Cum se transformă lenea în dependenţă de mişcare...

Acesta este un guest post de Nadina.

Dacă aş fi avut de ales o singură dorinţă care să devină realitate, nu mi-aş fi dorit să câştig marele premiu la loto la fel de mult cum mi-aş fi dorit să am un metabolism care să-mi permită să stau în vârful patului, să mă uit la televizor şi să pot mânca ce vreau, cât vreau şi, mai ales, când vreau! Am încercat tot felul de variante dar să ştiţi că nu ţine aşa că trebuie să ne apucăm de treabă. Cu cât mai devreme, cu atât mai bine!

Într-o zi geroasă de octombrie, după un somn sănătos de amiază, am încercat o sală nouă despre care auzisem numai cuvinte frumoase. Nici eu, nici cei din jurul meu nu credeau ca îmi voi reface abonamentul după o lună. Nu mi-a plăcut niciodată ţopăială, mai ales într-un spaţiu închis,aşa că am ales o oră de pilates pentru că părea foarte uşor. La lipsa mea de condiţie fizică şi mobilitate, abia dacă reuşeam să fac jumătate din exerciţii. Partea proastă era faptul că nu aveam de ales. Iniţial, mă întrebam dacă nu am nimerit într-o unitate militară.

Cori Grămescu, antrenoarea care arăta ca o zeiţă, cu un trup perfect, nu îţi dădea voia să renunţi până la ultimul exerciţiu al ultimei serii.

Printre zâmbete şi glumiţe, erau ordinele clare din care înţelegeai imediat că nu ai voie să te opreşti. Şi ne convingea să mai încercăm cu texte de genul: “Dacă renunţi acum, vei avea o bucă mai mică!”, “Haideţi, fetelor, şi veţi avea cele mai frumoase fese din galaxie” sau “Dacă nu mai poţi, o să încep să ţip şi atunci sigur vei face mai departe.” Râdeam noi pe sub mustaţă, mai strângeam din dinţi, înfingeam unghiile în saltea şi mai făceam o serie de 10. După prima oră, am plecat cu genunchii tremurând dar extrem de fericită!

A doua zi, dimineaţa, mă simţeam paralizată! Mă durea totul: din vârful degetelor până la muşchii gâtului. Mi-a luat cinci minute să mă dau jos din pat şi abia puteam mişca. Am avut nevoie de o “baie” în Ben Gay să-mi revin din “cea mai dureroasă febră musculară din istoria existenţei mele!”

Şi când am simţit că pot mişca, am luat-o de la capăt cu Tae-bo, Step sau Delicate fitness. Nicio rochiţă din lume sau o masă, oricât de gustoasă ar fi, nu-ţi dă aşa o senzaţie, credeţi-mă! La toate astea contribuie şi Cori care, înainte de toate, cred că e un psiholog foarte bun care ştie să-ţi explice că numai tu eşti responsabil de cum arăţi, că ea nu poate face minuni dar tu, cu ambiţie şi voinţă, poţi mişca munţii din loc.

Acum aş merge în fiecare zi, ba chiar şi de două ori pe zi mai ales de când am descoperit piloxing-ul. Ştiu că sună ciudat dar e o combinaţie între pilates, box şi mişcări de dans, extrem de solicitantă şi eficientă. Simţi că îţi dai duhul în faţa oglinzii dar vezi rezultatele de la o şedinţă la alta. Carnea se întăreşte, pielea se întinde, muşchii ies imediat în evidenţă iar energia mea e infinit mai multă acum deşi să nu uităm că mă trezesc la 3 în fiecare zi. Deşi uneori visez la momentul în
care ajung acasă şi mă arunc în pat, mă opresc la sală în fiecare zi şi aşa, somnul de amiază e mult mai dulce.

Am încercat multe variante de mişcare: şi sală şi aerobic, dar tot degeaba. Întotdeauna am găsit mii de scuze şi cred că niciodată nu am dus la capăt un abonament lunar. Şi acum aş putea găsi cel puţin o mie sau daca nu, măcar una şi bună: trezitul la trei dimineaţa. Dar, din contră, cred că motivul pentru care nu am probleme cu energia dimineaţa e tocmai faptul că am un tonus bun şi nu zac toată ziua în vârful patului. Tocmai de asta sfătuiesc pe oricine să încerce o sedinţă de piloxing şi sunt convinsă că nu va mai putea renunţa. Pe lângă mişcare, mai are două mari avantaje: în primul rând, îţi laşi la sală toţi nervii şi frustrările după ce dai sute de pumni în stânga şi-n dreapta deci şi zen-ul ţi-e asigurat.

În al doilea rând, când te bate gândul la vreun dezmăţ caloric, îţi aminteşti de orele de piloxing, de hainele transpirate şi genunchi care tremură după oră şi îţi trece imediat. Deci intraţi aici şi
baftă la piloxing!