marți, 30 iulie 2013

You can, you can't...


Toata viata am trait cu obsesia pentru control. Vorba prietenei mele Adelana, ca o mica nemtoaica mereu cu o foaie in fata, gata sa scriu tot cu liniuta de la capat.

Totul trebuie sa fie ca la carte, greselile nu sunt permise, nici intrebarile fara raspuns. Sentimentele, rar.

Programez totul de mic copil. Am stiu exact liceul, meseria, vacantele, prietenii, pina si iubitii mi i-am ales dupa un set de reguli clare. Da, da nu radeti.

Si vad in jurul meu oameni care fac ceva pe ele reguli. Au o regula din a nu avea reguli. Si sunt foarte fericiti, cel putin pe moment. Traiesc pur si simplu fara sa se gandeasca ce va fi maine.

Oare cum e sa traiesti asa?




marți, 23 iulie 2013

Despre prietenie



Sunt oameni pe care i-am cucerit din prima, cu o replica. Și am rămas prieteni pe viață.

Cu alţii a fost mai complicat, a trebuit să le arăt că-s smart şi că fifi e doar o poreclă.

Unii mă sună la 3 dimineaţa să-mi ceară ajutor şi bine fac. Alţii nu îndrăznesc să facă asta pentru că îşi închipuie că n-aş răspunde sau poate m-ar deranja. Ăştia-s fraieri, ca să nu zic prostănaci... De dragul prietenilor mei, mă dau jos din pat la orice oră.

De mic copil am râvnit foarte mult să am o prietenă cea mai bună. Abia pe la mijlocul anilor de liceu am găsit-o. Eram ca două surori. Învățam împreună, fugeam pe furşș de acasă împreună, suspinam…of, ce mai suspinam...Ne-am îndepărtat la propriu, ea s-a mutat in Africa de Sud, dar de fiecare data când ne vedem parcă a fost ieri.

Mă tot întreb care sunt criteriile după care ne alegem prietenii? Eu una ştiu că nu-s comodă, spun verde în faţă, sunt chiar răutăcioasă daca nu mă pricepi din prima. Îs cam obositoare, nu ştiu dacă mi-ar plăcea să fiu prietenă cu mine:)))

Mă uit la prietenele mele, surorile mele cum le spun eu, si le analizez. Şi ştiu că ale mele vor râmâne toată viaţa pentru că mă iubesc aşa cum sunt şi nu mă judecă. Trec peste supărări şi răutăţi şi gafe şi pun umărul cu zâmbet , when we have a situation.

Sunt norocoasă, chiar sunt.:)

 Ps. Acu sa nu ma bombardati cu telefoane la 3 dimineata, va rog...

vineri, 19 iulie 2013

It's just a thought

Uneori lucrurile se întâmplă. Sau nu.  Oricât de tare ne dorim să ne controlăm viaţa, să planificăm totul, uneori viaţa ne-o ia înainte şi ne dă lecţii.

Nimic sau o parte din ce am crezut, planificat, dorit nu iese cum am vrea. Ne enervăm, protestăm. Degeaba.

Mai bine, ne relaxăm. Ce e menit să se întâmple, oricum se va întâmpla. Life is for rent...  


marți, 16 iulie 2013

Calcule

15 cu 7 fac 23.
Cum?
15 cu 7 fac 23.
Cum mah 23??? 22!
Nu, mah. 23!
Ia gandeste-te.
Si incep sa rad. Imi dau seama ca e bine totusi ca nu am dat la matematica. Nu am bazele.

Oare asa am calculat toata viata? Poate ca m-am bazat mereu pe faptul ca unu si cu unu fac unu.



Asa ca, ramane cum am stabilit: 15 cu 7 fac 23.

miercuri, 10 iulie 2013

Canapeaua. Cea mai importantă piesă de mobilier


In jurul meu, multi oameni singuri. Unii singuri la propriu, altii singuri in relatiile lor.

Unii se plang ca nu au loc de partener pe canapea, altii ca nu au cu cine sa o împartă.



Discutam cu o prietenă bună despre asta și vorbeam cât de cumplit e să îți pierzi partenerul, să rămâi singur pe canapeaua ta. La care ea mi-a replicat inteligent: 
Și crezi că e mai ușor să faci loc cuiva lângă tine, în cuibul tău?
Eu cred că da. Pentru că începuturile au frumusețea lor. Bine, acum depinde de câte ori începi....

După ce trecem de 30 de ani devenim, fără să vrem, pretențioși. Și ne uităm mai mult la sufletele oamenilor decât la trupurile lor. Și asta pare că simplifică lucrurile. Dar nu e deloc așa pentru că e mult mai greu să găsești un om frumos la suflet decât frumos la trup. 

Una peste alta am înțeles de ce e atat de importantă canapeaua cind iti mobilezi casa. 

ps. bine ca nu mai sunt covoare persane cu franjuri. Îmi aduc aminte de dramele din copilărie: Cine a deranjat franjurii???:) 

London Eye. O super experiență

Când am urcat în mașina lui Vali, prietenul meu din Portugalia care acum s-a mutat la Londra. el mi-a spus direct:
Tie nu o sa iti placă aici. De ce? Pentru că prea multă aglomerație, sunt prea mulți arabi și dacă îți place la nebunie Portugalia nu are cum să îți placă Anglia.
OOOOOk, am zis în mintea mea deși un ghimpe mic am avut pentru că omu mă cunoaște foarte bine și suntem fix pe aceeași lungime de undă.

N-am să povestesc acum aventurile cu cumpărăturile pierdute, dar n-am să uit prea ușor lumea care practic stătea la coadă să meargă pe stradă...Urăsc aglomerația. Pur și simplu mă ia panica. Și pe Oxford Street aveai senzația că au venit toți oamenii din lume. Whatever.

Vreau să vă spun mai bine de London Eye, faimoasa roată a londonezilor. Are 135 de m înălțime și practic când ajungi sus ai panorama perfectă a Londrei.

Roata se mișcă încet, practic nu simți mișcarea, un tur complet durează cam 40 de minute.

Capsulele sunt imense intră vreo 25 de oameni și la o o rotire completă transportă cam 800 de turiști.

Când am ajuns la roată era o coadă imensă.


Am mers joia dimineață pe la 10 pentru că am înțeles că în weekend e prăpăd. Am stat la coadă pe ceas fix 30 de minute, deși,  la prima vedere părea că stai cu orele.

Plătești 19 lire pentru un bilet, ceea ce e mult dar e o experiență pe care nu o mai trăiești în altă parte ( există și varianta să stai la coada scurtă dar plătești cu 10 lire mai mult)  și oricum faci economii în rest pentru că intrările la muzeele de stat londeneze sunt gratuite.

Cam așa arată Londra de sus. E o senzație absolut unică.  În ultima fotografie, ne tăvăleam de răs, pentru că nu reușeam să facem un cadru. Dar mi se vede părul, da?:))))) Deh, neveste de oamnei care se ocupă cu imaginea.












marți, 9 iulie 2013

Naivitate

la 18 ani nu beam alcool, nu stiam cum e cu sexul, nu eram emo. Invatam. Ca asa trebuia sa invat.

la 19 ani ascultam rock si ma visam in backstage la Axl Rose.

la 19 ani m-am angajat la protv. acolo am invatat ca viata e grea si ca o injuratura la timpul ei face cit o mie de imagini.

la 19 ani culegeam visine de pe acoperisul casei prietenul meu si ma pozam la cele 48 de kilograme ale mele.

la 19 ani visam ca o sa ma marit o singura data si ca o sa fac CEL PUTIN 5 copii.

Nu imi vopseam parul, nu ma machiam, ma imbracam banal.

La 19 ani credeam ca daca ai bani in Romania esti fericit.

Multa naivitate. Si atunci, si acum.

Postare inspirata din scrierile Mariei Coman de azi.

luni, 8 iulie 2013

Mr. Robbie fucking Williams

Robbie a obosit. S-a ingrasat, transpira mult. Vocea e insa tot acolo.

Dar, Mr Robbie fucking Williams  si-a pierdut din stralucire.

Nu sunt carcotasa, am asteptat concertul asta foarte mult si recunosc: am plecat putin dezamagita.

Da, stiu, are 40 de ani. Si eu aproape. Si eu sunt obosita si supraponderala. Dar eu nu sunt Robbie Williams. Nu am fani veniti din toate colturile lumii. Multe momente moarte, dupa 3 melodii s-a asezat dupa 45 de minute omu a luat pauza...unde e robbie pe care il stiam eu? Acel robbie care rupea scena in doua si ne anunta ca regina Angliei e amanta lui...

Poate ca explicatia e ca s-a lasat de droguri. Poate.

Finalul concertului a fost colosal. Angels. Zeci de mii de oameni cantand si plangand. A fost momentul Kodak. Singurul pentru mine in acea seara pe Wembley.