primă întâlnire...nu știu dacă a fost funny. Aveam emoții și eu când am emoții îmi transpiră palmele foarte tare. Se instalase un zâmbet larg, ușor înghețat și butonul de volum era pe off. ( foarte ciudat pentru cineva care vorbeste foarte, foarte mult ). Domnul părea stăpân pe sine, eu eram fermecată doar că nu îmi prea ieșeau cuvintele. Mă uitam la el, vrăjită și zâmbeam. El ( convins că eu joc teatru, a mărturisit mai târziu) zâmbea înapoi și mă tot întreba: Și ce faci tu, Fifi? Zi ceva. Și eu tăceam în continuare, sufocată de emoții și de privirile oamenilor din cafenea, aveam senzația că toată lumea se uită la mine, ceea ce desigur, nu era adevărat. A fost de neuitat. Nici azi nu îmi vine să cred că nu mi-am vărsat cafeaua pe mine, pe el sau nu am ars pe cineva cu țigara.

Povesti frumoase cu prima intâlnire aveți mai jos. Unele de râs, altele de lăcrimat. :)

Cea mai frumoasa...inca o astept.  Cea mai funny? Cunoscusem o tipa pe facebook si imi placea mult si am invitat-o la o cafea. Si m-a refuzat. M_a intrigat refuzul ei dar am zis ca poate m-am grabit. Si am insistat. Pina la urma a acceptat asa cu juma de gura sa ne vedem dar nu unde am vrut eu, a zis ca ea vrea intr-o anume cafenea. Am zis ok. In seara respectiva am avut emotii. Ciudat, am aproape 40 de ani. M-am dus la intilnire, am vrut sa ii cumpar flori si apoi m-am gandit ca ea e foarte ironica si directa si daca nu o sa ii placa florile o sa imi dea cu ele in cap. Si i-am luat o cutie cu bomboane raffaelo. Am ajuns cu 10 minute inainte mi-am luat un espresso si am asteptat. Si am asteptat. Aproape 2 ore. I-am scris pe facebook ce faci si ea mi-a raspuns imediat ca e foarte obosita si se chinuie sa doarma si to ii suna telefonul. Deci nu mai vii? Unde sa vin: Stii aveam o intilnire....uitase complet!!!! asa frumos si-a cerut scuze ca am iertat-o pe loc. Reprogramam!!! Iarta-ma....Foarte funny e ca desi au trecut niste luni bune, ea evită să ne vedem  Oare de ce, fifi?

Blind date. Eu , 27 de ani, superba, machiata, bine pusa in valoare, echipata ca o diva, 50 kg si 1,80, pe tocuri de 10. El, o poza de profil de Hi5 naucitoare, un barbat misto-misto, antreprenor in domeniul IT. Ne-am intalnit in fata magazinului Eva si nici eu, nici el,  nu stiam cum sa ne aruncam mai repede in tufe. Eu ii spusesem ca am 1,52,el replicase repede ca ii plac minionele. Dar n-a precizat ca n-are mai mult de 1,65. Nici ca in realitate e mult mai plinut si are dioptrii serioase. In plus,venise la intalnire-n hanorac si in blugi. Cred ca si o intalnire cu Prince era mai reusita. Cel mai tare m-a amuzat pasul lui saltat, pana la Galleron,unde am baut o cafea, ca sa nu observe lumea diferenta penibila de inaltime si tinuta.


Cea mai frumoasa intilnire, dar si foarte funny a fost cind ea a venit la intilnire frumoasa, simpla, , nemachiata si mi-a zis: Asta-s eu. Puteam sa ma urc pe tocuri, sa ma boiesc de nerecunoscut. Zic sa te uiti bine la mine ca eu asta sunt. Take it or leave it. Am ramas masca. Si am luat-o...de nevasta dupa 1 an, suntem impreuna de 12 :)))))

Culmea, cea mai interesantă primă întâlnire a fost în parcarea unui magazin. Nu ştiu de ce, dar acolo am stabilit să ne vedem după săptămâni întregi în care am vorbit doar la telefon. Am mers la întâlnire cu planurile făcute dinainte, fiind sigură că nu vor ieşi scântei, dar eram oarecum datoare să fac pasul ăsta după facturile de telefon imense plătite. Doar că planul B, adică telefonul primit de la o prietenă care mă ajuta să scap de un individ anost, a picat în secunda în care a coborât din maşină. Acele patru-cinci secunde în care a ajuns la maşina mea au fost o eternitate. Îl vedeam în slow motion, îi studiam fiecare mişcare şi fiecare centimetru de piele. Am simţit că m-a lovit ceva şi din momentul ăla am încetat să mai gândesc. Evident că nu am rămas în parcare, deşi nu ar fi fost o idee proastă. Poate aşa nu aş fi vărsat un fresh de portocale pe tricoul meu alb sau nu m-aş fi înecat cu un os de peşte. Cu toate astea, a fost începutul unei frumoase relaţii.

Odata, in liceu, prima intalnire a fost de Inviere la Biserica. Chipurile n-aveam cu cine sa merg sa iau lumina! Pai se poate? Sa ramana fata neluminata??... :))

Prima intalnire cea mai funny si frumoasa a fost cu prietenul meu. First date bad movie choice am iesit la jumatate si am mers in pub la bere. Second date eu gatesc invitatie la dinner. Mancarea 1. Not ready. 2 bucataria dezastru.3 a trebuit sa preia el controlul sa mancam si noi totusi ceva :)) bine totul a trecut usor cu putin vin  insa si in ziua de azi radem de cele mai awkward funny amintiri si care nu cred ca o sa le uitam vreodata.

Ne-am cunoscut la job acum 7 ani, eu ma angajasem recent. Eram niste copii, aveam amandoi 21 de ani. Colegii au organizat o iesire de-un weekend la mare, cu trenul. Era prima noastra iesire oficiala, dupa 2 saptamani de tatonari. Drumul s-a transformat intr-un calvar pentru toti calatorii, mai putin pentru noi. Ne-am tinut de mana si am adormit unul in bratele celuilalt. A fost frumos, inocent, pur, desi in vagoanele CFR nu aveai cum sa arati si sa fii in the best shape. Dupa 8 ore de mers, ne-am cazat in Costinesti, iar seara ne-am recuperat "prima intalnire". Ne-am pus cele mai bune haine. Tin minte si acum ca topul meu era cu vedere la buric. El purta o camasa de un roz discret. E un fashionist, ca si mine  Apoi am comandat papanasi si am baut vin alb sec. Restul e istorie :)

Cea mai frumoasa intilnire a fost cu un strain, nu cu un roman. Mi-l trimisese seful meu de atunci pe cap, uitase sa isi printeze o prezentare, pt o mega-conferinta,la care avea primul cuvantul, trebuia sa preia presedintia unei asociatii internationale. Am mers cateva etaje cu liftul. Si ardea cu noi in el. Asa flama nu cred sa fi trait niciunul niciodata. Dupa, a ars Teatrul- National, ca ne-am sarutat undeva pe o straduta,prin spate. Eu,cu mainile in buzunare, simtind ca se surpa pamantul....

Pe cea mai frumoasă încă  nu am trăit o. Cea mai funny e de departe întâlnirea în care băiatul m-a invitat la un ceai și mi-a "ghicit "în IPHONE. M-a întrebat data și locul nașterii și mi-a făcut astrograma .Mi-a spus că într-o altă viață am fost o vrăjitoare care a exploatat sexual și financiar bărbați din taur și scorpion și acum îmi dau bătăi de cap bărbați din aceste zodii. Domnul era scorpion dar din cum nu s-a legat nimic cu el, e clar că nu-l exploatasem viața anterioară. Eu cred în continuare că e o simplă coincidență că bărbații importanți din viața mea au fost fie taur fie scorpioni.

Hmm... prima intalnire cu barbatul cu care m-am logodit a fost si funny, privind acum in urma, pentru ca eram amandoi foarte stangaci.  Si sincer, nu credeam ca dupa intalnirea aceea vor urma 11 ani impreuna si perspectiva unei familii. Deci, eu cred ca, funny sau nu, frumoasa ori ba, important e ce urmeaza sau.... daca mai urmeaza ceva dupa acea intalnire.

Prima intalnire cu PRIMUL iubit :
Era prima vacanță de vara din liceu. Terminasem clasa a 9 a si am plecat in stațiune la Slanic Prahova cu verișoara mea, Mihaela. Cea mai mare atracție din stațiune era strandul unde se strangeau toti tinerii la distracție.  Împreună cu câțiva prieteni si cu Mihaela am ajuns la plaja. Imediat au apărut la orizont doi tineri, exact așa cum visasem amândouă.  Am stabilit: cel brunet e al meu iar al Mihaelei cel șaten.  Nu am avut curaj sa intram in vorbă cu ei , dar nici ei nu au făcut nici o miscare. Ne-am mulțumit cu privirile insistente reciproce. Am ținut-o asa pana la sfârșitul zilei si am plecat acasa cu speranța ca ii vom întâlni seara in club. Seara ne-am dichisit ca și cum aveam întâlnire si am plecat spre club. Ne așteptau pe scari la intrare.  Aveam fluturi in stomac. Dar nici o miscare. Am intrat in club si așteptam cuminți sa inceapa vreun blues, poate totuși ne invită la dans.  Incepe Mariah Carey - "Without you". Apare instant brunetul din mulțime (al meu adica) si se îndreaptă spre noi. Inima incepe sa-mi bata tare si ii dau coate Mihaelei. Ajunge langa noi si, surpriza , o invita pe Mihaela :)))) Desi imi picase fața, nu am apucat sa reacționez pentru, a apărut imediat satenul care m-a invitat la dans. Așadar,  alegerea lor fusese fix invers. Cu toate astea, dupa ce ne-am cunoscut mai bine am decis ca ne potriveam mai bine in formula lor, iar el a fost chiar PRIMA mea iubire.


articol din rubrica fifi&thecity de pe blogul Cristinei Bazavan, www.bazavan.ro 

sâmbătă, 6 decembrie 2014

London Shopping! Red Alert! Cu red de la Mos Craciun





La Londra se fac cele mai bune cumpărături. M-am convins pe pielea mea și cine a gustat experiența shoppingului acolo știe despre ce vorbesc.

Și nu mă refer neapărat la haine pentru că haine găsim și aici și e mai complicat cu probatul ( deși cine își știe măsurile poate risca ).

Mă găndesc la bijuterii, jucării, aparatele electronice și cărți. Cărți pe care nu le găsești în România sau sunt de 3 ori mai scumpe ca la Londra.

Vă recomand London Shopping. 2 oameni destepti au facut un bussiness smart. Fac cumparaturi acolo pentru noi ce de aici. Contra unui comision rezonabil. Nu platesti transport, nu sunt taxe ascunse.

Prima comanda am făcut-o. Au onorat-o la timp, mi-au livrat pachetul dorit, totul a decurs perfect. Atentie, plata se face la livrare, deci nu va bateti capul cu carduri si alte instrumente financiare care strică farmecul cumpărăturilor.

Acum le-am trimis lista de crăciun. Taie aia, nu mai vreau aia etc, recunosc i-am înnebunit puțin:) Pe net nu mai erau disponibile deodorantele mele preferate asa ca ei s-a oferit sa le caute in magazin. Si da, desi Victoria Secret nu are magazin online trimiteti link sau foto de pe siteul din America si oamneii de la London Shopping se duc in magazinul de la Londra si va gasesc exact ce vreti voi.

Aici aveti pagina de facebook London Shopping, cu descrierea magazinelor, costuri si detaliile de livrare.


Daca va grabiti si postati comanda pina maine seara prindeti trenul lui Mos Craciun.

Spor la cumparaturi!

joi, 4 decembrie 2014

Frumoasele întâmplări ale vieții

Acum cîteva zile postam pe pagina de facebook Fifi știe aceasta fotografie.


Spuneam că așa un brad îmi doresc de Crăciun.

Și aseară undeva în București cineva amenaja o vitrină. Așa:


Blonda din imaginea de mai sus e Andreea Timofti. A terminat artele plastice, picteaza si face super colaje. M-a cucerit  simtul ei estetic . Si mai e ceva: e stilistul pe care si l-ar dori orice femeie. E rafinata si profesionista.  E ferma si sincera:
 - NU, fifi. ( eu ma gandesc cat de putini oamnei imi spun mie NU)
           - Dar imi place de mor!!!!

           - Nu. ( isi tuguie buzele si are in privire ingrijorarea  ca te 
             poti atasa de ceva care pur si simplu nu iti vine bine )
           
           - De ce, de ce? ( io ca un copil mic si alintat gata sa se tranteasca pe jos ca sa obtina jucaria )
 - Nu o vad pe tine. Pur si simplu. ( sec, dar totusi cu un mic zambet, asta ca sa nu intre in detalii ca doar nu ti-ar spune ca nu ai tocmai dimensiuni de catalog )
           - DAR...( acel dar pe care il stapenesc atat de bine englezii si cred ca ea de acolo l-a furat 
             pentru că a trăit 2 ani la Londra ) am altceva pentru tine. 

Si nu vine cu o haina, vine cu doua. Care imi vin bine si ma fac sa uit instant de prima alegere. Ma asista cand probez. Imi arata exact postura. Imi spune : " Asta cu pantaloni  negrii petrecuti, bluza  simpla neagra. All black.  Si poti sa iti pui cizmele tale portugheze,  ok?  Ai inteles? Mai lasă blugii, da? "  ( si aici rade ca stie ca suntdependentadeblugi) 

Incet, incet dulapul meu arata altfel. Nu mai am haine. Am tinute. Si cand ma imbrac ma gandesc la privirea ei: asta nu, asta da, asa fifi.  

 ***
Aseara, nu ne-am vorbit. Eu cu bradul meu, ea cu bradul ei. Identici. M-am bucurat tare ca ne-am dorit vizual acelasi pom de Craciun ( deci, fifi ai gusturi bune )

Imi plac atat de tare intimplarile astea. Le iau ca semne ale destinului. Coincidentele de gandire, telepatia, pasiunile comune. Asa se nasc prieteniile.




Pe Andreea Timofti o gasiti la Urbanik, magazinul care arata ca dressingul din visul oricarei femei.



vineri, 28 noiembrie 2014

Tati, eu credeam că divele nu sunt triste niciodată...





Mereu m-am întrebat ce simte EL când ascultă melodia asta.

Și cum digeră stomacul lui povestea femeii pe care a părăsit-o si care ce sa vezi ea acum a ajuns
bine de tot.

Mi-l închipui mergînd cu taxiul și strângându-și buzele nervos când șoferul dă radioul mai tare
și zice: Cât de fain e cântecul ăsta, oare cine o fi boul de a lăsat-o pe asta? Ce prost...

EA își vede liniștită de viață, desigur că încă mai îi stă mintea la el că altfel nu ar scrie un hit care
o bagă direct în topul femeilor cele mai bogate.

 Acasă, întins pe canapea în liniștea familiei pe care și-a dotit-o atât de mult, EL e surprins de
fetița lui care se uită la tv: vai tati ce frumos cântă Adele și ce tristă e....Tati, eu credeam că 
divele nu sunt triste niciodată...

Cam așa cu Adele și marea ei dragoste.

Asta mi se pare ironia supremă în viață: să părăsești pe cineva care ajunge în top of the top. Și 
mai face și bani cu umilirea ta publică...

Dar până la urmă așa se nasc cele mai mari cariere: din ambiție, frustrare, răzbunare, dorinta de
a demonstra....Cum era versiunea românească? Aaaa, îți arăt că poooot...:)


*editorial publicat pe euforia.tv

marți, 25 noiembrie 2014

Viața merge mai departe. Fără dubii



Un simplu salut pornește totul.

Privirea lui are o singură oglindă: privirea ta.

Zâmbetul lui are un singur destinatar și știi că ai exclusivitatea buzelor lui.

Te trezești dimineața. Te sun băncile că n-ai plătit ratele sau ai telefonul plin de sms.uri de la șeful tău că nu ai respectat deadlineul. Dar din bucătărie vine un miros de cafea. Pentru ca EL e acolo cu tine. Și dacă-i plecat ți-a lăsat un post it pe frigider. Zice ceva de planuri tinerești și rușinoase.

Zilele trec cu bucurie și repeziciune. Nu le simți pentru că ți-e prea foame de el, de dragoste, de ce aveți voi și nu mai are nimeni pe lumea asta.

Relația voastră urcă spectaculos, nebunește. Zi de zi ți se pare că l-ai prins pe Dumnezeu de picior.

Și vine o zi când începe coborîrea din nori.  Acea zi când nu se mai uită în ochii tăi, nici tu în ochii lui.  Te trezești pe Pământ, direct între reproșurile prietenilor neglijați și realitatea care te biciuie in fata.

Vrei înapoi în norul vostru dar nu mai merge pentru că lucrurile au început să se strice.

Începi să îți dai seama că el nu era prințul din poveste. Simultan, el realizează că nici tu nu ești prințesa din castel.

Trezirea la realitate e groaznică: în mintea și sufletul tău sună ca și cum scapi pe gresie o oală în miez de noapte . Acel sunet care trezește tot blocul.

Vă mai luptați un timp. Poate, poate...

Apoi în foarte puține cazuri rămâneți prieteni. De ce puține? Pentru că după o dragoste mare puțini sunt oamenii care au capacitatea să convertească totul în prietenie. Mult prea putini. Iti trebuie un IQ maxim emotional. Pentru că asta e cel mai complicat: să îți controlezi emoțiile.

Un lucru e cert: sunt iubiri care dureaza o viata. Oameni pentru care o sa ai o tandrete a gandului. Pentru totdeauna. Raman pe speed dial in telefon si in suflet.

Dar: viața merge mai departe. Fără dubii.


ps. Daca nu sunteti lamuriti cititi povestea despartirilor spusa de Cristina. E minunata :)
http://bazavan.ro/2014/07/intilniri-nepretuite-part-7-despartirile/

luni, 24 noiembrie 2014

Ţinuta săptămânii de la Urbanik

Ma uit la tinuta asta si scriu asa: simplitatea ieşită din comun.

Haine care nu doar te îmbracă, îţi dau o atitudine, o stare de spirit...

O ţinută bună şi pentru o zi de muncă şi pentru întâlnirea la cafea cu fetele şi de ce nu şi la întâlnirea cu El.

Gri, negru, piele şi blană ecologice.

Neapărat de asortat cu un zâmbet. Chiar şi enigmatic :)






Mai multe ţinute de la Urbanik găsiţi aici sau direct in magazinul Urbanik de pe Calea Floreasca 111-113.

miercuri, 19 noiembrie 2014

Despre incredere, emotii si zodii


Sunt oameni care au un sistem de protectie senzational. Cand intilnesc pe cineva ii acorda 0% incredere. Apoi persoana respectiva trebuie sa munceasca, sa demonstreze, sa castige increderea. Pas cu pas. Fiecare e atent privit prin lupa mintii mai mult, nu a sufletului. Si uite asa se nasc prietenii trainice cu rata de dezamagiri spre zero.


Sunt altii care au n-au sistem de protectie. Se bazeaza exclusiv pe ce simt ei. Si se arunca. Dau 100% incredere nou venitilor. Si apoi incident, dupa incident increderea se erodeaza pina la pragul cel mai de jos. Dar nu-i nimic ca ei o iau de la cap si acorda credit iar si iar. Sindromul Manole cu tot cu Ana lui. Incearca prietenie, dupa prietenie...poate poate vine cineva de incredere, totusi.

Putem sa incadram prima categorie la rationali si a doua la sentimentali.

Dar ce ne facem cind suntem undeva la mijloc?

Eu pe acolo sunt....

N-am crezut NICIODATA in zodii, astrologie etc. Adica, sa nu ma intelegeti gresit, cred si vad anumite caracteristici la fiecare zodie in parte dar cam atat.

Saptamana trecuta m-am intilnit cu un astrolog. M-am dus cu retinerea omului care nu crede. 

Domnul Cristian Burchiu caci despre dansul este vorba mi-a pus astrograma in fata si mi-a arat cu liniuta cum sunt eu.

 " Esti o mare de emotii dar ai un super creier. Si astea se bat cap in cap. Ce IQ ai? Habar n-am. Cum adica nu ti-ai facut niciodata? Nu ( razand ) de ce mi-as face? Pai ia sa iti faci. Vezi ...superficialitatea geamanului. "

Mi-a spus care sunt calitatile si defectele mele.  Nimic, dar nimic din ce mi-a zis in cele 2 ore cat am stat de vorba nu m-a facut sa replic: Nu e adevarat, eu nu sunt asa. Si n-am auzit doar lucruri bune...

Despre Cristian Burchiu o sa mai auziti multe de acum incolo si nu doar de la mine.

Lectia numarul 1 pe care am invatat-o de la dansul:

" Nu mai nega ce esti tu, cine esti tu. Trebuie sa te accepti si cumva sa mergi cu tine mai departe. E la latitudinea ta ce faci, cum repari si ce corectezi. Alegerile sunt ale tale."   

luni, 3 noiembrie 2014

NIMIC



Ce ai?
Nimic.

De fapt, e suparata, dar daca iti spune de ce, urmeaza o cearta, asa ca mai bine tace.

Ai patit ceva?
Nu, nimic.

A patit, dar daca nu iti dai seama singur, nu autosesizezi problema, i se pare inutil sa iti explice. Plus ca , in general, o problema pentru o femeie e doar un nimic pentru un barbat. Asa ca raspunsul corect e...nimic.

Ai vrut sa zici ceva?
Nimic.

A vrut, dar si-a muscat buzele pentru ca tie, barbatului suprem, totul iti suna a repros daca ea deschide gura, auzi numai confruntari. Asa ca mai bine... nimic. 


Te doare ceva?
Nimic. Dar ce barbat vrea in viata lui o femeie care se plange?

La ce te gandesti?
La nimic. 

De fapt are 45362 de ganduri si incearca sa le ordoneze si stie ca tu ,masculul alpfa, te poti focusa puternic pe o singura chestiune departe, dupa zidurile tale... asa ca de ce sa deschida ea cutia plina cu framantari?

Pot sa te ajut cu ceva?
Cu nimic.

De fapt, da. Ai putea sa deschizi ochii, sa o vezi, sa o asculti.

Si sa ai un raspuns, o solutie. Dar daca tu de obicei ridici din umeri pina ajungi sa mergi la kineto ca sa iti repare cervicala, femeia se invata cu nimic. 

In spatele fiecarui nimic, insa se ascunde ceva. Si azi un nimic, maine doua si uite asa, in timp... intre voi nu mai ramane nimic. 

articol din rubrica fifi&thecity de pe blogul Cristinei Bazavan, www.bazavan.ro 

sursa foto, aici. 

joi, 30 octombrie 2014

Când Dumnezeu îți trimite un înger, fă-i loc în inima ta

* text de Ioana Albu



Am recitit zilele trecute postarile din blog si mi-am dat seama ca nu am mai scris nimic. Sa imi fie rusine. Ma invita omul la el pe blog, ma face superstar si eu scriu putin si apoi o las balta. 

Am un motiv bine intemeiat...am devenit mama, pe nepregatite si m-a luat vartejul vietii cu el. 

In ianuarie anul trecut eram la Roma ca 2 proaspat insuratei dupa 12 ani de casnicie, si in Martie deveneam mama de copil de 4 ani. 

S-a petrecut fulgerator, m-am aruncat ca intr-o relatie de aia in care stii ca e posibil sa nu te ia de nevasta dar speri si iata ca s-au implinit 9 luni de cand suntem impreuna toti 3. Nu, nu avem inca acte, nu este pe numele nostru, dar suntem toti convinsi ca "suntem cea mai frumoasa si iubitoare familie" cum zice puiul meu constant.

Acum 10 ani ma gandeam cu groaza la procedura asta, poate asta a fost si unul din motivele pentru care nu am facut pasul mai devreme. 

E greu cu adoptia si plasamentul in Romania, dar nu imposibil. Presupun ca e greu si cu o sarcina in Romania si totusi oamenii inca mai fac copii. 

Atat azi, o sa incep sa va povestesc mai multe in alte postari, pe masura ce ma mai dumiresc cum sta treaba. 

Ca sa nu ma departez prea mult de la postarile anterioare  despre Roma si vacanta :)  iata o pictura a lui Raffaello Sanzio. 

Ioana,
cea mai frumoasa mama din lume :)



miercuri, 29 octombrie 2014

Relatia nepotrivita. Poti sa scapi, dar vrei?


Mai mult te enerveaza decat iti face bine. Te desconsidera, te chinuie, de multe ori te face sa te simti ultimul om. El sau ea, partenerul tau cu care esti de cateva luni. Sau poate chiar de ani.  Iti dai seama ca e o relatie fara viitor dar totusi nu te poti desprinde. Ca te-ai obisnuit in mocirla asta calduta. Si obisnuita bate singuratatea. Stiu atat de multi oameni care stau in relatii gresite doar pentru ca nu au curaj sa plece , simt ca nu ar gasi ceva mai bun si la ce folos sa riste?

Un partener care nu crede in tine, care are alt sistem de valori, care te umileste de fiecare data cind prinde ocazia...va suna cunoscut, asa-i?

Am facut un sondaj si am ramas uimita sa vad cum oamenii se complac in relatii sau chiar casnicii de zeci de ani. Din lene, din comoditate, din prostie. Pina la urma fiecare om are o doza de lasitate in adn.

Doar ca la unii e usturator de mare. Si te mint in fata, pozeaza in fericiti pentru tine si pentru altii dar chiar si pentru ei. Cu cat poza de familie pare mai fericita cu atat scheletul din dulap e mai mare.

Pentru inceput cititi o conversatie cu una dintre cele mai frumoase si interesante femei pe care o cunosc eu. Am ramas uimita...


- Ai stat vreodata intr-o relatie toxica, nepotrivita? Ce te tinea langa un om care stiai ca nu iti face bine? Cum ai reusit sa scapi?
          - Da. Nu am reusit.
          - Si de cati ani stai in povestea asta?
          - 6 ( sase)...
- Si de ce crezi ca nu poti sa scapi? 
- Obisnuinta, comoditatea
           - Da nu te gandesti ca iti pierzi cei mai   frumosi ani din viata? 
- Am ramas mereu de moment ca oricum nu a aparut nimic altceva la orizont am ramas asa. Nu e neaparat toxic. Nu e ceea ce imi doresc.
          - Si cu ce argumente te intoarce din drum?

- Ca in orice alta relatie noua e frumos la inceput si in final se ajunge la o anumita monotonie. Asa imi zice. Si ca nu e o solutie sa caut ceva nou. Ma iubeste si e tot timpul acolo.

           - Lasa mah ca o sa vina printul din
  poveste si tu o sa fi printesa din castel,   o sa vezi! :))))
- Sper. Sa fie colectionar de arta,pls!


Va invit sa cititi in continuare raspunsuri de la barbati si femei si sa vedeti cum fara sa vrem zicala au ce doare, dar ce place e cat se poate de adevarata.


Da, am stat cativa ani intr-o relatie care imi facea rau. Nu am o explicatie pentru ce simteam. Simteam că omul acela îmi face rău, că îmi consum cu el foarte multă energie si spre sfârsitul relatiei am înteles că omul îmi făcea rău ai am renuntat Era o relatie toxică pentru ca nu îl iubeam. Dar aveam nevoie de el...


Problema cu relatiile toxice e ca nu prea stii ca-s toxice, decat foarte tarziu, cand deja toxicitatea lor s-a imprimat foarte adanc, in ADN-ul tau. Nu stii ca omul pe care-l consideri Soarele si Luna, 2 in 1 superoferta iti face rau si ca te-a subjugat in cel mai parsiv mod cu putinta: cu acordul tau. Am trait pe pielea mea o astfel de relatie, cu grad inalt de toxicitate, care din fericire a durat doar doi ani, insa din nefericire au fost si cei mai frumosi - primii ani de facultate. Am invatat enorm despre mine in urma acestei relatii, dar nu-mi mai da nimeni anii aia inapoi, din pacate. Cum am scapat? Am avut inger pazitor, pentru ca El a fost cel care apus capat relatiei. Mie-mi era prea frica s-o fac, desi simteam de multa vreme ca nu mai era totul in ordine. Si din fericire pentru mine, a si fost genul care a sarit rapid la alta, in next level si nu m-a mai sacait pe mine, cum altminteri mi se pare a fi cel mai toxic mod de a chinui pe cineva: du-te-ncolo, vino-ncoace, lasa-ma si nu-mi da pace. Am vazut in jurul meu, la alte prietene, ce poate insemna genul asta de du-te vino si ma bucur ca am fost lasata in pace de-a binelea, din prima. Oribila experienta, dar ce dulce a fost trezirea! Dupa un iad din asta, cresti cat altii in zece raiuri.


Ti se pare ca daca e cu nabadai e frumos, nu te plictisesti. Eu zic PAS la primele semne de toxicitate, nu la primele certuri, ci la primele semne de intruziune...

Da...am stat...in sensul ca a fost o relatie de 3 ani, care se terminase din punctul meu de vedere ...dar el nu intelegea sau se prefacea ca nu intelege....pentru ca nu concepea sa ne despartim....si am mai dus-o asa cel putin un an....de cate ori voiam sa vorbesc cu el ma gandeam doar la cat o sa sufere el si cat de greu o sa-i fie lui. Pana intr-o zi cand am iesit cu fetele in oras iar el mi-a zis ca sta acasa (nu stateam impreuna ). Ne-am intalnit in oras...el era cu unele in club. Asta era motivul pe care il asteptasem ca sa pot sa termin relatia aia fara sa ma mai simt eu vinovata. Din momentul ala nu i-am mai raspuns la telefon niciodata.


Da, am fost intr- relatie nepotrivita, toxica, cum vrei tu. Inca Sunt. Am stiut de la inceput ca nu e ce trebuie dar am zis ca o sa mearga. Si n-a mers. Si daca tot nu mergea ne-am casatorit. :))))))) Si acum suntem casatoriti. Lumea ne vede super fericiti dar de fapt nici unul dintre noi nu are c... sa divorteze. Si parca imi e si lene sa o iau de la capat cu altcineva, cred ca si eo la fel. E stupid, dar asta e adevarul.


Da. N-am plecat din obisnuinta si teama de singuratate. Adica prostia din capul meu. L-am inlocuit cu altul. 


Stiu cum e. Din pacate. Nu am scapat. Nu pot sa renunt... Stiu ca nu duce nicaieri dar mai am un gram de speranta ca se va schimba ceva Poate nu este ceea ce te asteptai sa auzi, dar asta e raspunsul meu.

 Am stat lângă un bărbat extrem de gelos. Ce m-a ţinut? Ştiu că gelozia vine din neîncredere în propria persoană. Te desconsideri, de vreme ce crezi cu tărie că omul de lângă tine te-ar putea înşela sau părăsi cu oricine altcineva. Aşa că, iubindu-l, am tot încercat să-i construiesc încrederea în el. Sunt genul care merge până în pânzele albe, ca să nu regret că n-am încercat. Era să mă şi mărit cu el (vacă, da). Când am epuizat tot, am renunţat. Nici măcar nu mai semănam cu mine.


Cea mai buna metoda sa scapi din relatie, il iei de barbat. Si sa iti dau si un raspuns inteligent: Relatiile toxice dupa parerea mea se datoreaza diferentelor de opinie si dorintelor celor doi parteneri. Daca la momentul la care tu iti doresti un copil elvrea samearga cu baietii in Thailanda, te oftici, ti se pare ca nu e bun pentru tine, ca iti pierzi vremea... etc si viceversa. Stai cu un om care nu iti face bine pentru ca speri ca se va schimba, dar poate trebuie sa mai schimbi si tu ceva si atunci poate nu iti mai face rau si nici tu lui si ...il iei de barbat..dupa cum spuneam la inceput :)))



Nu am reusit sa scap. Ma tine refugiul pe care il gasesc in el si de care am nevoie disperata... 

Oooo, da. La inceput a fost asa o dragoste de a trezit invidia tuturor...ea era foarte misterioasa si tacuta si linistita...nu ma cicalea ...ma iubea tare...avea o supunere care ma uimea, se uita la mine ca la un zeu. Apoi, mi-am dat seama ca de fapt tacerea vine din prostie si de fapt nu prea are ce sa imi zica. :)))) Nu avea nici-o idee, mereu astepta de la mine totul. Era incapabila sa ia o decizie sau cel putin asa parea. Cand mi-am dat seama ca o sa mor sufocat de plictiseala i-am zis sa ne despartim ca nu merge si atunci ea s-a dat foarte bolnava apoi mi-a zis ca e gravida...nu era nici bolnava nici gravida. Era nebuna de legat. Cum am scapat? M-a inselat cu un prieten:)))) Si nu te-ai ofticat? Nu, am fost fericit ca am scapat. Ma simteam mereu de parca port in miezul verii un pulover gros pe gat, asa atarna...:))))


Mah, nu stiu ce pana mea m-a tinut linga el. Probabil ca a fost primul barbat care m-a cadorisit cu orgasm, ca alta explicatie n-am! Am fugit la propriu in Danemarca 3 luni ca sa nu ma mai las impresionata si m-am intors ca o zana libera si-am intrat in alta relatie:))))

articol din rubrica fifi&thecity de pe blogul Cristinei Bazavan, www.bazavan.ro