luni, 22 decembrie 2014

De ce e gras Moș Crăciun? Copiii știu cel mai bine...



Mi-l amintesc vag. Prima dată l-am așteptat ore în șir și el a venit, a lăsat cadourile și a fugit. N-
am apucat să-l văd. Una din marile frustrări ale vieții. Apoi, mi-l amintesc de la o serbare. Țin
minte că avea barbă mare albă, mi-am zis da, e mos de-a binelea. Dar avea o căldură în ochi pe
care nu am să o uit niciodată. În timp imaginea s-a conturat mult mai clar. Și am realizat
că Moș Crăciun e gras. Simpatic, dar gras.

Am zis că poate mă lămurește Fifi mica:
- Maria, de ce Moș Crăciun e gras?
- Pentru că e vegetarian.
- Și de aia?
- Da. Mânincă doar zacuscă de fasole, terci de ovăz, cartofi prăjiți...și beau mult suc de portocale. Într-o zi a ieșit scandal pentru că a băut tot sucul de portocale de la elfi. Tot, tot, tot! Și ei s-au supărat pe Moș Crăciun și nu au mai vrut să lucreze...  

Am rămas mută. Nu mă gândisem la explicația asta. Și am hotărât să întreb și alți copii, poate, poate mă lămuresc. Iară răspunsurile lor:



Pentru ca fiecare copil il serveste cu ceva. Bomboane, cozonac. Iar el nu refuza! :))) 


Nu e gras! Dar daca ar fi gras, de ce s-ar intimpla asta? Pentru ca maninca dulciuri? Nuuu, nu 
maninca dulciuri. Tu n-ai vazut ca nu are nicio carie?


Pentru că mama lui i-a dat bomboane când era mic.


Pentru că toată ziua stă și citește scrisori de la copii și nu face sport. Și seara mănâncă numai 

prostii și bea țuică.


Pentru că...așa sunt moșii! Grași!


Mos Craciun nu e gras. Da, are o mică burta, dar el e mic.


E gras pentru că a mâncat mulți cârnați.


Pentru că mănâncă noapte să nu îl vadă nimeni, de aia e gras. Da de ce să nu îl vadă nimeni? 

păi...tu l-ai văzut pe Mos Crăciun mâncând?


Este gras pentru ca mananca sapunul tot si apoi face balonase.Si daca vrea să slăbească ce 
trebuie să facă? Trebuie sa nu mai faca nimic, doar sa doarma.


Are burta mare pentru că a mâncat mult. Da ce a mâncat? Mâncare. Multă mâncare!


Pentru că pun copiii prea multi biscuiti pe farfurie și laptic și el mânîncă de la fiecare.


***

Mulți dintre copiii întrebați au ridicat din umeri. Nu s-au gândit niciodată prea mult la înfățișarea moșului. Pentru ei nu contează cum arată EL.  Important e să primească scrisorile la timp și să îndeplinească dorințele tuturor.

Magia lui Moș Crăciun nu ține de  măsura de la haine și până la urmă poate cîn într-o zi Moș Crăciun pocnește pur si simplu din degete și își topește instant grăsimea de pe burtă. Sau lasă sania acasă și pleacă la sala de sport...pe jos :)

articol din rubrica fifi&thecity de pe blogul Cristinei Bazavan, www.bazavan.ro 



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu