Cancer limfatic.
Un diagnostic dur. O cumpănă pe care am primit-o cadou la 30 de ani. În mintea mea totul parcă se ruina cu fiecare investigaţie a medicilor.
Nu ştiam exact ce urmează, dar eram conştientă că nu va fi deloc uşor. Mi-am luat inima în dinţi şi am păşit pe acest drum al degradării fizice.
Am văzut cum în urma mea rămân lucruri care pentru un om sănătos par "acele chestii fireşti"! Ce poate fi mai dureros pentru o femeie? Să rămănă fără păr! Fără coafuri sofisticate. Am strâns din dinţi şi am spus: „Trec şi peste asta"! Mi-am cumpărat o perucă şi "eram ca nouă", doar urmele au rămas. Mi-am dat seama că fardurile nu rezolvă problema şi am început să accept tot ce "nemernica boală" mi-a dat.
Au trecut ore, zile, luni. Momente de cumpănă, momente de bine. Le-am trăit pe toate.
M-am întrebat: unde şi cu ce am greşit?! Nu am găsit imediat un răspuns clar, dar îmi aduc aminte că cineva îmi spunea: "Munceşti mult, plăteşti mult, te ignori, nu te iubeşti".
Nu am înţeles nici când boala m-a copleşit. Credeam că acest blestem a căzut la întâmplare. Dar, nu. A căzut fix unde trebuia! Fix în momentul în care eu m-am pierdut pe mine! Când am uitat să trăiesc şi să mă bucur că sunt aşa cum sunt! Cum să fii acceptat şi iubit dacă nu te accepţi şi nu te iubeşti pe tine însuţi? Cum?!... Crud sau nu, am acceptat. Dumnezeu ne dă totul cu un motiv.
Însă în asemenea momente, când răul te copleşeşte, apar îngerii. Sunt oameni, să ştiţi! Priviţi-i în ochi!
Îngerul meu păzitor l-a trimis pe Iulian la mine atunci când eram la pământ. Dumnezeu a decis sa ma salveze. Iar Dana mi l-a adus pe Iulian în ziua în care am ieşit de la terapie intensivă. El este bioenergoterapeut şi psihoterapeut.
Am început prin a înţelege în primul rând de la ce s-a declanşat totul. Se spune că bolile de sânge sunt bolile oamenilor trişti. Aşa e. Nu eram mulţumită de viaţa mea, de mine. Munceam ca să plătesc chirie, rate, facturi etc. Puneam mult prea mult preţ pe lucrurile materiale. Aşa că viaţa s-a gândit să-mi dea o lecţie.
Iulian a luptat alături de mine şi m-a învăţat foarte multe. Printre acestea....să iubesc şi să-i ajut pe cei din jurul meu. Aşa cum pot.
Am trecut prin grele suferinţe, e drept. Chimioterapie, efectele ei....stare de greaţă permanentă, lipsa de vlagă, săptămâni întregi petrecute pe patul de spital. Dar totul pare undeva departe acum.
Tumora de 12 centimetri din spatele traheei a dispărut extrem de repede. După doar patru şedinţe de chimioterapie. Medicii spun că a fost o vindecare miraculoasă. Eu ştiu că a fost Dumnezeu care a lucrat prin mâinile lui Iulian. El a fost în permanenţă lângă mine. La fel şi Dana. Doi OAMENI pe care o să-i iubesc şi o să-i preţuiesc toată viaţa.
Şi nu aş mai scrie această poveste acum dacă nu era lângă mine ... MAMA! Şi-a abandonat propria viaţă ca să mi-o salveze pe a mea. A fost lângă mine clipă de clipă, iar asta mi-a dat putere să lupt.
Am învăţat lecţia. Şi asta e cel mai important. Iar cu ocazia asta am văzut cât de mulţi oameni mă iubesc. M-a copleşit apropierea colegilor mei. Fărâma din timpul lor şi gândurile de bine m-au făcut să merg mai departe. Mi-ati dat viaţă! Ma înclin!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu