De ce strâng oamenii lucruri?

Am colectionat la un moment dat al vietii mele…cutii. Mici, foarte mici. Le strangeam de peste tot. Ajunsesem la vreo 50. Le ingrijeam, le stergeam de praf…erau mica mea comoara. La o mutare  dintr-o casa in alta, cumva s-a ratacit fix cutia mare cu amintirile mele pretioase. Dureros moment. Atunci, de suparare am zis nu mai colectionez nimic.

Nu ai, nu pierzi, nu plangi.

Oricum, sunt fericita ca nu sunt un om atasat lucrurilor materiale. Nu am pic de afinitate pentru palpabil. Si totusi sufletul meu simtea nevoia sa colectioneze. Și am inceput sa strang clipe. Momentele in care am ajuns sa stau de vorba cu oameni pe care ravneam sa ii cunosc, seara in care la teatru l-am vazut pe Beligan prima data, intaia vizita in Portugalia si complimentele…complimentele de la oamenii importanti sufletului meu. Le tin pe toate ascunse undeva si cind sunt cu nervii jos deschid cutia amintirilor.

Am vrut sa vad daca oamenii mai strang lucruri. Si mai ales de ce strang. Nevoia de posesie e puternica, indifferent de varsta si de sex. Iata raspunsurile:

Colectia mea de canute spune totul :)) Este groaznic de greu dar nu as renunta la ele. Gandeste-te cat de greu este sa la sterg de praf :)) Nu le-am numarat niciodata dar cred ca mai am putin si ajung la 100 de bucati.

Am colectionat cand eram mic,insigne si timbre.Niciodata oameni. Imi e greu sa ma despart de lucrurile mele.

Cred ca strangem lucruri pentru ca e in firea umana. Vrei sa iti bucuri privirea si sufletul. Si cum vile si palate nu putem colectiona, strangem cani, timbre, magneti…☺

Nu colectionez, nu imi place.

Colectionez pusculite in forma de vacuta. Am vreo 50 si poarta de regula numele locurilor din care le-am cumparat sau de unde mi-au fost aduse. Prietenii imi cunosc pasiunea si daca se nimereste vreo pusculita in forma de vacuta, a mea e. Am o vacuta Barcelona, una Roma. un e NY, am si vacuta Otokumpu( e orasul din Finlanda in care sta Narcisa Suciu), am o vacă cu numele Canada…incerc sa pun in ele banuti pentru zile negre. Am adunat in prima bani de-o vacanta. Mai colectionez esarfe. Am peste 100. Pe majoritatea mi le cumpar de prin diverse locuri dar au invatat si prieteniii mei si primesc tot mai des. Am cunoscut la un moment dat un baiat mare calator, la propriu si la figurat si cu care am o intelegere: de peste tot, din toate tarile in care ajungem , ne aducem cate o esarfa. Pana acum de la el am primit vreo 30. Ti-am spus ca e mare calator. Nu m-am gandit sa renunt la ele, nu mi-ar fi greu ar nu am deocamdata niciun motiv. De-a lungul vietii am mai colectionat timbre si servetele. Nu-mi amintesc alte colectii care sa conteze…

Lucruri sau oameni ? Material sau sentimental ? Păstrat sau aruncat , lasat ? Distrus sau uitat ? Imi plac enorm lucrurile personale si le tin , am facut colecții de vinuri sau ceasuri si vinurile le am dat iar ceasurile mi-au fost furate dintr un seif.
Mi-am dat seama de 2 lucruri : ma despart foarte ușor de lucruri chiar daca au fost colecții insa cu o particularitate : sa le dau cuiva căruia ii place. Cineva căruia ii va face plăcere să-l utilizeze sau să-l consume. Cert este ca atunci cand imi place ceva il iau si imi e foarte drag de el insa daca exista un motiv bun , il dau fără nicio " durere in suflet " atâta timp cat beneficiarul il apreciază. Cu oamenii e mai greu. Nu cred ca reușesc sa scot vreodată din suflet pe cineva care mi-a fost drag !! Chiar si daca mi-a facut rau.
Înca imi mai aduc aminte de prima mea dragoste de cand aveam "13" ani. Deși nu ne-am mai văzut ever de atunci si nu as mai cunoaște-o , înca imi aduc aminte de sărutul pe obraz de despărțire. Nu , de oameni nu ma pot desparti. Sint colecțiile pe care le păstrez in suflet si le vad din cand in cand producându mi fiori. Oare se pot colecționa suflete ? Oare sint un colecționar de suflete ? 

Eu sunt ca o cotofana. Adun chestii mici si inutile. Eu vad frumusetea in cioburi. Colectionez stilouri, cesti, carti postale, plante de pe camp. Am inceput cu timbrele. Aveam vreo cinci ani cand mi-a adus mama primul clasor. Eram fascinata de timbrele rusesti ilustrate si de cele botanice din Asia. Cred ca o sa ajung o pensionara ciudata cu o casa plina de nimicuri si pisici :)) De ce crezi ca noi oameni facem asta? Pentru ca avem nevoie de frumusete. Si pentru ca posesia ei ne face fericiti...

 Nu ma atasez de lucruri, de oamenii da. Si de cele mai multe ori mi o iau in freza, sunt proasta de buna. Colectionez poze, colectionez momente, le inchid in suflet, fiecare are sertarasul lui si din cand in cand la o cafea mai trag un sertaras si ma bucur

Nu imi e greu sa ma despart de lucruri; de oameni imi era, acum imi este mai usor; a fost o vreme cand colectionam pantofi si bijuterii, dar am putut renunta la ele cand am vandut tot, fara prea mare regret. Nu pot renunta la ceasup bunicii mele, um tablou cu un portret al ei si niste cercei. Nu pot renunta la amintiri legate de oameni…

Nu am strans niciodată lucruri, pentru ca nu pun preț pe ele. Aveam o colecție de timbre prin scoala generală pentru ca era la modă. Toata lumea colecționa ceva si trebuia sa fiu si eu in trend. Dar m-am lăsat repede. Le-am donat unui adevărat colecționar. Acum strang, fara sa vreau (adică mi se lipesc de mână :)))) ) pixuri si brichete daaaar așa cum le strang, tot așa le si pierd și nu am niciodată foc sa-mi aprind țigara :))) In schimb strang pe lângă mine oameni si momente. Oameni frumoși, pozitivi, de la care am ce învăța și momente care rămân pe viață acolo la locul lor in inima mea. Mă despart greu de oameni. Nu-mi plac despărțirile. Se lasă cu plâns...

Psihologii spun ca semnele colectionatului compulsiv sunt multe:  inabilitatea de a arunca lucruri,  achizitionarea de lucruri nefolositoare sau pe care deja le are si de care nu are nevoie, pastrarea de gramezi de ziare, reviste si reclame,  tulburari de functionare in activitatile zilnice, probleme in luarea unor decizii, perfectionism,  dificultati in organizarea lucrurilor, formarea unui atasament fata de lucruri si nu fata de oameni,  restrictionarea altora sa atinga sau sa imprumute din lucrurile pe care le poseda.

Unii cercetatori cred ca aceasta afectiune este ca un continuum – unele persoane sunt considerate doar ca simpli colectionari inofensivi, pe cand altii au o forma mai severa care le pune in pericol viata. In mod tipic este considerata un subtip al tulburarii obsesiv-compulsive. De obicei are legatura cu lucrurile pe care ti le-ai dorit/nu ai avut acces in copilarie.

articol din rubrica fifi&thecity de pe blogul Cristinei Bazavan, www.bazavan.ro 

sursa foto: pinterest.