Am avut odată o poveste cu un domn, demnă de dramele psihologice.
Omu' era bolnav de gelozie. In cea mai grava forma. Mă suspecta mereu, își făcea niște scenarii în cap demne de Hollywood, îmi verifica telefonul, mi-a spart cutia postala ca sa îmi ia desfășurătorul. Cauta o dovada. Era ferm convins ca îl înșel deși nu o faceam. Îmi toca nervii mărunt cu întrebare după întrebare cine e x, de ce se uita Y, aaa...nu mi-ai spus ca ai fost cu z. N-am sa uit niciodată cum ma suna în medie de 50 de ori pe zi și ma întreba: unde ești, ce faci? Ce se aude? Mereu auzea un sunet suspect, o voce de bărbat ( desigur) sau o muzica romantica ce ii indica imediat o poveste de așternut. Îmi mirosea parul când ne întâlneam convins ca am fost cu altul.
Povestea s-a încheiat spectaculos: el si-a găsit alta mult mai tânără ca mine, și muuuuult mai tânără ca el. O putea controla mai ușor. A ținut sa fie cinstit. Mi-a spus: nu mai puteam asa. Mai devreme sau mai târziu m-ai fi înșelat oricum, dacă nu m-ai înșelat deja. Ooook.
Cred ca gelozia e boala grea. Se manifesta la orice vârstă.
Știu oameni care n-au fost niciodată geloși dar la un moment dat au întâlnit pe cineva în care au găsit stimulul "potrivit " care a declanșat nebunia.
Psihologii spun ca e alimentata de educatie si experienta, chiar daca nu se manifesta in stadiile timpurii ale vietii amoroase.
Exista si o gelozie normala.
Freud spunea ca e mai usor sa ii atribui celuilalt infidelitatea si sa te simti ranit de ea, decat sa ti-o asumi si sa o prelucrezi.
In viață de cele mai multe ori e ca la știri.
Alergi după exclusivitate. Omul de lângă tine reprezinta investitia ta emotionala, afectiva, chiar financiara nu are voie sa fie disponibil/disponibila pt ceilalti, TU vrei exclusivitate.
Mi-am intrebat prietenii și prietenele despre gelozie. Va invit sa le citiți experientele.
Daca nu e boala, e sarea si piperul intr-o relatie. Nu cred ca exista femeie care sa se planga cand iubitul ii spune ca barbatii cam intorc capul dupa ea pe strada pentru ca fusta prea scurta ii pune in evidenta picioarele. Eu am experimentat si iubitul gelos si barbatul indiferent. Langa cel din urma muream incet.
Gelozia cred ca vine din nesiguranta de sine in primul rand. Nu pot spune ca am fost victima unui partener gelos, dar am simtit si am vazut cateva episoade. Nu cred ca exista persoana care nu aiba o samanta de gelozie cat de mica, in varii ocazii. Am fost geloasa, insa doar atunci cand insinctul mi a spus ca am de ce. Si nu am dat gres niciodata.:) altfel, departe de mine acest sentiment. Eu sunt adepta ideii ca: ce nu stii nu te afecteaza. Oamenii trebuie sa fie liberi si independenti. Daca un om alege sa plece sau sa insele, o va face oricum, indiferent cat de grea e gelozia si cat de freak control e partenerul. Asadar, nu geloziei!
Gelozia e o emotie normala, dar in acelasi timp poate fi si chinuitoare, atunci cand atinge cote alarmante. Nu cred si n-am crezut niciodata ca te face ridicol sau ca ea umbreste iubirea. Cred ca in orice relatie suntem gelosi, important e cum gestionam asta in general si in particular.
Gelozia nu e bună. Adică gelozia exagerată nu e bună. Nu am înțeles niciodată "crizele de gelozie". Da, dacă iubești ești gelos, dar un pic, nu îi faci viața un calvar celui de lângă tine, nu il terorizezi, nu te duci după el sa-l urmărești prin boscheti când iti zice ca se duce la meci cu băieții, nu vrei să ai parola de la mailul personal , de la mailul de serviciu, de la Facebook, nu crezi ca toti Ionii din agenda telefonului sunt de fapt Ioane sub acoperire , nu il faci de ras cand iese fara tine sa-i ceri pe rand la telefon pe prietenii cu care a ieșit ca sa-ti confirme ca e adevarat, nu devii paranoic și il suspectezi la fiecare pas. Deci NU !!! Pana la urma totul ține de respect, de incredere si de comunicare. Si dacă se holbează toate femeile de pe stradă la barbatul de lângă mine nu pot decât sa ma bucur. Înseamnă ca sunt foarte bună daca am un asemenea bărbat lângă mine. :*
Da,am fost gelos in vreo doua randuri dar nu exagerat. In limite normale. Si am fost victima femeii geloase,in mai multe randuri...horror! Sunt unele chiar sărite rau...
Din pacate eu am fost geloasa multi ani si tarziu am inteles cat rau imi faceam mie cu asta. Dar m-am intors putin in adolescenta si am realizat ca prima mea relatie m-a modelat asa. El era un baiat foarte, foarte gelos, si cumva asa am invatat si eu. Si am transportat asta in absolut toate relatiile mele. Si acum imi pare rau. Fiindca omul care sta acum langa mine are atata incredere si e atat de linistit incat la o vreme de la inceputul povestii m-am linistit si eu. Daca si in relatia anterioara eram mereu intrebata unde plec si cu cine ma vad (cred ca toti barbatii din viata mea au depasit adesea limita), in povestea de-acum, daca lipsesc de-acasa, nu sunt sunata si nici nu sunt bombardata cu mesaje si nici nu raspund apoi unui chestionar. El pur si simplu imi da libertatea care mereu mi-a lipsit. Si privesc in oglinda si realizez ca e sanatos sa ii raspund la fel, asa ca acum am scapat de povara geloziei. Asta nu inseamna ca nu mi-as arata coltii daca ar fi cazul. ;)
Nu sunt geloasă. Cred ca e lucrul care distruge cel mai mult o relatie. Gelozia = sufocare. Si nu cred că partenerul meu e gelos. Nu am simtit pana acum.
Am si fost geloasa, mi s-au si facut scene de gelozie. Evident, mi se par mult mai enervante ale partenerului.:)) In ceea ce privește, scenele de gelozie mi se par niste momente de prostie in viata omului. Si de fiecare data aveau in spate alte frustrări, situația de care reproșam eu era... nimic, aiureli, nici eu nu credeam de fapt ca s-ar putea sa ma însele. In cazul partenerului, am vazut ca e vorba de o scânteie ca sa declanșeze cele mai absurde scene se gelozie. Asta e slăbiciunea lui, defectul daca vrei, dar scânteia e la mine. Si cred ca daca chiar iti pasa, in 95% duc cazuri tine de tine sa eviti. Daca apar scene din nimic, problema e patologica. Fugi! Femeie sau bărbat.
Aveam vreo 20 de ani cand m-a lovit sindromul "vreau si eu un barbat adevarat si o relatie adevarat". Si am primit. Mai mare cu 10 ani decat mine, 7 luni din 10 cat am fost in total impreuna, el a fost la munca pe vas de croaziera. Timp in care mi-a tocat nervii. Aia nu, aia nu, aia nu. Cine e aia, cine e ala, sigur nu ai salvat in agenda numele lui cu nume de fata? Realizam ca nu e firesc un astfel de comportament, insa la cei numai 20 de ani ai mei, am luat de buna relatia. Asta pana cand a venit acasa si fara nicio discutie in prealabil s-a mutat la mine, in garsoniera. Crize de gelozie in continuare ("ai terminat munca la 5, de ce ai ajuns la 6?"). Pana intr-o sambata seara cand mi-a spus ca vrea sa ma ia de nevasta si sa facem copii cat mai repede, caci el nu vrea sa fie strigat tataie in parc cand iese cu copilul la plimbare. Cireasa de pe tort a fost replica imediat urmatoare: nu iesi cu fetele in club in seara asta. Daca pleci, nu ma mai gasesti cand te intorci. In momentul ala am rabufnit si l-am intrebat in zeflemea "si unde pleci? la mama ta?". In alta parte n-avea unde. Am plecat in club, cand m-am intors am gasit bagajele lui facute, iar dimineata a plecat pe sustache. Nicicand nu m-am simtit mai libera, nici macar cand am plecat de la parintii mei de acasa, la facultate, parinti bineintentionati de altfel, dar tatal cu un model de crestere gen "this is Sparta!". La polul opus, 2 ani mai tarziu am intrat intr-o alta relatie... serioasa. Cu vreo 12 ani mai in varsta, m-am indragostit lulea. Din cauza unor factori economici, credeam eu, el devenise la un moment dat extrem de tensionat si distant. Eu n-am stiut sa ii dau spatiu si l-am tocat cu gelozia. Pana cand i-am gasit unul dintr-un lung sir de mailuri schimbate cu o pustoaica despre cat de mult se iubesc. De atunci mi-am jurat ca nu mai citesc vreodata vreun mesaj/email/scrisoare mai ales care apartine barbatului cu care sunt intr-o relatie. Iar de gelozie m-am lecuit definitiv si irevocabil. Desigur, vorbesc de gelozia maladiva, dusa la extrem, pentru ca eu cred ca un strop de gelozie care pune sare si piper relatiei o poate salva uneori. Uneori :)
Ah nu. Nu m-ai nimerit. Pentru mine gelozia e un sentiment de evitat. Nu am avut slava domnului parteneri gelosi patologic si nici eu nu sunt geloasa. Poate in joaca, ca sa ne tachinam. Dupa parerea mea gelozia e de doua tipuri: Aia patologica si aia cauzata de neincredere in partener. Amandoua daunatoare.
Gelozia este un sentiment provocat de nesiguranta oamenilor si de multe ori atat femeile cat si barbatii il provoaca intentionat ca sa testeze reactia sexului opus. Da, cred ca toate lumea a fost geloasa! Da am fost si sunt. Dar partenerul tau este foarte responsabil pentru sentiment respectiv. In acest moment de exemplu primesc toate semnal care ma fac sa nu am dubii despre dragostea ei asta ma afce sa fiu linsitit si sa transmit aceasta liniște catre partenerea mea, asta sa numesc "maturitatea relației". Asta sa poate schimba daca pierdem atenția in cuplu.
Gelozia e la baza o frica, esti gelos/geloasa cand nu ai incredere in tine. Te gandesti ca va gasi pe cineva mai bun, mai frumos, mai inteligent, mai bun in pat. Si de cele mai multe ori ce gandesti aia primesti. Majoritatea persoanelor geloase sunt inselate. Iti spun din propria experienta, eu sutn o femeie fooooarte geloasa si suspicioasa...
Gelozia este starea aceea care se naste in momentul in care te uiti in telefonul partenerului si gasesti niste mesaje in care el este cu o alta femeie la fel de drgut ca si cu tine si foloseste cuvinte de alint. Atunci simti cu sangele se opreste din circulatie, tensiunea vrea sa escaladeze Himalaya, stomacul si-a pus numele Katrina si genunchii se simt un Alizeu care se misca intr-o parte si in alta. Gelozia strica la sanatate, la frumosete si distruge relatiile. Din pacate e ca raceala. Vine cand te-astepti mai putin si trece in 7 zile cu sau fara tratament. Pana data viitoare cand iar manaci ceva rece…
Cand nu este excesiva o consider dovada de iubire, daca trece de limita o consider frustrare. Din fericire nu am avut parteneri gelosi. Da, am fost geloasa, dar cand eram imatura :)).
Gelozia este tipica oamenilor egoisti si posesivi. Egoisti fiindca nu vor sa imparta :) si posesivi fiindca au impresia ca partenerul este un bun doar al lor. Am avut iubiti gelosi, unii ma puneau in situatii absolut penibile dar am avut si iubiti care erau gelosi pe buna dreptate. Am umblat si eu cu cioara vopsita, chiar daca nu pe negru ci mai pe gri, asa. Am fost insa cu unu', extrem de gelos, care facea ca toate alea in public si m-am saturat la un moment dat si i-am dat papucii fiindca devenise bolnavicios. Eu sunt si egoista si posesiva deci clar sunt si geloasa. Si poate snoaba. In sensul ca ma scoate din sarite ideea ca ar putea sa ma faca de ras. Sa afle lumea ca s-a incurcat cu nush ce panarama. Daca m-ar insela undeva departe, fara sa stie nimeni, nu as suferi atat. Ah, si sa nu fie cu dragoste. Daca e cu dragoste, m-a terminat. Sufar ca un caine! Chiar daca nu il iubesc foarte tare.. Ma deranjeaza ideea! De altcineva mai bun decat mine. Sa nu spui acolo in articol cine sunt ca si-asa zic astia ca sunt nebuna :))))
Concluzie
Ținem la unele relații absolut prostește, cu dinții, chiar dacă trecem prin propriul chin mental.
Gelozia patologica apare atunci cand nu exista obiectul geloziei, cand reevaluezi mental elementele situatiei, riscul real si conduita si nu exista legatura cu situatia reala, totul este anticipat si crescut in mintea ta de om gelos
Si asta nu e bine. Nu e bine deloc.
articol din rubrica fifi&thecity de pe blogul Cristinei Bazavan, www.bazavan.ro
.jpg)
