Prinţesa versus zâna

- Mărie, eşti frumoasă ca o prinţesă!

- Ca o zână, mami!

- Dar prinţesele nu mai sunt la modă sau ce?

- Ba da, da zânele sunt zâne!

- Dar care-i diferenţa?

          - Eeee, zânele au magie, mami :)

London Shopping! Red Alert! Cu red de la Mos Craciun

La Londra se fac cele mai bune cumpărături. M-am convins pe pielea mea și cine a gustat experiența shoppingului acolo știe despre ce vorbesc.

Și nu mă refer neapărat la haine pentru că haine găsim și aici și e mai complicat cu probatul ( deși cine își știe măsurile poate risca ).

Mă găndesc la bijuterii, jucării, aparatele electronice și cărți. Cărți pe care nu le găsești în România sau sunt de 3 ori mai scumpe ca la Londra.

Vă recomand London Shopping. 2 oameni destepti au facut un bussiness smart. Fac cumparaturi acolo pentru noi ce de aici. Contra unui comision rezonabil. Nu platesti transport, nu sunt taxe ascunse.

Prima comanda am făcut-o. Au onorat-o la timp, mi-au livrat pachetul dorit, totul a decurs perfect. Atentie, plata se face la livrare, deci nu va bateti capul cu carduri si alte instrumente financiare care strică farmecul cumpărăturilor.

Acum le-am trimis lista de crăciun. Taie aia, nu mai vreau aia etc, recunosc i-am înnebunit puțin:) Pe net nu mai erau disponibile deodorantele mele preferate asa ca ei s-a oferit sa le caute in magazin. Si da, desi Victoria Secret nu are magazin online trimiteti link sau foto de pe siteul din America si oamneii de la London Shopping se duc in magazinul de la Londra si va gasesc exact ce vreti voi.

Aici aveti pagina de facebook London Shopping, cu descrierea magazinelor, costuri si detaliile de livrare.

Daca va grabiti si postati comanda pina maine seara prindeti trenul lui Mos Craciun.

Spor la cumparaturi!

Sub cerul Toscanei

- poveste de vacanta scrisa Ana-Maria Roman

Nu mi-ar ajunge 10 pagini sa povestesc aventurile traite alaturi de cele 
doua domnisoare ale sufletului meu si incerc sa rezum totul in cateva mini 
capitole:

1. De ce e bine ca uneori sa mergi cu prietenele in vacanta si nu cu EL.

Pentru ca e fun si poti sa faci ce vrei. Nu te intreaba nimeni siderat de ce iti faci bucle sauvage inainte sa mergi la plaja unde oricum vei ajunge in apa. Sau de ce ai cate doua tinute pentru fiecare zi de vacanta si de ce a fost necesar sa cari un intreg dulap.. De ce pentru Florenta au fost pregatite anumite rochite, pentru Chianti altele si pentru Siena altele.. Si daca a venit cumva ploaia, de ce consideri ca intreg programul vestimentar a fost dat peste cap! Nu isi smulge nimeni parul capilar cand vede ca vizita la Palazzo Vechio s-a inchis deoarece tu ai pierdut vremea prin magazine si pe la tarabe. Si nu se enerveaza cand trebuie sa treceti prin 15 farmacii si sa invatati cum se zice "urcior" in italiana deoarece uneia i-a aparut o roseata mica mica la un ochi, chestie care oricum a trecut in 2 zile... Nu urla nimeni ca dupa 4 zile de condus masina inchiriata apar beculetele de "check engine!" pe bord. Asta fiindca ai omorat motorul de cateva pe serpentine. Adica.. E ok! Se poate intampla orice! ORICE! Everiting izandar control! 

2. De ce NU e bine sa mergi cu fetele in vacanta

Pentru ca va certati ca fetele. E o isterie de aia generala la orice problema intampinata. De la momentul in care alegeti locul pana va intoarceti acasa. Una a vrut sa stea in Florenta, cealalta la mare, a treia in vie. De la haosul cu inchiriatul masinii pana la lipsa cardului de credit, totul a fost o poezie. Fara rima. In vacanta certurile au pornit de la: de ce sunt pozele in care una trece pe strada nu stiu cum si flutura fusta nu stiu ce parte, tremurate??? Adica, pe bune??? E o tragedie! Sau de ce e luft-ul in stanga si nu in dreapta? Sau de ce am luat-o pe drumul gresit a 20-a oara in aceeasi zi deoarece n-am fost in stare sa urmarim harta electronica, soft care ORICUM arata in timp real locul in care eram??  Cine cara harta turistica, mare cat o pagina a4, in timp ce gentile noastre de plimbare erau burdusite cu esarfe, ipad, uneori schimburi, aparate, ochelari, palarii si mai stiu eu ce. Sau de ce trebuie sa ne 
intoarcem intr-un anumit oras pentru a doua oara fiindca una a vazut la tarabe suveniruri cu elfi si spiridusi si vrea sa stie care e treaba cu ei prin zonele alea?? Noaptea mintii! 

3. Pornirea

Bineinţeles că ne-am trezit la ora 15:00 vineri, cu o zi înainte de plecare, că nu avem card de credit, doar de debit, şi fără cel de credit nu putem lua maşina... Şi fără maşină rămâneam în aeroport fiindcă al nostru conac de ţară era la mama dracu, la 10 km de cel mai apropiat sat. Adică nici autobuzul nu avea staţie acolo. Bujor a avut o revelaţie cu un card vechi de cumpărături şi am ajuns cu câteva minute înainte de a se închide banca pentru a pune bani pe el. A doua zi ne-a prins greva in aeroport. 4 ore am stat degeaba. Când am ajuns în sfârşit in Pisa, masina de 130 de euro s-a transformat la negocierile Anei in 490 de euro. Am reusit sa coboram pretul dar ce sa vezi, aia au uitat sa blocheze depozitul pe card. Si femeia de la ghiseu NU intelegea ce e ala depozit.  Si atunci Ana a inceput sa le explice: If we steal the car, what happens??

Nu, nu ne-au arestat!

4. Toscana

MUSAI sa va cazati la un conac vechi printre dealurile de vii. (daca le intrebati pe celelalte doua, e bine sa va cazati undeva la oras sau undeva langa litoral). Aveti nevoie de masina si o harta buna :). Si multa energie, in Toscana nu e de stat. Pe scurt: 7 zile, 1300 de km strabatuti. Am vizitat: Volterra, Cecina, Riparbella, Antignano, Rosingnano Solvay, Rosignano Maritimo,Siena, Florenta, Montereggioni, zona Chianti, Vinci, Colle di val D'Elsa, San Gimignano. Drumurile sunt foarte inguste si pline de serpentine iar italienii - frumosi, ce-i drept, dar nebuni.Nu e de condus pe sosele alaturi de ei. E o aventura. Se spune ca nu iti ajunge o viata sa cunosti Toscana... Va dati seama ca noi intr-o saptamana n-am vazut nici 2% din cat era de vizitat. 

5. De ce-a crapat motorul

Am ajuns pe acest drum: 

Ne-a condus la o casa de vacanta superba, asezata deasupra dealurilor pline de vii si livezi de maslini. In zona Chianti fiecare casuta e parca rupta dintr-un film vechi italienesc. Te astepti ca din moment in moment sa apara Sophia Loren de dupa un colt, cu o rochita inflorata si un sort,cu un batic pe cap de sub care sa ii iasa buclele si sa ne intrebe: Cosa stai facendo qui??
(Habar n-am daca am scris bine:))))

6. Povestea cu plaja alba

Am gasit pe Google Earth (inainte sa merg in vacanta vizitez virtual toate locurile, aleg inclusiv plajele unde voi merge, din aceasta cauza Bujor spune ca sunt control freak) doua locuri pe coasta de vest a Italiei. O plaja stancoasa pentru poze si una extrem de alba cu apa albastra ca in Maldive. 

Dupa ce ne-am rupt in figuri la Antignano unde Enache si-a carat palaria imensa pe care baietii de la piscina au numit-o parasolar) si ne-am facut poze pe stanci mai ceva ca fotomodelele de la Sports Illustrated, in Rosignano Solvay localnicii ne-au ghidat la 
"spiaggia bianca" unde am gasit minunatia.

O pata de aproximativ un km de nisip fin alb si apa albastra. Ne-am balacit si ne-am bucurat ca nu prea era lume. Nu intelegeam DE CE! A treia zi am aflat. Locul e toxic. Si e 
albastru si frumos tocmai de la fabrica de soda din zona de unde sunt deversate reziduurile in mare. Bine naiba ca nu ne-a "curatat" soda de tot!

7. Italienii...

Eleganti. De la mic la mare. Au stil si atitudine. Si camasi cu maneca lunga, suflecata, sacouri de vara, esarfe, mocasini, pantaloni de lungime potrivita... E o placere sa ii privesti. Si ei ne-au privit pe noi. Insa doar atat. Singurii care ne-au abordat realmente au fost turistii sexagenari,germani, austrieci si mai stiu eu ce natie, imbracati in pantaloni scurti si slapi. La ei am avut mare succes! Ne-au facut si poze!



8. Italiencele..

Nu am fost atente.

9. Cel mai frumos loc: Montereggioni

10. Cel mai amuzant moment:

Doamna care intrase in apa intr-un canal si nu reusea sa iasa din cauza kilogramelor. 15
minute am stat sa urmarim cum se salveaza. Ceea ce nu se vede in fotografii este barbatul ei care o impingea de sezut sa o ajute sa se ridice.

11. Cel mai misto lucru vazut:

Barbatul cu romanul.

Fetele vor fi surprinse deoarece nu le-am zis nimic atunci. L-am vazut la cafeneaua din interiorul Palatului Pitti. Avea un aer de aristocrat, iti dadea impresia ca se teleportase in timpurile noastre de undeva de la inceputul secolului trecut. O imagine de film. L-am gasit ulterior in pozele pe care i le-am facut lui Bujor. Pe ea am 
scos-o din peisaj.

12. Cea mai mare dilema:

Cand dadeam sa iesim din galeriile Uffizi, se apleaca Ana catre noi si ne sopteste foarte
serioasa: "auziti, dar de ce toti astia din statui o au mica??" 

Am ajuns la concluzia ca probabil artistii isi doreau sa provoace admiratie, nu fantezii. Sau oricum, sa nu 
distraga atentia de la opera.

Concluzie: 

Data viitoare nu vom mai merge doar noi. Luam totusi un barbat. Sa ne faca poze.




Drept la replica Dana Enache:


Important de mentionat este ca, dupa plecarea noastra, italienii s-au vazut nevoiti sa isi
reconsidere proviziile de inghetata, deoarece noi i-am secatuit la capitolul asta. Bine, mai mult eu, recunosc!

Eu si Roman ne-am dat grav dieta peste cap: salamuri, branzeturi, pizza,paste,croissante, mancare sa fie, cat cuprinde, ca stiam ce Bucurestiul va veni la pachet cu o noua dieta! Cat despre urcior, eu stiam denumirea in limba engleza si slava 
Domnului ca am gasit in Piata de la Signoria, din Florenta, o farmacista care vorbea engleza la perfectie (de unde stiam? dintr-un  episod din Sex and the City, evident, unde Carrie s-a intalnit cu unul care avea urcior). Si, ca tot a venit vorba despre magazine si tarabe, ei bine, n-as spune tocmai taraba..
Dar am vrut sa vizitam si Muzeul Chanel. Unde, surpriza, la fel ca si Palazzo Vechio, era inchis!Inchis pentru noi, dupa cum am crezut, la prima vedere, pentru ca a iesit un domn de la paza care ne-a spus sa mai asteptam putin ca sa se mai elibereze… 

Noi am luat-o ca pe un refuz,dar in realitate asta era procedura, ne-am convins cateva minute mai tarziu,ragaz in care am tot incercat sa gasim motive pentru care nu am fost primite! Ca doar eram imbracate bine, dar aveam niste pungi in brate de la magazine mass-market! Una peste alta, am fost o aparitie, in Toscana, altfel nu-mi explic de ce se uita lumea lung, dupa noi, pe 
strazi, iar unii au venit sa ne faca si poze! Nu, sper ca nu ca la maimute! 

Si, tot referitor la tinute, n-am cum sa nu inchei cu o revolta si sa nu fac public faptul ca am fost data afara dintr-o biserica din Volterra din cauza ca aveam fusta prea scurta! Aaaaaah, si ca Roman si-a luat pantofi inaintea mea, chiar din prima zi! Damn! Hm... si cum am ajuns acasa cu vanatai pe picioare din cauza ca bagajul cantarea 23 kg….

Adio, CFR Calatori! - episodul al 2 lea

M-am trezit cu noaptea în cap. No news here. Sunt morning person si mai aveam N lucruri de facut pina sa plec la Brasov. Cand sa ies din casa imi dau seama ca nu mai stiu unde am pus stickul de net mobil. ( tipic, ar rade prietenii mei ). Da, sunt foarte dezordonata dar cumva in dezordinea mea le gasesc pe toate.

Planuisem cat merg cu trenul sa scriu, sa trimit mailuri sa mai rezolv una, alta. Si nu gaseam stickul vietii. M-am enervat, am facut o criza de nervi mica si am plecat de acasa injurandu-ma: iti meriti soarta.

Ma urc in trenul de care va povesteam acum 2 saptamani si pina aproape de Ploiesti citesc. Ma suna o prietena, vorbesc un pic cu ea si se pierde semnalul. Butonez putin telefonul si dau fara sperante sa imi caute o retea wireless. Surprize, surprize: net full, netul trenului. Gratis, neparolat. Bingo!

Asadar, inca o bila alba pentru Regiotrans, reteaua de trenuri private pe care am descoperit-o de curand si despre care am scris aici.

Si pentru ca imi place fotbalul nu ma pot abtine sa nu tin scorul:

CFR Calatori -Regiotrans : 0-2.  Cum spuneau crainicii de radio care imi bucurau copilaria: o sa va tin la curent cu evolutia de pe tabela de marcaj, desi slabe sperante ca liderul CFR sa mai recupereze in fata  proaspetei promovate Regiotrans. Hai cu hatrickul :)))

ps. domnilor de la Regiotrans scrieti mare pe siteul dumneavoastra AVEM WIFI GRATUIT! Va asigur ca dependentii de virtual ca mine sunt castigati pe viata cu aceasta simpla propozitie. 

Nadina Câmpean. De veghe în lanul de lavandă

* un text de Nadina Câmpean

Când mă apucă dorul de vacanţă, devin enervant de nerăbdătoare. Încep numărătoarea inversă cu o lună înainte, ma documentez zi şi noapte despre locurile pe care trebuie neapărat să le văd, îmi pregătesc în minte ţinute şi îi înnebunesc pe cei din jurul meu care, probabil, zic şi ei rugăciuni să vina vacanţa aia mai repede. Pe scurt, în mintea mea se derulează un film care, de cele mai multe ori, nu are nicio legătură cu realitatea.

Aşa a fost şi vara asta. Am pornit în căutarea vacanţei de vis în Lefkada şi am ajuns în Provence. Din momentul ăla, am început să văd doar mov în faţa ochilor. Am visat lanuri de lavandă şi mi-am făcut o mie de scenarii, inclusiv "şedinţa foto" pentru care mi-am dorit o rochie vaporoasă, musai galbenă. Dar nu mi-am imaginat nicio clipă ce aventură e să ajungi în mijlocul paradisului mov...

Credeam ca găseşti lanuri de lavandă peste tot prin Provence. Nici gând! Sunt câteva zone unde sigur nu dai greş, unde totul e mov în jur iar mirosul te îmbată cu un parfum cum nu a reuşit cineva să creeze până acum. Noi am ales Valensole, zona cea mai apropiată de Vence, locul în care am stat în cele opt zile, şi una dintre cele mai frumoase. Când spun aproape, nu vă imaginaţi că era la o aruncătură de băţ.

Sunt în jur de 160 de kilometri pe Route Napoleon, un drum de munte pe cât de spectaculos, pe atât de dificil de parcurs. Nu aş vrea să creadă cineva că mă plâng, peisajele pe care le-am văzut îmi vor rămâne în minte toată viaţa. Ce-i drept, la fel de vie mi-a rămas în minte şi teama pe care am simţit-o când am văzut prăpastia din dreapta mea...

Vreo trei ore ne-a luat să ajungem la Valensole, dar a meritat. Am făcut doar o scurtă oprire, în Castellane, un orăşel senzaţional, dar ne-a grăbit disperarea mea de a ajunge în lanurile mov. Pe măsură ce scădea numărul de kilometri rămaşi, creştea intensitatea parfumului de lavandă. Am închis aerul condiţionat şi am mers cu geamurile deschise deşi, uneori, aveam impresia că ne vom lua zborul. Micul Fiat 500 şi vântul puternic nu făceau casă bună, dar ce nu face omu' pentru o beţie de lavandă? Aveam o singură temere: că pozele pe care le-am tot admirat în ultimii ani nu au nicio legătură cu realitatea... Greşit, desigur! Am găsit aceleaşi lanuri ordonate, mov şi îmbietoare. 

Valensone, adică Valea Soarelui, e un loc în care ai impresia că timpul a stat în loc. În mijlocul comunei, un bar, cum am văzut numai în filmele cu Louis de Funes, adăpostea mai mulţi localnici care se fereau de căldură şi se răcoreau cu o bere rece. În rest, două-trei magazine de suveniruri şi o linişte la care am tânjit din momentul în care am planificat vacanţa.

Peste tot găseşti lavandă, într-o încercare disperată parcă de a te convinge să nu faci ravagii în lanurile de pe marginea drumului. Câmpurile sunt colorate în mov, în diferite tonuri, iar mirosul de levănţică este atât de puternic încât ai impresia că te ameţeşte uneori. Din loc în loc, în mijlocul lanurilor zăreai câte o casă deloc impunătoare, tipic provensală. Sincer, nu cred că găseşti oameni mai fericiţi şi mai liniştiţi decât cei care locuiesc acolo. Aş dormi afară şi m-aş bucura de parfumul lavandei zi şi noapte... 

Trebuie să recunosc că am avut noroc să-mi împlinesc visul mov pentru că am ajuns oarecum la limită. Începutul lunii august înseamnă şi finalul lanurilor de lavandă, dovadă că erau zone unde era deja tăiată. Dar cineva, acolo sus, a ştiut că voi intra în drepresie pe viaţă dacă bat drumul degeaba. A fost minunat, dar am avut şi o mare surpriză! Nu mi-a spus nimeni de milioanele de albine care ne vor ţine companie. Recunosc, abia apoi am aflat de mierea de lavandă şi am înţeles de ce era plin de stupi în apropierea lor. Dar cui îi păsa de albine după trei ore de condus la peste o mie de metri altitudine? Am considerat "ospitalitatea" lor exagerată, dar am intrat în lanurile de lavandă fără nicio reţinere, doar aveam nişte poze de făcut. 

Şi, după cum spuneam, în cazul meu, socoteala de acasă nu se potriveşte niciodată cu cea din târg. De data asta, filmul din mintea mea a fost cu mult sub ceea ce am trăit în Provence. Unde mai pui că am uitat complet de rochia galbenă...

Visam să îmbătrânesc pe Coasta Amalfitană, dar acum sincer nu ştiu ce aş alege aşa că mi-am promis că revin cât mai repede, de mai multe ori, doar am o decizie de luat. Slavă Domnului că nu trebuie să mă grăbesc!

foto: Lightaholic