luni, 3 decembrie 2012

Tu ţi-ai ceda locul?

Aseară, la X factor, la momentul deciziei Bitman a pus intrebarea capcană:
"Tu ai ceda locul tău celuilalt concurent?"
Copiii de Nord X au spus repede, cu mâna pe inimă: DA. Dragoş Udilă, celălat concurent, n-a vrut să îşi cedeze locul. Decizia lui a provocat rumoare în sală. Multora nu le-a plăcut.


Udilă a fost desemnat câştigător de Bittman, care a mustăcit şi el precizând că îl alege doar pentru calităţile sale muzicale.

Mi-am amintit de showul lui Trump, The Apprentice când, chiar în finală, miliardarul l-a întrebat pe unul din cei doi concurenţi rămaşi dacă şi-ar ceda locul şi acesta a zis da. Trump l-a dat imediat afară.

Păstrând proporţiile, poate ar trebui să ne aducem aminte că X Factor este un concurs de talente, unde vocile ar trebui să câştige şi cei 200 de mii de euro să se ducă la concurentul care chiar are factorul X.

Cum să ajungi aproape de finală şi să zici: mă dau din drum că sunt bun la suflet şi noi suntem big happy family?

Un comentariu:

  1. Nu am înțeles rumorile din sală și nici reacția lui Bitmann. Câți dintre cei care s-au strâmbat ar avea tupeul să lase ipocrizia la o parte și să zică pe bune că nu, nu și-ar ceda locul? Bravo lui.

    RăspundețiȘtergere