Bărbatii sunt de doua feluri

De fiecare data cand am vrut sa scriu despre oameni care sunt asezati cu grija in primul rand al sufletului meu, descopar ca nu am poze impreuna cu ei. Hmm. Oare de ce?

Poate pentru ca nu imi plac pozele cu mine? Asa cum nu imi place vocea mea sau ochii mei...

Sa revenim.

Ea e Lola. Langa ea sta Fifi. Pun pozele alaturate. Insist sa va uitati ca la o singura fotografie.

Ne-am cunoscut la PRO TV, fabrica de vise cum ii spune ea. Acu vreo 15 ani. Cineva a avertizat-o sa se fereasca de mine. Ca sunt rea si isterica si persecut oamenii. Nu era asa, avea sa afle Lola imediat.

S-a uitat la mine cu privirea aia de neconfundat: mi-e frica, ia-ma in brate. Si am luat-o.  Si asa am ramas de ani de zile.

Traieste ca o nebuna, munceste ca o nebuna, iubeste ca o nebuna. Nebuna mea preferata.

In relatia noastra, pare ca ma asculta: da-te jos de pe masa Lola, nu-I frumos. Da, fifi cum spui tu. Si cind ies din camera ea e cocotata la loc. Imi place insa ca nu imi spune in fata NU. E supusa, cumva.

Nu vreau sa vorbesc despre nopti pierdute, cluburi, relatii de neimaginat, nunti perfecte si alte chestii pe care le-am trait impreuna.

As vrea sa vorbesc despre tacerile dintre noi. Cand stam fata in fata, dupa o discutie importanta, nu mai vorbim, stam ochi in ochi, mai dam din cap si dupa minute bune concluzionam: da, mah asa e.

De ziua ta,  eu sunt cu gandul la capul tau plin cu fluturi galbeni, la scriitura ta, la rasetele noastre. Si as vrea sa iti dau un raspuns.DA. Raspunsul este DA.

Intr-o zi o sa fugim in lume. 

Atunci o sa repet ce iti spun mereu: barbatii sunt de doua feluri. 

Pentru o poveste frumoasa, apasa tasta domni.

Pentru o viata de cacat, apasa tasta boi.

La multi ani:)