Nu vă puteţi imagina.....ar putea scrie cărţi sau mai bine ar trebui să ţină workshopuri pe această temă:)
Aşa că am rugat-o pe cea mai nebună mireasă ever, să ne scrie aici cum a găsit ea firma care i-a transformat nunta, în nunta anului 2009:)
Luaţi aminte!
În vremea în care căutam un local pentru nuntă am văzut zeci de restaurante. Unele aveau sălile decente, dar drumul până la ele îmi dădea fiori. Ca să ajungi în sală trebuia să urci pe niște scări insalubre care mă făceau să mă gândesc că mă îndrept spre holul unui spital, în niciun caz spre o sală luminoasă în care are loc MARELE EVENIMENT.
Cam așa e și cu firma de decorațiuni. Dacă găsiți firma potrivită scăpați de 70 la sută din stres. De ce? Păi nu vă mai gândiți din start la buchete, lumânări, invitații, flori de pus în piept, periniță pentru verighete, mărturii, huse pentru scaune, aranjamente florale... și câte și mai câte.
O firmă de decorațiuni serioasă te scoate din încurcătură. Vă dau un pont! Nu alergați după fițe, pentru că nu tot ce este scump este și bun.
În cazul meu orice alegere pe care am făcut-o a presupus câteva drumuri în plus care nu mi-au ajutat la nimic. De aceea dacă vreți să mergeți direct la destinație, fără să mai treceți și pe la Constanța, Cluj-Napoca deși v-ați propus să mergeți în Moldova vă recomand cu toată încrederea firma pe care am ales-o eu.
Se numește Amalt Decor. Este o afacere de familie de care se ocupă Andra Petrescu și cumnatul ei, Gabi.
Eu am găsit firma după ce am văzut zeci de site-uri de profil și după ce negociasem deja cu reprezentanții altor două firme de decorațiuni. Negocieri și întâlniri care nu au făcut altceva decât să-mi crească și mai mult nivelul de stres.
Fata de la prima firmă m-a lăsat fără grai după ce mi-a făcut o estimare rapidă - în jur de 1.800 de euro pentru pachetul "extrabulifantastic" pe care mi-l oferea. Să ne înțelegem! Am avut o nuntă de 100 de persoane deci prețul era exagerat chiar dacă oferta era frumos împachetată din punct de vedere al prezentării online.
Cei de la a doua firmă m-au scos din sărite în primul rând pentru că nu au fost suficienți de promți. Adică dacă eu cer o reducere și ei sunt dispuși să o ofere nu mi se pare normal să aștept o săptămână sau chiar mai mult, să sun insistent la telefon ca să primesc o nouă ofertă pe mail pentru ca la final să constat cu stupoare că magnifica "reducere" înseamnă 2 euro la aranjamentul floral, ceva de genul acesta. Iar în al doilea rând m-au enervat pentru că după ce am vorbit două ore și le-am explicat că eu nu vreau sub nicio formă huse de satin dar și care sunt cerințele mele, la final mi-au spus că în banii pe care-i ofer, ei nu-mi pot da decât tipul de huse pe care eu le urăsc. Așadar cât de mult conta părerea miresei???? Sau cu cine am vorbit eu două ore? Cu pereții, am tras singură concluzia.
Pe cei de la Amalt Decor, adică pe Andra Petrescu am întâlnit-o la un târg de nunți. Sincer căutam o altă agenție, nici măcar nu-i mai rețin numele a cărei pagină de internet părea destul de atractivă. Numai că în momentul în care am ajuns la târg la stand-ul firmei cu pricina era o tanti care nu știa nimic. Nu avea cărți de vizită. Nu știa să-mi prezinte nicio ofertă. Nu cunoștea prețurile dar mă ruga să mai stau pe acolo pentru că....s-ar putea să apară și patroana în curând.
La târg erau multe firme de decorațiuni. Mese care mai de care mai sofisticat amenajate. Aproape că mi-era teamă să cer informații pentru că eram sigură că voi primi niște oferte care depășeau posibilitățile noastre financiare.
Așa am întâlnit-o pe Andra Petrescu. Mi-a atras atenția standul de la Amalt Decor pentru că tot aranjamentul avea o notă imperială. Huse de brocart cu imprimeu auriu și aranjamente de flori pe suport din fier forjat, din flori diferite, deschise la culoare. Aranjamentul m-a cucerit din prima. Dar și Andra la fel. Blândă, calmă a avut răbdare și mi-a explicat ce variante de decorațiuni îmi poate oferi. La vremea respectivă site-ul lor nu era foarte bine pus la punct. Dar faptul că am văzut ce poate ieși din mâinile lor a contat enorm.
Am stabilit o nouă întâlnire și acolo am pus cap la cap, pas cu pas cam cum vrem să arate nunta noastră. Am ales floare cu floare, iar Andra mi le-a arătat pe toate într-o carte ca să am idee cum arată fiecare. Am probat și câteva fețe de masă cu imprimeuri diferite. Cel mai mult mi-a plăcut faptul că Andra se implică. Și că are răbdare. Și bineînțeles, nu în ultimul rând faptul că este creativă.
Andra s-a încadrat în cerințele noastre financiare. Nu vreau să vă spun cât ne-a costat totul. Dar un singur lucru este important - ne-a costat mult mai puțin decât am negociat la alte întâlniri de până atunci. De această dată nu a fost nevoie să negociem. Andra a înțeles care sunt resursele de care dispunem și s-a încadrat în ele. A fost de acord chiar să ne cumpărăm noi toate lumânările, de la Ikea. La un moment dat i-am trimis niște batoane de scorțișoară pe care le-am găsit prin casă iar Andra mi-a făcut o surpriză - a decorat bucată cu bucată, fiecare lumânare pe care am folosit-o la decorațiuni. A folosit scorțișoară, câlți și fructe uscate și toate au arătat demențial.
Pot să spun că Andra nu m-a dezamăgit deloc. A fost o profesionistă, până la final. Totul a ieșit ca la carte. Florile, mesele, aspectul de ansamblu, toate au fost de nota 10. Îmi amintesc și acum șeful de sală, sau cum pretențios se numește mai nou, managerul de evenimente de la hotelul unde am făcut nunta, cum se umfla în pene, cu o seară înainte de eveniment privind cum arăta sala aranjată, de parcă ar fi contribuit și el cu ceva. Îi plăcea, asta e sigur. Așa cum ne-a plăcut și nouă. Și dacă vreți să vedeți cam cum arăta puteți să aruncați o privire la fotografii.
P.S. Și vă mai spun ceva. Dar să nu spuneți nimănui că v-am spus. :) La final, după nuntă am vrut să mă revanșez față de Andra pentru că totul a ieșit așa cum ne-am dorit. Pentru că în timpul evenimentului s-au spart câteva pahare în care se aflau lumânări am pus ceva în plus în plic. Mi-a mulțumit frumos dar nu a vrut să păstreze decât un sfert din sumă pentru a acoperi pagubele.
Ar fi o idee chestia cu workshop-ul....:))))
RăspundețiȘtergere:)
RăspundețiȘtergereIti dai seama citi bani poti produce? :)
RăspundețiȘtergerePăi deschid lista. Mai întâi să vedem dacă avem catindate :) (candidate adică).
RăspundețiȘtergere