Tudor Rosu: Daca te pricepi, actoria e usoara. Daca nu, e grea

Tudor Rosu are 10 ani si stie exact ce vrea sa faca in viata: sa ajunga la Hollywood.

De 5 ani e actor, a jucat in reclame, videoclipuri, filme si seriale de succes ( acum are rol important in productia Las Fierbinti ). E un copil cuminte si destept. Are seriozitatea unui profesionist. A venit la interviu cu mama de mana, mama care nu s-a bagat deloc in discutia noastra desi Tudor la anumite intrebari cauta ajutor din priviri.

Am descoperit un baiat sensibil si frumos. Cu un vis pe masura caracterului sau sanatos.

Tudore, ce parere ai tu despre ce se intimpla in Romania zilele astea?

Prea multa politica, oamenii se cearta pe politica, se omoara pe politica. Politica iata conduce tara. Dar aici oamenii nu au talent pentru politica. De exemplu, presedintele trebuie sa faca ceva si pentru el si pentru tara. Nu doar pentru el. Sa se gandeasca doar la banii lui. Uite la America. America il are pe Obama...e un presedinte bun, il adora!!!

Dar tie ce iti place cel mai mult la Romania?

Imi place ca avem o istorie bogata dar din pacate oamenii nu stiu sa faca nimic cu istoria asta.

Cum adica?
Nu stim sa exploatam asta. Deloc!

Care e locul tau preferat din Romania?

Imi place foarte mult la Sinaia, imi plac natura, aerul...e o zona din Romania unde e curat, e mai ingrijit ca in Bucuresti. Imi plac oamenii de acolo foarte mult. Sunt diferiti.

Diferiti fata de bucuresteni?

Mi se pare ca oamenii de la munte sunt mai muncitori pentru ca stau mai mult in aer liber, nu ca bucurestenii care stau mai mult in casa.

Apropo de casa. Cum arata casa viselor tale?

Mi-as face o casa mica cit  sa poti sa traiesti in ea. Nu imi trebuie o casa mare cum viseaza toata lumea, o casa mare pentru ce? N-am nevoie. O casa mica, normala vreau. I-as lua pe ai mei cu mine.

Cum de te-ai facut actor? A cui a fost ideea?

Pai ma uitam la filme multe si deodata i-am zis mamei ca eu asta vreau sa fac sa fiu actor, vreau sa incerc. Parintii mei nu m-au obligat sa ma fac actor. Sunt multi parinti care isi obliga copiii sa faca asta. Ai mei nu.

Ce crezi ca e mai important in meseria asta: talentul sau norocul? Sau pilele?

In actorie e nevoie de talent dar si de mult noroc. Sunt multi care au talent dar n-au noroc si nu ii recunosti pe strada. Dar ei au foarte mult talent.

La tine cum e?

Sincer? Noroc si talent nu ca ma laud... parerea mea e ca am si, si...

Dar cu pilele cum e?

Pilele functioneaza la inceput apoi va trebui sa demonstrezi, sa iti arati talentul...asa ca eu nu recomand nimanui varianta cu pile. Aaaaa si mai e ceva gresit: Multi oameni cand vad ca n-au talent isi zic mi-l fac in juma de an. Hahaha! ( rade in hohote )

Ce e cel mai greu in meseria ta?

Emotiile. Orice om are emotii. Dar trebuie sa stii sa le tii la tine acasa. Daca nu esti pregatit vin emotiile peste tine si gata!

Ai vreun idol?

Da. Maia Morgenstern. Chiar stie sa joace, a jucat si la Hollywood nu stiu daca au auzit.

Am auzit. Dar e vreun actor barbat care iti place?

Uite imi place Victor Rebengiuc.

Ce iti place la dansul?

Joaca bine. Are talent si e mai priceput ca multi oameni.

Cum te vezi tu peste 20 de ani, adica la 30 de ani?

Ma vad la Hollywood. Ma vad ca Victor Rebengiuc dar mai tanar ( rade:)))

Spune-mi cel mai funny moment de la filmari?

Eram la o filmare si doamna Stela Popescu uita replicile. Si i-am zis:"Stela nu mai uita replicile ca murim toti de frig aici"! ( era fff frig afara ) si ea mi-a zis: "Eiii cand o sa fi si tu ca mine o sa le uiti si tu!" La asta nu ma gandisem...

Te gandesti sa te insori vreodata?
Da, normal, cind o sa fiu mare. Cred in casatorie. Multi se gandesc sa isi ia o femeie cu bani sa fie cea mai tare! Eu ma gandesc  sa fie sanatoasa si frumoasa uite chiar si rimeaza..femeia cea mai buna e femeia sanatoasa si frumoasa ( rade:)))

Fetele iti dau tarcoale?

Da. 2 fete. Una de la mine in clasa si una de la 4 C. ( e prima data in conversatia noastra de 45 de minute cand Roxana, mama lui Tudor intra si ea in vorba si il intreaba cine, cum, incepe o discutie scurta intre noi ca uite asa afla si mama ca de fapt nu sunt doua, sunt patru...)

Nu prea iti ies calculele. Cate sunt?

( Rade tare ). Sunt patru. Doua de la mine din clasa si doua de la 4 C.

E buna popularitatea. Cel putin deocamdata, nu?

Da, uite am patit la scoala intr-o zi m-au inconjurat niste baieti si eu m-am speriat. Liceeni, mai mari ca mine. Au facut cerc in jurul meu si unul a ridicat mana. M-am gandit ca o sa ma bata. Ei voiau sa dea palma cu mine ca m-au vazut la tv. mi-au zis: pustiule, esti foarte tare! Bate palma! 

Ce-ai simtit atunci?
M-am bucurat iti dai seama. Ca m-au recunoscut...

E faina popularitatea dar te gandesti ca daca o sa ajungi super celebru nu o sa mai poti merge pe starada ca o sa te opreasca lumea. Ce o sa faci atunci?

Mda, meseria asta are avantaje si dezavantaje. Pierderea intimitatii e un dezavantaj. Dar asta e, abia astept sa ajung acolo :)

Sa zicem ca la 18 ani cind o sa ai drept de decizie pe banii tai o sa castigi o suma imensa. ce o sa faci cu banii?

Mi-as plati studiile in America dar daca nu sunt destui bani as lua 2 case. Juma i-as tine eu, juma le-as da parintilor mei. O masina, o licenta pentru elicopter. ( e foarte serios, nu schiteaza niciun zambet )

Imi spune ca un copil actor si el cere bani pentru autografe. 

Pai asta poate sa fie o afacere. Nu crezi?
Autograful e o amintire. Cum sa ceri bani pe el????

Ai fost vreodata indragostit?

O singura data in clasa a doua si cind am vazut ca ea nu ma place am zis gata. Iubirea nu e pentru mine deocamdata. Iubirea strica oamenii la cap, ii raneste, isi pierd mintile...

Si ce o sa faci daca o sa te indragostesti nebuneste de o fata?

Nu stiu. Sper sa nu se intimple asta niciodata.

Eu cred totusi ca iubirea asta e o smecherie de toata lumea cauta dragostea perfecta?

Dar putini o gasesc ( rade )

***

Mi-a dat un autograf ( in timp ce il scria isi cerea scuze ca scrisul lui nu e frumos ) si mi-a promis ca nu o sa se schimbe, ca popularitatea nu o sa i se urce la cap.

Am plecat eu spre casa mea, el spre casa lui cu mama de mana. Inainte sa ne despartim l-am intrebat:

Daca ar fi sa te caracterizezi intr-un singur cuvant care ar fi acela?

Adorabil. (  a ras si si-a dat ochii peste cap ca un div in devenire ) 

Diana Vasiliu. Iluzia plăcerii de a fuma este una dintre primele spulberate.

Diana Vasiliu e un personaj. O femeie plina de viata.

La sedinta foto a ras non stop desi eu am vrut-o serioasa in fotografii.

Are o poveste plina de schimbari majore, spectaculoase. Va invit sa o descoperiti pe Diana, femeia care lasa romanii de fumat cum spun eu. Este singurul terapeut Allen Carr  acreditat in Romania.

Tu asa razi mereu? Mi-a ramas in minte veselia ta contagioasa de la sedinta foto. 

Sunt destul de hlizită..., dar nu, nu râd tot timpul așa! Ședința foto a fost o experiență minunată
și bizară în același timp, pentru că nu sunt obișnuită să pozez profesionist... Așa că nu prea mă
puteam lua în serios :))))

Ai cochetat cu televiziunea, cum de te-ai lasat de asta? Exista un miraj al televizorului si 
putini se desprind…. 

O, da! Am iubit televiziunea cu tot sufletul meu... Am lucrat doi ani la TVR Iași. Am început
răspunzând la telefoane pentru o emisiune în direct, apoi am fost "racolată" la o emisiune pentru
studenți, unde făceam tot felul de materiale. În paralel eram eu însămi studentă la Jurnalism și
scriam la Opinia Studențească, ceea ce a atras atenția directoarei de programe de-acolo, care
m-a introdus în lumea știrilor - reporter! Eram zilnic pe teren, apoi în previzionare, apoi la
montaj, jonglam și școala, și rubricile pentru emisiunea studențească... Au fost doi ani minunați.
Și știu că eram bună. Adoram să lucrez la montaj. La vremea respectivă, aveam echipamente de
montaj analogic și țin minte că trebuia să ai reportajul foarte bine structurat din start și textul
potrivit, ca să iasă bine, altfel... băieții de la montaj se uitau cam strâmb la tine! Când nimeream
la blocul de montaj digital era boierie! Eram foarte conștiincioasă, îmi placea să scriu texte, să le
învăț pe de rost, ca să nu muncesc operatorii cu multe duble... Dar mi-era jenă să mă uit la mine
"pe sticlă". Aș fi crezut că asta am să fac toată viața, la câtă pasiune am pus în munca aia... Însă
nu știu nici până în ziua de azi ce s-a întâmplat cu adevărat. Colaborarea cu mentorul meu de-
atunci s-a stricat, eu probabil am fost prea tânără și prea impulsivă în decizii, ea poate prea
nedreaptă și cu o abordare mult prea dură pentru fragilitatea mea de atunci, cert e că ultima
mea zi în televiziune a fost una dintre cele mai negre zile din viața mea și deși după ce mi-am
predat "Betele" fără să spun nimănui, am simțit că mă eliberez dintr-o "închisoare", ulterior mi-a
părut rău că n-am continuat în altă parte. Dar mintea noastră amestecă lucrurile și pentru mine,
televiziunea a fost atașată de imaginea mentorului meu, de care am fugit mâncând pământul!
Deci, și de televiziune. Din păcate.

 Ai lucrat apoi in publictate un alt domeniu atragator sau cel putin asa pare dinafara. Ce faceai 
mai exact si de ce n-ai ramas? 

Păi odată ce ieși din televiziune, puține lucruri îți mai pot oferi acel high, pe care (numai)
televiziunea ți-o dă. În facultate am făcut voluntariat pentru o asociație studențească, a
studenților la comunicare și relații publice. Acolo am învățat ce-i aia publicitate, așa am început
să citesc ZF și să urmăresc IQads, să visez la festivaluri de publicitate și la reclame memorabile.
Așa încât, după televiziune, publicitatea era the next best thing. După facultate, am venit în
București iar o colegă de asociație m-a introdus la jobul ei. Lucra într-o agenție de publicitate și
mi-a zis: hai nu vrei să scrii niște advertoriale? Că tu scrii frumos. Și uite-așa, după câteva
advertoriale, m-au luat junior copywriter, full time. A fost tare frumos, până când a început
criza. Mizeria asta de criză a adus bugete mici, așteptări mari, oameni slab pregătiți "la client",
feedback-uri cu greșeli gramaticale, colegi talentați concediați iar în locul lor angajați tot felul
de nimeni pe stânga, dar cu fițe cât casa, frustrări zilnice, nervi, stres, deadline-uri strânse și
multă nefericire. Începusem deja să mă gândesc la o alternativă profesională, când, întâmplător
(sau nu) m-am lăsat de fumat și în scurt timp decideam că ar fi o idee bună să ajut lumea să
facă pasul ăsta.

Acum cativa ani erai fumatoare. Acum lumea te identifica cu femeia care ii lasa pe romani de 
fumat. Cum ai ajuns aici? 

Lucrând cu oamenii :))) săptămână de săptămână. Au fost, la început, luni în șir în care făceam
sesiuni cu un singur om. Nu conta că era ineficient din punct de vedere economic. Dacă omul
ajunsese la decizia că-n ziua X se lasă de fumat și alege să meargă pe mâna mea, a cuiva
necunoscut, ca să fie ajutat, atunci trebuia să fac totul ca să-l ajut. Pentru că știam că dacă a
funcționat cu mine, oricine se poate lăsa de fumat!

Iti dadeai seama cat rau iti facea fumatul?

Absolut deloc. Aveam 27 de ani când m-am lăsat de fumat, astfel încât nu ajunsesem încă la
efecte adverse. Singura mea problemă era spaima că într-o zi se va vedea pe fața mea că am
fumat. Și mi se mai părea că nu e tocmai lady-like să fumezi 3 pachete pe zi. Că atât fumam :)))
altminteri, Dumnezeu cu mila!

Esti pusa de multe ori in situatia sa te intilnesti cu cineva prima data si sa nu stie exact cu ce 
te ocupi. Si stati la masa si isi aprinde o tigara. Dupa aia afla ca tu esti tipa de la Allen Carr. Cum reactioneaza? 

O, Doamne, e unul dintre cele mai penibile momente prin care trec. Frecvent! Știu din propria
mea experiență de fostă fumătoare că niciunui fumător nu-i face plăcere să explice în fața cuiva
pentru faptul că fumează! E un sentiment oribil. Și iată că simpla mea prezență și carte de vizită
generează deseori nevoia de auto-explicare, de justificare a fumatului: eu fumez X țigări pe zi,
dar nu vreau să mă las, simt că îmi place, că mă ajută etc. Îi intrerup rapid și le spun: E ok!
Fumează! Nu suntem în terapie și nu, nu mă deranjează. Simte-te în largul tău! :) Dar nu cred că
reușesc să se relaxeze :)))

Cum e femeia Diana Vasiliu?

Pf! Nu știu. Feminitatea mea e forțată de vreo doi ani să iasă la iveală și să se manifeste. Grație
copiilor mei. Până atunci am fost o fetiță. Acum, sunt mai așezată, mai calmă, un pic mai
orientată spre interior. Pentru mine, feminitatea înseamnă explorarea lumii interioare. Cam așa e
femeia Diana Vasiliu de acum....

Care este cea mai mare greseala pe care ai facut-o in viata ta? 

Am petrecut prea mult timp, jumatate din anii de facultate - cei mai frumoși, intr-o relație mult
prea toxică pentru lecția pe care-am avut-o de învățat.

Care a fost cel mai dificil moment pe care l-ai trait?

Nu pot să ierarhizez. Când am primit un sms scurt și sec în care eram anunțată că soacra mea
tocmai murise, cu trei zile înainte de nuntă, când am deschis ușa lui Vlad, fiul meu vitreg, și l-
am primit în casă pentru prima dată, când am făcut atac de panică pe masa de operație, înainte
să-l nasc pe fiul meu, Victor.... Alege tu! :))

Ai vreun regret? Ai doi copii. Povesteste-mi despre ei. Care este cea mai mare provocare pe 
care o intilneste o mama moderna cum esti tu? 

Cea mai mare provocare este să mă vindec pe mine, ca să pot crește frumos copiii. Sigur că cel
mai dificil este să gestionez relația fiul meu vitreg. Dar provocările zilnice și probele prin care
mă trece mă învață cum anume trebuie să mă port ca să fie totul bine, ceea ce mă va ajuta în
anii următori în raport cu Victor, care însă mă învață zi de zi ce-i aia IUBIRE, ceea ce mă ajută
acum în relația cu Vlad. Relația cu cei doi copii, fundamental diferiți și cu nevoi complet diferite
și ele este un continuum dificil de gestionat, pentru care trebuie să fii bine echipat la mansardă,
ca să fie totul ok. Altfel, îți iei câmpii. Să fiu părinte este de departe cel mai greu lucru pe care l-
am făcut vreodată. Cu atât mai mult cu cât trăim în epoca perfecționismului, iar Internetul e plin
ochi de păreri care mai de care mai neavizate despre cum trebuie să fii, ca mamă. E greu. Dar
probabil că e lecția vieții mele. Așa încât o duc până la capăt. Nu m-am dat niciodată în lături de
la școală :)

 Crezi ca barbatii mint mai mult ca femeile? 

Cred că se mint pe ei înșiși infinit mai mult decât femeile.

Care e principala calitate pe care trebuie sa o aiba un barbat?

Să fie de ajutor. Și să vadă când ți-e greu. Să nu ignore. Să fie atent. Cam multe calități! :))

Care este cea mai mare greseala pe care crezi ca o fac femeile din Romania in relatiile cu 
barbatii lor? 

Nu le dau ocazia să ajute. "Lasă că fac eu, că tu nu te pricepi" este sindromul care bântuie multă
populație feminină. Nu-l lăsăm pe bărbat să stea cu copilul, pentru că "nu se pricepe", mai
spălăm o tură vasele după el, pentru că el săracul "nu se pricepe", nu-i permitem să facă bagaje,
pentru că, nu-i așa, "nu se pricepe". Și, încet încet, ce om normal ar mai vrea să dea o mână de
ajutor? Ca apoi, tot femeia să se plângă de absența soțului din cămin. Apăi dacă nu se pricepe!!

Peste ce nu poti trece in dragoste? 

Peste trădare.

De ce exista un singur soare?

Niciodată nu există doar un singur soare.

Cum reusesti sa iei o decizie care pe moment ti se pare imposibila? 

Aștept să mă strângă timpul cu ușa! Deadline-ul stimulează luarea unei decizii :))

Cati prieteni ai pierdut dupa ce ai nceput sa cunosti succesul cu nolul tau business? 

Prieteni, niciunul. Prietene însă.... Dar nu știu dacă a fost business-ul de vină, cât apariția
copiilor și faptul că nu mai rezonam unele cu altele. Am crescut în direcții diferite.

Sa revenim la fumat. Stiu femei care gravide fiind fumeaza. Unele si un pachet pe zi. Stiu 
teorii de medici care spun ca nu e foc daca tragic cateva tigari pe zi. Ce le spui?

Le spun să nu se lase pentru copiii lor, ci pentru ele. Pentru eliberarea din vinovăția care le
bântuie ori de câte ori folosesc drept scut de apărare astfel de idei. Să se lase de fumat pentru
simplul privilegiu de a se putea bucura de viață 100%, tot timpul, fără condiționări. Copilul
sănătos e un bonus binevenit, dar adevăratele câștiguri sunt înăutrul lor: libertate, respect de
sine, încredere în forțele proprii. Calități numai bune pentru o viitoare mămică încrezătoare!

Nu te pun sa dezvalui in ce consta terapia dar vreau sa stiu care e rata de succes si daca are 
sens sa vii daca nu esti convins ca vrei sa te lasi 

Dacă te gândești că avem și o Garanție care spune "Succes sau banii înapoi", realmente nu ai
nimic de pierdut dacă vii. Sigur că ideal este să vii în această terapie dacă ai ajuns cel puțin în
zona decizională în care ai vrea să te lași, dar poate nu știi cum, poate ți-e frică, poate crezi că
nu poți etc. Dar am avut succese notabile și cu persoane care veniseră de gura altcuiva, hotărâte
că nu se lasă de fumat. Și s-au lăsat. Nu este o situație recomandabilă, totuși, pentru că bine cu
de-a sila nu se prea poate. Însă uneori, e posibil. ;)

Ce-i spui unuia care zice: nu ma las de fumat pentru ca imi place sa fumez. 

Îi spun că în sesiune, iluzia plăcerii de a fuma este una dintre primele spulberate. Cu argumente,
dovezi și explicații științifice, desigur. Să vină în sesiune și află tot!


Care este cel mai tanar om care ti-a venit in terapie?

Un băiat de 17 ani, disperat că se apucase de fumat, deși crezuse că nu e posibil să te apuci
dintr-o "prosteală" și care voia să se lase de fumat înainte de a afla părinții lui. Un tânăr deosebit
de inteligent și cu o profunzime interioară rară. E adevărat că n-am mai avut clienți atât de
tineri, după el, însă constat că din ce în ce mai mulți fumători sub 25-27 de ani vin în terapie, în
condițiile în care în generația mea și în cele anterioare, puțini și au pus problema lăsatului de
fumat la acea vârstă. Și tot pe linia ideilor preconcepute, mai amintesc și acei (puțini, ce-i drept)
fumători ocazionali, care vin să se lase de fumat, invidiați fiind de semenii lor fumători de
minimum un pachet pe zi. Am avut odată o fată (tot tânără) în sesiune, care fuma două țigări pe
zi. De ce venise? Păi pentru că un an de zile cât "s-a prostit" cu fumatul, fuma fără să simtă
nevoia propriu-zisă. Fuma o țigară pe seară, alături de colega de apartament, care era
fumătoare obișnuită. De la un timp însă, începuse să simtă nevoia de încă o țigară. La început a
"rezolvat" situația spunându-și că nu e mare lucru, două țigări sunt ca una. Dar din fericire, un
alt gând a câștigat lupt mentală: dacă acum fumez două, peste jumătate de an cât o să fumez?
Dar peste un an? Și i s-a părut înțelept să pună stop acum, decât mai târziu. Interesant, nu? Eu
am felicitat-o și le-am spus și celorlalți că, indiferent cât fumăm - un pachet pe zi, două, trei
sau cinci, toți ne tragem din fumători ocazionali. Nu e de glumă!


Care este cel mai grav caz si care e cel mai simplu, daca putem spune asa?

N-aș putea spune că există cazuri "grave", în sensul de "nerezolvabile". În principiu, dacă ni se
pare imposibil de respectat niște instrucțiuni, înseamnă că lucrurile nu s-au înțeles pe deplin
sau mai bine zis, nu s-au acceptat interior. Poate că, spre exemplu, la un nivel cognitiv omul
înțelege că nictotina creează dependență și că este un drog, dar la un nivel profund el nu se
percepe pe el însuși ca fiind dependent. Și atunci va avea o problemă de acceptare a faptului că
da, este suficient un singur fum de țigară ca să redevii dependent. Și sunt multe alte blocaje
interioare asemenea. Dacă însă omul e dispus să lucreze alături de mine ca să doborâm
împreună aceste rezistențe interioare, atunci avem toate șansele să reușim. Probleme cu
adevărat dificil de depășit apar pe fondul patalogiilor. Schizofrenie, sindrom bipolar, tulburare
de personalitate borderline, sindrom anxios, depresie etc. Pe toate cele menționate mai sus le-
am avut în terapie și da, acolo lucrurile au mers mai greu. Unele cazuri din păcate nu s-au
vindecat de fumat, altele însă da. În acele cazuri omul trebuie să înțeleagă foarte bine rolul meu
și să apleze în continuare la psihoterapie și la ajutor clinic de specialitate, acolo unde e necesar.
Iar cazuri simple sunt marea majoritate. Oamenii vin deschiși, rezistențele interioare sunt
rezolvate în sesiune apoi pleacă fericiți că au scăpat. Uneori da, e nevoie de sesiuni de suport,
dar cele mai multe cazuri se rezolvă din 2-3 ședințe suplimentare.


 Daca n-ai trai Romania ce tara ai alege? 

Probabil Belgia. Am trăit acolo patru luni, cu o bursă Erasmus și mi s-a părut că e o țară pe care
aș putea-o înțelege.

Cum te vezi peste 20 de ani? Unde si cu cine?

Nu pot face previziuni și mi-e frică de ele, oricum. De când am plecat din cuibul părintesc, viața
mea a fost presărată de imprevizibil. Iar ultimii cinci ani au fost un rollercoaster de evenimente,
care mai de care mai complicat și mai surprinzător. Dacă i-ar fi spus cineva Dianei din 2009, o
copywriteriță la început de carieră în publicitate, fumătoare de 3 pachete pe zi, înconjurată de
prieteni și cu o viață socială intensă că 5 ani mai târziu va avea doi copii, dintre care unul vitreg,
prieteni puțini, că nu doar că se va lăsa de fumat dar va face și un business din terapia antifumat
și se va pregăti de-o nouă facultate, Psihologia, cu siguranță că Diana aceea ar fi râs cu
plombele la vedere și te-ar fi scos la o țigară la aer, pe motiv că aberezi! :)) Deci, cum aș putea
eu, având aceste experiențe la activ, să îndrăznesc să mai fac previziuni?! Să dea Domnul să-i
am pe toți ai mei întregi și peste 20 de ani! Ne-om obișnui unii cu alții până atunci :)

foto: Adi Popa
make up : Alexandra Stoica make up
vestimentatie: Urbanik

locatie: Belle Maison Spa

Elena Căciulan&Dana Stanca. Dovada ca femeile puternice mută munții din loc

Când le-am întîlnit pe Elena Căciulan și Daniela Stanca am avut o supriză. La prima vedere am crezut ca sunt mama si fiica. Sau surori. Când am aflat povestea toată mi-am dat seama că sunt suflete pereche.

Ne-am întâlnit de 3 ori și de fiecare data am plecat încărcată cu energia lor pozitivă. Nu sunt genul de personaje cu care e bine să te vezi seara pentru că au un asemenea vibe, sunt atât de optimiste și pline de viață încât simți nevoia să faci ceva să ajungi la nivelul lor, nu-ți mai vine să dormi și te trezești făcînd planuri.

Două femei extrem de puternice și destepte, recunoscute international in meseria pe care o practica, cu familii reusite si un cabinet pe care il conduc impreuna. O imagine perfecta. Dar, aceste doamne fac mult mai mult. Luptă zi de zi pentru ca profesia lor să fie recunoscută la adevărata valoare și să fie reglementată prin lege.

Elena Căciulan este președintele Federației Naționale a Asociațiilor de Fizioterapie (FRAF) in timp ce Daniela Stanca este secretarul general al FRAF.

Am stat de vorbă deschis, am încercat să aflu “ce le mână în luptă “.

Le-am provocat să pozeze împreună. Sedința foto a fost un joc frumos. Am râs mult, le-am admirat prietenia și complicitatea și mi-am dat dat seama pentru a nu stiu cata oara ca in viata e foarte important cu cine te insotesti.

1. Cum v-ati cunoscut?

Elena Căciulan: Cind ne-am cunoscut…sunt atit de multi ani ,incit nu vreau sa-i numar, pentru ca noi ne cunoastem dintodeauna; respiram acelasi aer, avem aceleasi aspiratii, avem aceleasi ambitii...si totusi exista o poveste. Aveam  la  IOMC Bucuresti lucrarile practice de neurologie cu studentii Facultatii de Kinetoterapie (cred 1997) iar printre studenti si pe Nicoleta Daniela Stanca. O studenta ''grasuta'' care ma privea cu o antipatie  pe care nu o intelegeam. Ochii ei care erau atit de albastri incit puteau cuprinde nesfirsitul cerului senin sau albastrul marii inspumate. Simteam ca va fi un specialist care va iubi profesia si va fi pasionat de tot ce inseamna pacientul in toata complexitatea sa.  Au trecut doua semestre din anul trei, ca apoi sa revina la un voluntariat de un an. A fost necesar ceva timp sa ma cunoasca si sa descopere cine sunt eu cea adevarata si nu cea care ''paream a fi''. Ea este pentru mine si numai pentru mine, Nicoleta.......pentru ceilalti e Dana !

Apoi incet, dar sigur, a inceput o relatie de prietenie si de incredere deplina pe care cei care ne cunosc , nu o pot intelege, percepe , gusta, mirosi...pentru ca  parfumul acesta are ingrediente necunoscute pentru multi, trebuie sa traiesti citeva vieti ca sa ai asemenea sansa!!! Cautam in viata suflete pereche , iubirea , pretuirea,  noi nu am cautat  dar am primit in schimb bucuria  de a ne completa, de a incepe proiecte la care nici macar nu am visat, de a gasi cuvintul cautat in acelasi timp, de a face ceva pentru o profesie atat de generoasa, ea are sansa de a-ti reda  sanatatea, cea pe care credem ca am primit-o pentru totdeauna.

Dana Stanca: Am cunoscut-o pe doamna in 1997, studenta fiind  in anul 3. Aveam de facut stagiul clinic la disciplina Kinetoterapia in afectiunile neurologice. Asadar, a fost profesoara mea, pe care am urat-o vreun an si jumatate. La acea vreme mi se parea ca este foarte rea, insensibila, increzuta. Imi placea doar cum lucra cu copiii. Era primul loc (dupa ce mai fusesem si la alte stagii) unde am decoperit ca imi place sa lucrez cu copiii, ca imi doresc sa fac meseria asta, unde am simtit ca am ceva de invatat de la cineva dornic sa impartaseasca din cunostintele si experienta lui. Aceasta a fost singura calitate pe care am descoperit-o la doamna in acea perioada.

De cat timp faceti aceasta super echipa?

Elena Căciulan: Suntem impreuna in afacerea noastra de 8 ani...dar cred ca suntem dintodeauna. Pentru ca am vrut sa schimbam ceva in abordarea pacientului din Romania. Pentru ca am vrut sa ridicam profesia aceasta in cadrul echipei multidisciplinare , acolo unde-i este locul.  Pentru ca am vrut sa aducem noutati in domeniul nostru.

Dana Stanca: Echipa facem de prin 2001, cand am inceput demersurile pentru dezvoltarea Asociatiei Profesionale a prof. CFM si kinetoterapeutilor Muntenia. Super echipa facem cam de prin 2006, cand ne-am asociat pentru infiintarea unui cabinet de recuperare. Eu cred ca super echipa am facut si intr-o alta viata. 

Se spune ca femeile se cearta mai usor ca barbatii, e mai greu sa faca parteneriate, colaborari? Cum comentati?

Elena Căciulan:  Pentru noi ''a fi partener'' inseamna a acorda incredere deplina, a vasli in aceeasi directie, a nu trada principiile profesionale , a incerca sa te autodepesesti. Nu cred ca vreodata nu am gasit solutii pentru a depasi greutatile. Cand am inceput colaborarea noastra am stiut ca  vom merge numai inainte si ca vom reusi pentru ca atunci cand faci totul cu pasiune, cand vrei sa te perfectionezi continuu, nu poti pierde si apoi eu nu am inceput ceva, pentru care m-am daruit total, eu gindesc, cred si stiu ce pot si pana unde pot.

Dana Stanca:  Pentru noi aceste afirmatii nu sunt valabile. Timp de 13 ani cred ca ne-am certat cu adevarat o singura data, fara urme si repercusiuni. Din fericire pentru noi doua, comunicam foarte bine. Este un amalgam de tinerete, maturitate, intelepciune, ambitie, credinta, incredere. Avem discutii contradictorii, pe care le dezbatem pana ajungem la consensul la care amandoua ne gandim de fapt. 

Ce va leaga cel mai mult?

Elena Căciulan:  Greu de spus pentru ca pe noi ne leaga totul: vorba, portul, gandul,bucuria, tristetea, dorinta de a schimba lucrurile rele in cele bune, lacrima in zimbet, nesansa in sansa ...

Dana Stanca:   Pe mine m-a legat dragostea pe care mi-a oferit-o si mi-o ofera zi de zi, increderea si tenacitatea. 

Sunteti doua doamne super ambitioase care vor sa mute muntii din loc pentru a face cunoscute problemele pe careb le intimpina practicantii acestei meserii in Romania. Cat de greu este?

Elena Căciulan:  Este greu cand in tara ta o profesie care aduce atitea beneficii sanatatii populatiei este trecuta pe lista de asteptare, pentru ca, fie nu se stie ,fie nu se vrea, la adresele catre ministere raspunsurile se lasa asteptate, la audiente nu reusim sa rezolvam  aproape nimic, imposibilitatea validarii competentelor cursurilor de educatie continua, cind vrei sa aduci informatii privind formarea initiala si superi si devii persoana ''non grata'',  cel mai greu nu este pentru noi, ci pentru cei care se gindesc ca vom renunta la principiile noastre.

Dana Stanca: As putea spune ca din ce in ce mai greu. La inceput, am crezut ca totul va fi simplu. In ultimii doi ani, piedicile au fost mai multe si mai insemnate. Am noroc ca o am pe doamna langa mine; atunci cand sunt dezamagita si imi doresc sa renunt, dumneaei este cea care ma mobilizeaza. In acelasi timp, am reusit sa ma mai educ putin cate putin si sa devin mai imuna la esecuri. Stiu si simt ca ceea ce imi doresc pentru aceasta meserie o fac din dragoste pentru ea. Imi iubesc meseria. As putea sa spun chiar ca sunt indragostita de ea. Si mai stiu din basmele pe care le citeam in copilarie ca intotdeauna invinge binele, mai ales cand se strecoara si putina dragoste. Mi-am propus sa nu renunt asa usor. Probabil ca asta este incomod pentru unii. Imi pare rau pentru ei. Eu nu pe ei vreau sa ii deranjez, ci vreau sa ajut  pacientii din Romania, care vin la noi la cabinet si sunt indignati ca anumiti specialisti nu le-au recomandat recuperare prin mijloace fizical-kinetice sau care au fost la specialisti despre care stim ca nu au facut nici un curs de perfectionare de la absolvirea facultatii. Si mai vreau sa ii ajut pe colegii mei. Sunt foarte multi cu probleme majore de incadrare pe piata muncii din cauza sistemului defectuos.

Care este cea mai mare problema cu care va confruntati?

Elena Căciulan: Sunt mai multe probleme: sa-i facem pe fizioterapeuti sa se alature organizatiei nationale nu numai cand au nevoie pentru plecari in strainatate sau pentru obtinerea avizului de libera practica, sa facem cunoscut glasul nostru la nivelul autoritatilor, universitatilor, pacientilor, sa dezvoltam profesia pe intreg teritoriul Romaniei, iar pacientii sa beneficieze da servicii de calitate, sa fim consultati in decizii legate de profesie.

Dana Stanca: Nu stiu daca exista o cea mai mare problema. Sistemul defectuos, indiferenta atunci cand factorii decizionali nu au nimic de castigat,orgolii nemasurabile, interese personale si de grup. Probabil ca daca ar fi sa fac o ierarhie aceasta ar fi pentru primele cateva neajunsuri. 

Care este secretul reusitei in aceasta meserie?

Elena Căciulan: Sa faci totul cu pasiune si professionalism, sa nu-ti tradezi principiile si sa nu-ti abandonezi crezul,  sa comunici si sa-ti respecti pacientul, sa nu renunti niciodata la principiul ca nu exista pacient ''irecuperabil''

Dana Stanca: Dragostea pentru profesie. Interesul pentru pacient. Doua maini dibace si o simtire aparte. S-ar putea sa fie suficiente.

Aveti pacienti cu care pastrati legatura dupa terminarea tratamentului?

Elena Căciulan: Sunt pacienti cu care am ramas prietena ...numai  doi, dar am si pacienti care ma suna de sarbatori pentru urari.

Dana Stanca: Am pacienti care ma mai suna din cand in cand, de sarbatori sau de ziua mea. Insa relatii de prietenie cu pacientii nu am, dar am prieteni foarte multi care mi-au devenit pacienti.

Cazul cel mai complicat pe care l-ati tratat?

Elena Căciulan: Greu de spus...fiecare caz este special...lucrez de 28 de ani cu copii cu nevoi speciale. Acesti copii nu se recupereaza in 2 luni...sunt ani de munca in care trebuie sa faci echipa cu parintele care, uneori, nu mai are forta sa continue, iar tu  sa gasesti resurse pt a-l face sa nu renunte.

Dana Stanca:  Mi-aduc aminte de o doamna, cu dureri abdominale si stare de tensiune in abdomen, urmarita timp de vreo 5 ani, careia nu i s-a gasit un diagnostic, pe care au trimis-o la noi la cabinet. A fost foarte complicat pentru mine. Nu avea diagnostic si ma gandeam ca, daca medicii nu au reusit sa ii stabileasca diagnosticul si sa ii dea un tratament, ce as putea sa fac eu. Ii multumesc lui Dumnezeu ca mi-a deschis sufletul si mintea si am reusit sa ii reducem doamnei aproape toate tensiunile suparatoare. Am avut cativa pacienti, cu dureri care au persistat 5-7 ani, unii fara diagnostic, ajunsi aproape in pragul depresiilor, carora le-am redat functionalitatea si confortul ce le lipsea.  

Sunt constienti romanii de problemele lor de sanatate? Isi iau sanatatea in serios, s-a schimbat ceva in ultimul timp?

Elena Căciulan: Cred ca romanul ajunge la specialist atunci cind nu mai poate, la kineto si mai greu, pentru ca poporul roman nu are educatia pentru miscare, romanul prefera o ''pastila minune'' ca sa-i ia durerea si ''gata''!!!!! Am observat ca cei care au inceput sa aiba o constanta in a face kineto sunt persoanele in general tinere si cu un anumit nivel educational.

Dana Stanca: In ultimii trei ani au tot aparut la cabinet pacienti fara dureri; au venit doar pentru preventie, simtind ca postura lor nu este corecta. Pentru mine asta inseamna ca sunt constienti de sanatatea lor si ca este mult mai simplu sa previi decat sa tratezi. M-as bucura sa ajungem la nivelul la care romanul merge la specialist pentru o banala durere de spate. Sa nu mai spun cat este de important ca un copil, sa mearga anual la un kinetoterapeut pentru o evaluare somato-functionala, pentru evaluarea posturii, a diferitelor tensiuni musculare existente. Pacat ca ceea ce se obisnuia pe vremuri sa se realizeze la orele de sport, cand copiii erau dezbracati si observati de profesorul de sport, nu se mai aplica si azi. 

Cind ar trebui un pacient sa mearga la terapeut? la prima durere de spate?

Elena Căciulan:  Daca adultii ajung pe ultima suta de metri cu copiii este o alta poveste. Parintii sunt interesati de sanatatea copiilor si se adreseaza specialistilor inca din primele luni de viata.

Dana Stanca: Da. La o prima si banala durere de spate, genunchi, sold, umar.

Care este cea mai mare ambitie pe care o aveti de cand conduceti FRAF?

Elena Căciulan:  Legiferarea profesiei, furnizarea de servicii de calitate in scopul protectiei pacientului, un invatamint de fizioterapie/kinetoterapie in concordanta cu invatamintul European,  dezvoltarea profesiei pe  intreg teritorul Romaniei.

Dana Stanca:  Reglementarea profesiei! Imi doresc sa se puna capat haosului in care functioneaza un kinetoterapeut, fiziokinetoterapeut, balneofiziokinetoterapeut sau prof. CFM. Imi doresc ca atunci cand mergem la adunarile generale ale WCPT- staff-ul sa nu ne mai atraga atentia, in plen, ca Romania este singura tara in care nu este respectata directiva Parlamentului European 55/2013. Daca ar fi respectata aceasta lege lucrurile ar fi mai simple. Cred ca se doreste mentinerea acestui haos. Probabil ca unii au de castigat. 

Sunteti amandoua intr-o forma de invidiat. Care este secretul? Alimentatia, miscarea?

Elena Căciulan:  Cred ca e starea noastra naturala.  Nu avem voie sa nu fim in forma pentru ca noi promovam''FORMA'', avem atatea proiecte si atatea '' lupte'' de dat  si asta ne mentine, pentru ca eu am sansa sa am o echipa tinara si capabila si ma simt ca si ei. ''tinara si nelinistita'', pentru ca avem impreuna elixirul tineretii vesnice.

Dana Stanca: Stiti care este secretul? Familie-job  la cabinet-job la FRAF-job la Asociatie -stres-mese neregulate - lipsa miscarii. Este o gluma, desigur, dar in acelasi timp este si o parte din adevar. Uneori familia nu este de acord cu tot stresul pe care mi-l aduce activitatea desfasurata pentru FRAF. Tot timpul imi spun ca ma voi imbolnavi. Sper sa nu ajung prea repede acolo. Am multe de rezolvat si inca nu mi-am atins target-urile. Vreau sa cred ca mananc sanatos. In ultima vreme incerc sa respect orele de masa. Din pacate, la miscare nu am mai ajuns de mai mult de 6 luni. Si simt deja. Am facut sport de performanta, atletism, timp de 12 ani, dupa care am continuat cu activitate fizica organizata, zilnic alti 10 ani. De prin 2011, de cand sunt secretarul Federatiei, imi este dor de zilele in care mergeam la miscare cel putin o ora. Intr-o buna zi imi voi relua obiceiul.

  

Organizati un congres international dedicat specialistilor in domeniu. Ce se va intimpla exact in acele 3 zile care sunt punctele de atractie din program?

Dana Stanca&Elena Caciulan:( au raspuns impreuna completandu-se ): Cel mai important aspect este prezenta membrilor working-group-ului pentru educatte al WCPT-ER si intalnirea pe care ne-o dorim sa o aiba cu factorii de decizie in ceea ce priveste invatamantul de kinetoterapie si balneofiziokinetoterapie. Acesti oameni vin special pentru a ne sprijini in demersurile noastre. Eu au inteles neajunsurile profesiei in Romania, in schimb autoritatilor romane nici ca le pasa. Speram sa le trezim interesul si sa vina la aceasta intalnire. De asemenea, vor fi prezentate conferinte si vor fi sustinute workshopuri de catre specialisti din Europa. Ne dorim ca specialistii romani sa afle cat mai multe informatii referitoare la sistemele de invatamant existente in diverse tari ale UE si la noutatile aparute in domeniul recuperarii prin mijloace fizical-kinetice. Toate acestea doar in cel mai bun interes al  pacientului. Bineinteles ca vor exista si "masa si dansul".  Va asteptam cu drag si pe voi!

foto: Adi Popa
make up: Alexandra Stoica

Mihaela Calin. In viata aleg cu mintea, dar imi intreb intotdeauna si sufletul ce parere are

Mihaela Calin nu e Cenusareasa. Nici macar Cenusareasa moderna. N-a asteptat vreun print cu un pantof sa o scoata pe scena vietii. 

E o femeie puternica si hotarata care a reusit in viata strict prin munca ei si se mandreste ca nu a fost loc de compromisuri pe traseul profesional. 

Nu vorbeste prea usor de viata ei personala si daca dai o cautare pe google imaginile pe care le gasesti cu ea sunt de la pupitrul stirilor. 

A fost o provocare pentru mine sa o conving sa se lase fotografiata in posturi cu care nu e obisnuita si sa raspunda la intrebari la care n-a raspuns niciodata.

Va invit sa o cunoasteti pe Mihaela Calin asa cum e ea in viata de zi cu zi, dincolo de pupitrul Observatorului

-  Adevar sau provocare?

  Pfuiii… Adevar! ( dupa fix o secunda de gandire )

De ce nu te vezi frumoasa?

Niciodata nu am crezut despre mine ca sunt urata. Niciodata, niciodata. Dar am considerat ca frumusetea este un dar de la Dumnezeu. I-am multumit pentru asta si m-am gandit in ce fel pot sa fiu eu un om mai bun. Si am incercat sa fiu mai inteleapta, mai rabdatoare, mai toleranta.

Ok, ai incercat sa imbunatatesti anumite lucruri, dar totusi frumoasa nu te-ai vazut, in sensul cunoscut al frumusetii. Si cind cineva iti spune ca esti frumoasa zici repede: nu, nu! De ce? Ti se pare ceva superficial?

Nu, nu mi se pare ceva superficial. Poate ca este si o chestiune de pudoare.

- Zi de zi,  cind te asezi la pupitrul stirilor la ce te gandesti? Vreau primul gand!

"Ceea ce urmeaza sa face eu acum este cel mai important lucru din lume. Pentru mine si pentru cei care ma privesc." Asa gandesc, in felul acesta simt ca se creeaza o conexiune. Niciodata nu am putut sa imi imaginez ca vorbesc cu mama, sau cu o prietena, sau ca ma urmaresc sefii, mi se pare ca nu are legatura cu ce fac eu acolo, cu relatia mea cu cei care ma privesc.  Superstitii nu am si m-am ferit sa am pentru ca meseria asta nu trebuie sa cunoasca rutina. Acum pot sa fiu la pupitrul stirilor, peste 3 ore pot sa fiu la live in Piata Universitatii sau sa fac o plasma. Deci superstii gen pisica neagra, nu. Doar in mine caut stabilitatea si consecventa. Daca ma balbai la primul cuvant nu, nu inseamna ca ma voi balbai tot jurnalul. :)

- Cum s-a schimbat viata ta de cand prezinti stirile? Exista o popularitate, lumea te recunoaste pe strada. Ce simti despre asta?

In viata privata sunt un om absolut normal si cred ca niciun om normal nu se uita sa vada daca alti oameni se uita la el. Fac firesc lucruri, nu simt o presiune, nu ma simt urmarita. Cred ca viata publica aduce foarte multe beneficii. Ca orice lucru insa vine si cu niste parti care sunt mai putin placute. Mi le asum si nu mi se pare corect sa ma plang. 

- Care ar fi beneficiile?

De exemplu, faptul ca ajungi sa cunosti oameni la care nu ai fi avut acces niciodata. Ajungi la evenimente la care nici nu visai. Spre exemplu, la ziua regelui la Palatul Elisabeta. L-am cunoscut pe Marius Tuca, nu pierdeam nicio emisiune de-a lui si datorita acelor emisiuni eu am decis ca vreau sa fiu ziarist. Uite, la primul eveniment in trust dupa ce am devenit prezentatoare,  mi-am facut o fotografie cu Sandra ( Alessandra Stoicescu ). Mamei mele,  cind a vazut fotografia… i s-au umplut ochii de lacrimi si mi-a zis: mami, langa ce oameni esti… Are si acum poza printata, pusa in geamul mobilei din bucatarie, acasa la Turnu Severin. Un lucru foarte important pentru mine este ca datorita meserie mele, uneori pot schimba lucrurile. Nu sunt ca un om care obisnuieste sa se planga, dar stie ca nu poate schimba nimic. Eu CRED ca pot imbunatati ceva in jurul meu si incep prin exemplul personal. Asta ma face sa imi traiesc viata frumos, sa nu ma las pe tanjeala. Si totul porneste de la responsabilitatea mea ca jurnalist.

-  Ce nu ai face niciodata?

In primul rand nu as spune niciodata NICIODATA :).  Dar, as zice despre mine ca nu mi-am dorit in niciun moment din viata sa experimentez tot ce se poate, nici macar in zbuciumata adolescenta. Pur si simplu despre unele lucruri nu am curiozitati. Da, stiu ca e cool si suna bine in interviuri, dar nu as face niciodata sporturi extreme. Nu vad rostul.  

-  De ce iti e frica?

Ma tem de o clipa aceea de fatalitate. Poate ca este deformare profesionala, da, stiu, am vazut prea multe stiri, dar sunt prudenta in multe situatii pentru ca stiu ca poti plati o clipa de prostie foarte scump. Poate chiar cu viata ta sau a altora. Ca sa iti dau un exemplu, chiar si cand ma grabesc, sunt foarte atenta la pietoni. E cumplit sa vrei sa dau o clipa inapoi, doar o clipa.

La ce sunt buni banii?

Din punctul meu de vedere banii sunt buni la doua lucruri: sa calatoresti, e cea mai buna investitie, si sa ii dai acelora  a caror viata depinde de ei. Atat! In rest, nu prea judec lucrurile prin prisma banilor. Am intalnit oameni saraci si rautaciosi, invidiosi, dar si oameni bogati, foarte bogati, de cea mai joasa speta. In acelasi timp, am vazut oameni cu multi bani care au schimbat viata unor oameni, fata unui oras sau imaginea unei tari si care nu au uitat nicio clipa ca nu totul se poate cumpara. Stii care imi plac cel mai mult? Cei care au putine lucruri materiale, dar sunt foarte fericiti, au sufletul plin de viata lor. Ma facineaza aceasta pofta de viata, dincolo de bani, de statut, de orice. 

-  De ce tii sa fii diva discreta, cu gulerasul apretat, intr-o lume in care cele mai multe femei care apar la televizor cauta expunerea cu orice pret?

Nu am treaba cu expunerea lor. Eu asa sunt , asa ma simt comfortabil, nu e vreo strategie.

-  Cum e Mihaela Calin acasa? Mai sta la cratita macar din cand in cand?

Bineinteles. Imi place sa gatesc. Gateam foarte mult cand lucram la matinal pentru ca eram libera toata ziua, dar si acum imi place sa stau in bucatarie. Imi place sa stau acasa, "in cuib". Am perioade in care ies mai mult, dar sunt si perioade lungi in care imi gasesc linistea acasa. Daca am o perioada mai stresanta, imi rezerv o zi in care fac curatenie generala. Frec parchetul si imi asez gandurile. Stiu ca nu te asteptai sa auzi asta, dar te provoc sa incerci. E mai bine ca la sala! 

-  Ai 30 de ani. S-au scris carti despre criza femeii la 30 de ani. O simti?

Se spune ca femeia la 30 de ani este suficient de tanara dar si de inteleapta incat sa realizeze tot ce isi doreste. Mie asta mi s-a intimplat la 20 de ani. Acum fac planuri.

 Barfa este o boala a societatii. Ce faci cind afli ca oamenii te vorbesc de rau?

Ma afecteaza. Stiu insa ca e anormal sa crezi sau sa speri ca toata lumea te iubeste.

In ce masura te afecteaza. Cum reactionezi?

Daca sunt oameni de care chiar imi pasa incerc sa imi dau seama unde gresesc eu de ma percep ei asa, mai ales cand eu stiu ca ce am auzit de la ei e foarte putin adevarat. Tuturor ni se mai intampla sa lasam impresia gresita. Daca nu sunt oameni foarte apropiati, las lucrurile asa. Pana la urma e dreptul lor sa nu ma placa, nici eu nu plac pe toata lumea, dar nu permit sa se poarte incorect sau mojic.

In viata alegi cu sufletul sau cu mintea?

Aleg cu mintea, dar imi intreb intotdeauna si sufletul ce parere are.

Ce te face fericita?

Faptul ca eu imi traiesc viata fix asa cum am decis.

Ce te scoate din minti? Reformulez: ce te enerveaza?

Vorba multa. Oamenii care vorbesc ei despre ei. Nu imi plac oamenii care bat toba, ci cei care se dezvaluie prin ochii celorlalti. Ce ma mai enerveaza?... dezordinea, goana dupa shopping, sa duc masina la service sau la spalatorie. 

Cat de tare te superi pe tine cand gresesti? 

Foaaaarte tare!!!

De ce, nu ai voie? Toti oamenii gresesc.

Uneori sunt suparata pe mine mult timp in  urma unei greseli. Sunt putini oameni care fac greseli originale. Oamenii fac aceleasi si aceleasi greseli. Pentru ca nu gandesc inainte. Si asta ma enerveaza.

Daca maine te-ai lasa de televiziune ce ai face ?  

Daca nu ar fi televiziunea, mi-ar placea sa lucrez la o editura. Sa citesc mereu, sa aleg, sa recomand. Imi place influenta asta subtila pe care o poti aduce in viata oamenilor. Si imi place asta pentru ca imi amintesc cum m-au influentat pe mine cei care mi-au recomandat carti cu caldura. Sau cu un pragmatism care suna a provocare. Ar suna bine colectia "Raftul Mihaelei" :) Mi-a zburat gandul pentru ca stiu ce lucruri minunate a adus in viata oamenilor "Raftul Denisei"... Comanescu. 

- Lucrezi in echipa cu 8 femei. Suna periculos..:)

Cand eram la matinal, lucram intr-o echipa de barbati. Sincer, cred ca ma protejau uneori si intotdeauna am apreciat asta. Cu barbatii e simplu, la ei totul tine de ierarhie. Cei care aveau o pozitie superioara tineau doar sa fac ce spun ei. Cei fata de care aveam eu o pozitie superioara, luau directivele mele simplu, fara orgolii. Cu femeile nu e asa, cu femeile trebuie sa stabilesti parteneriate. Eu nu sunt foarte buna la parteneriate, asa ca am legat prietenii. Cei doi editori, Theodora Massini si Bianca Morus, si producatorul Leocadia Tonita imi sunt prietene bune, iesim impreuna si ne povestim lucruri personale. Ne consultam in fiecare decizie care tine de jurnale. Cei doi redactori, Catalina Patru si Lidia Bobes sunt sursele mele de informare, le consult mereu atunci cand scriu, atunci cand nu imi e clar un subiect. Mai nou, suntem "surori de inele". Theo a cumparat inele identice pentru toate si le purtam spre amuzamentul colegilor si al nostru. :) Nu cred ca relatiile de serviciu sunt strict profesionale, cam asa stau lucrurile in toata redactia Observator, evident dupa o selectie in functie de compatibilitati intre oameni.

Cele mai bune 3 sfaturi din viata ta care au fost si de la cine le-ai primit?

De la mama am primit doua sfaturi pe care nu le uit toata viata: sa am grija de mine si  sa am banul meu in portofel. Bunica mea m-a invatat sa fiu curata si ordonata. Imi amintesc cum venea din sat acasa si spunea: Doamneee, ce cuminte sunt. De ce mama? Doamneeee, ce femei naroade, ce le mai spun gurile, ce prostii vorbesc.

Fratele tau Laurentiu lucreaza ca editor de imagine in echipa Observatorului. Are o problema cu faptul ca toata lumea il identifica ca fratele tau?

Multa vreme cei mai multi dintre colegi nu stiau ca Laurentiu este fratele meu. Asta pentru ca noi am avut un concept: fiecare cum isi asterne, asa doarme. Am incercat sa nu cumva sa ii influentez viata la serviciu nici in sens pozitiv, dar nici in sens negativ. Nu am vrut ca cineva sa ii faca vreo favoare pentru ca e fratele Mihaelei Calin, dar nu am vrut nici ca vreun sentiment negativ fata de mine sa se rasfranga asupra lui. In ceea ce il priveste pe el, nu mi-a spus niciodata ca simte vreo presiune. Pentru el sunt doar sora lui, si la serviciu, si acasa.

- Esti trainer la IMA. Cum arata viitorul presei?

Cred ca viitorul presei suna foarte bine, si unul dintre cele mai importante argumente este ca deja activitatea jurnalistilor este tot mai demitizata. Atunci cand oamenii, publicul, isi imagineaza ca jurnalistii sunt niste zei, iar presa este o activitate care se ocupa cu adevarul filosofic si cu dreptatea absoluta, atunci e mult loc de manipulare. La Intact Media Academy sunt traineri unii dintre cei mai importanti jurnalisti din Romania. Primul lucru pe care il invata cei care ajung la cursuri este ca noi nu suntem niste zei, niste vedete, suntem niste profesionisti. E alta discutie, e alta paradigma. Eu am simtit in facultate de exemplu ca vedetismul asta al jurnalismului este frustrant si apoi am inteles ca este neintemeiat. Sandra Stoicescu este trainer acolo nu pentru ca o cunoaste toata tara, ci pentru ca e un jurnalist cu o experienta remarcabila in Romania. Carmen Avram are ce da mai departe nu pentru ca o stie lumea de la televizor, ci pentru ca umbla pe drumuri neumblate in presa din Romania. Incet-incet intelegem ca imaginea conteaza, dar e doar un accesoriu, si acesta este viitorul presei romanesti.

Ai avut momente in viata cand ai simtit ca ti se potriveste zicala: matza blanda zgarie rau?

Nu imi plac iesirile temperamentale, desi mi s-a mai intamplat sa ma port asa. Nu am ajuns insa la acest comportament gandind ca trebuie sa "zgarii", argumentele mele au fost cu totul altele. Si aproape intotdeauna am avut grija sa reglez situatia cu scuze sau explicatii. Nu ma pasioneaza "asteptatul oamenilor la cotitura".

Esti o persoana extrem de low profile, dar totusi as vrea sa vorbim putin despre...cum stai cu dragostea?

Viata mea privata nu e secreta, e doar discreta. Este in viata mea un om special. Oamenii vorbesc foarte mult despre relatii. O relatie nu e intotdeauna cum ai visat. Eu nu ma vedeam niciodata pe mine intr-o relatie la distanta. Cand gasesti omul potrivit privesti insa altfel coordonatele de timp si distanta. 

E complicata totusi o relatie la distanta….

Da, e dificil. Dar eu cred in happy end. 

Cum e el?

El spune ca eu sunt varianta lui feminina. 

Si tu ce spui?

 Ca are dreptate. :)Suntem doi oameni care vorba cantecului: gandim la fel, simtim la fel…

Peste ce greseli nu ai trece in dragoste?

Doar una? Sa simt ca nu mai contez. Adica nu ii mai pasa, nu mai asculta, nu te mai surpinde, nici macar nu te mai enerveaza. Sa ajungem la stadiul de frati pentru mine este intolerabil. Dar pe de alta parte stiu familii in care oamenii traiesc cam asa si le e bine. Si de asemena nu pot accepta sa ma simt umilita, adica nu ca gresesti ceva, dar ma pui in situatii in care oamenii gandesc "vai, saraca, daca ar sti ea". Stiu trist de multe astfel de cazuri.

- Ce vrei sa auzi de la un barbat? Ceva frumos sau ceva adevarat?

Evident ca imi place sa aud vorbe frumoase, dar daca sunt mincinoase nu imi trebuie. As fi zis ca prefer adevarul, dar as fi ipocrita. Uneori adevarul ma doare. Echilibrul acela al delicatetii pe care l-am vazut in putine relatii, si alea trecusera deja de nunta de argint, mi se pare incredibil. Cand stii ca adevarul nu este un lucru vital, dar sigur jigneste sau raneste, taci. Nu ii spune ca sforaie, va nega, vor aparea contrazicerile si cearta. Chiar are rost?... 

Crezi ca sexul e supraevaluat, crezi ca lumea vorbeste prea mult despre asta?

Nu cred ca sexul e supraevaluat dar chiar cred ca oamenii vorbesc prea mult despre asta.

E ceva ce nu te-am intrebat si ai fi vrut sa te intreb?

Nu. Sunt foarte multe lucruri despre care nu as fi vrut sa ma intrebi si totusi m-ai intrebat. Plus ca as fi vrut sa iti spun ca rosu e culoarea mea preferata! ( hohote de ras )

Fotografii: Adi Popa
Machiaj: Daniela Barbur
Vestimentatie: Clothes Boutique
Incaltaminte: Why Denis
Locatie: Promenada