Prinţesa versus zâna

- Mărie, eşti frumoasă ca o prinţesă!

- Ca o zână, mami!

- Dar prinţesele nu mai sunt la modă sau ce?

- Ba da, da zânele sunt zâne!

- Dar care-i diferenţa?

          - Eeee, zânele au magie, mami :)

Despre 2014. Cu sinceritate

Sare, piper, ardei iute, miere. Se pun toate intr-un bol mic, se piseaza, se agita si se obtine anul meu 2014. 

A fost un an in care mi-am propus foarte mult, mai mult ca niciodata si am atins cam tot ce am pus pe lista.

A fost anul in care mi-am dat seama ca traiesc prea mult in exterior si astept prea mult de la altii. Mult prea mult. Am realizat asta foarte tarziu, dar mi se pare important ca mi-am dat seama. Am "pierdut" oameni fara de care nu credeam ca pot sa merg mai departe, stalpi pentru mine. 

Am trecut peste momente incredibil de grele care mi-au aratat ca pot duce mult, foarte mult. Psihic si sufletesc. Si am invatat lectii importante. Emotional sunt mai sus ca niciodata si rabdarea mea antrenata, ambitia si munca mi-au dat satisfactii enorme.  

Am castigat oameni minunati in lista mea de prieteni, care au stiut sa se strecoare, sa ma convinga si care imi arata zi de zi ca exista dragoste si prietenie necondionate. Sentimente  reale, relatii fara interes material, in vremurile astea tulburi mi se par ceva iesit din comun. 

 - Fifi, eu țin foarte mult la tine chiar dacă tu nu mă crezi , mi-a spus un coleg drag
 -  Dar chiar nu te cred!
 - Stiu.

Si am ras amandoi, eu cu regretul că am căpătat o neîncredere care ma deranjează. 2014 e anul în care mi-am pierdut incența în relațiile cu cei din jur, nu mai cred ușor pe oricine, oricât de tare mi-ar lua ochii la început.

Cu toate astea, 2014 a fost un an extraordinar. As putea sa spun cel mai bun, dar stiu ca vine 2015 care n-am dubii ca o sa fie fabulos. 

Mi-am intrebat prietenii ce pun ei in bilant:  emotional sau material? Si dupa ce se vede ca e un an bun sau nu?

****

Amandoua, la mine nu functioneaza separat sau pe rand. E totul sau nimic. Sau fie... macar un pic din ambele. Pentru ca am avut perioade de succes material, dar nefericita si neimplinita 

emotional. Ma consolam cu sesiuni de shopping de pantofi pe care nu ii admira EL. Am avut perioade de plus emotional, ca sa ma exprim contabiliceste, dar material eram in urma. Iar  stresul ca nu imi ajungeau banii pentru chestii marunte, nu pantofi sau alte capricii, ma facea irascibila si evident ca asta se rasfrangea si asupra relatiei. Nu cred ca una functioneaza fara cealalta. Nu cred ca dragostea tine de foame, la fel cum nici banii nu aduc fericirea. Cel mult o ajuta ici colo. E nevoie de echilibru, putin din fiecare.

Pai ambele se iau in calcul. Si conteaza ce simti ca-ti rezulta cand tragi linia si aduni. Da cu plus? E bine. Da cu minus? Mai lucram, mai insistam.


A fost un an echilibrat oarecum si primul in care am inteles ca nu sunt de fier. E a dracu' de ciudata senzatia cand esti singur si alerga salvarea cu tine prin oras. Atunci am vrut sa imi fac 
bilantzul si recunosc ca nu am stiut la ce sa ma gandesc intai.


2014 a inceput bolund si s-a incheiat turbat. Am  facut de toate anul asta. Am castigat oameni noi si frumosi, am pierdut prieteni vechi, am facut bani, am cheltuit mult, am riscat , am castigat, am muncit cat nu credeam ca pot duce si-am stat in vacante cat n-am avut parte  in ultimii ani. Am iubit si am suferit, am dat si am luat, a fost un an PLIN PLIN PLIN. Asa cum au fost toti ultimii 20 de ani din viata mea. Daaar, cel mai important lucru pe care consider ca l-am facut anul acesta a fost sa incep un tratament la kinetoterapie pentru o problema pe care ma prefac de vreo 5 ani ca nu o am. Acceptarea ei si cautarea solutiilor de rezolvare ma fac sa simt ca anul acesta nu a trecut degeaba.

In mod categoric emotional, si anul a fost bun in proportia in care ai mai aprofundat din legile nescrise care fac lucrurile sa se miste in jurul nostru si noi odata cu ele.

De cativa ani emotionalul e cel mai important. Cand trece un an, iar cei apropiati sunt sanatosi inseamna ca a fost un an bun. senzatia mea e ca anul a trecut foarte foarte repede. intalnirile 
sunt importante si micile bucurii. Si daca am avut putin timp si pentru mine inseamna ca anul nu a trecut degeaba. 

Eu chiar nu fac bilanturi de astea, Pentru mine e bine daca nu sunt nenorociri mari. Ma bucur de cum a fost si il astept pe cel nou cu bucurie si incredere. 

La sfarsit de an sunt eu si cu mine si analizez daca am finalizat ce mi-am propus. Cred ca totul tine de emotional. Daca emotional sunt bine inseamna ca sunt pe drumul cel bun, ca a fost un an bun si pot sa continui in noul an ce am inceput si nu am finalizat sau nu s-a concretizat in anul care se incheie. 

Daca ma gandesc bine, e in Top 3 cei mai grei ani, emotional- am cam trecut prin toate starile, material, desi am muncit de mi-au sarit capacele, am obtinut totul mult mai greu decat in alti ani.
Nu zic ca este un an dezastruos, dar m-a incercat pe mine foarte tare, m-a epuizat. Daca nu ma intrebai, ma feream sa fac bilantul.

Eu in general merg pe ce ma marcheaza mai tare.. si recunosc ca emotionalul ma atinge de cele mai multe ori, insa mai am si ceva frivolitati de tip material girl asa ca nu pot sa le ignor:))

articol din rubrica fifi&thecity de pe blogul Cristinei Bazavan, www.bazavan.ro 

Tati, eu credeam că divele nu sunt triste niciodată...

Mereu m-am întrebat ce simte EL când ascultă melodia asta.

Și cum digeră stomacul lui povestea femeii pe care a părăsit-o si care ce sa vezi ea acum a ajuns
bine de tot.

Mi-l închipui mergînd cu taxiul și strângându-și buzele nervos când șoferul dă radioul mai tare
și zice: Cât de fain e cântecul ăsta, oare cine o fi boul de a lăsat-o pe asta? Ce prost...

EA își vede liniștită de viață, desigur că încă mai îi stă mintea la el că altfel nu ar scrie un hit care
o bagă direct în topul femeilor cele mai bogate.

 Acasă, întins pe canapea în liniștea familiei pe care și-a dotit-o atât de mult, EL e surprins de
fetița lui care se uită la tv: vai tati ce frumos cântă Adele și ce tristă e....Tati, eu credeam că 
divele nu sunt triste niciodată...

Cam așa cu Adele și marea ei dragoste.

Asta mi se pare ironia supremă în viață: să părăsești pe cineva care ajunge în top of the top. Și 
mai face și bani cu umilirea ta publică...

Dar până la urmă așa se nasc cele mai mari cariere: din ambiție, frustrare, răzbunare, dorinta de
a demonstra....Cum era versiunea românească? Aaaa, îți arăt că poooot...:)

*editorial publicat pe euforia.tv

Viața merge mai departe. Fără dubii

Un simplu salut pornește totul.

Privirea lui are o singură oglindă: privirea ta.

Zâmbetul lui are un singur destinatar și știi că ai exclusivitatea buzelor lui.

Te trezești dimineața. Te sun băncile că n-ai plătit ratele sau ai telefonul plin de sms.uri de la șeful tău că nu ai respectat deadlineul. Dar din bucătărie vine un miros de cafea. Pentru ca EL e acolo cu tine. Și dacă-i plecat ți-a lăsat un post it pe frigider. Zice ceva de planuri tinerești și rușinoase.

Zilele trec cu bucurie și repeziciune. Nu le simți pentru că ți-e prea foame de el, de dragoste, de ce aveți voi și nu mai are nimeni pe lumea asta.

Relația voastră urcă spectaculos, nebunește. Zi de zi ți se pare că l-ai prins pe Dumnezeu de picior.

Și vine o zi când începe coborîrea din nori.  Acea zi când nu se mai uită în ochii tăi, nici tu în ochii lui.  Te trezești pe Pământ, direct între reproșurile prietenilor neglijați și realitatea care te biciuie in fata.

Vrei înapoi în norul vostru dar nu mai merge pentru că lucrurile au început să se strice.

Începi să îți dai seama că el nu era prințul din poveste. Simultan, el realizează că nici tu nu ești prințesa din castel.

Trezirea la realitate e groaznică: în mintea și sufletul tău sună ca și cum scapi pe gresie o oală în miez de noapte . Acel sunet care trezește tot blocul.

Vă mai luptați un timp. Poate, poate...

Apoi în foarte puține cazuri rămâneți prieteni. De ce puține? Pentru că după o dragoste mare puțini sunt oamenii care au capacitatea să convertească totul în prietenie. Mult prea putini. Iti trebuie un IQ maxim emotional. Pentru că asta e cel mai complicat: să îți controlezi emoțiile.

Un lucru e cert: sunt iubiri care dureaza o viata. Oameni pentru care o sa ai o tandrete a gandului. Pentru totdeauna. Raman pe speed dial in telefon si in suflet.

Dar: viața merge mai departe. Fără dubii.


ps. Daca nu sunteti lamuriti cititi povestea despartirilor spusa de Cristina. E minunata :)
http://bazavan.ro/2014/07/intilniri-nepretuite-part-7-despartirile/

Lecții de la copiii noștri: te iubesc si te iert, orice îmi faci!

Ne batem capul cu educatia lor. Sa ii invatam bine. Sa ii crestem drept si frumos. Dar sunt momente cind copiii ne depasesc si ne dau ei lectii.


Ieri am avut o discutie mai aprinsa cu mama. Fie-mea a asistat. Dupa ce apele s-au calmat o intreb:


Ai vazut ce tare m-am certat cu mia?
Offf. Am vazut, mami.
Si ce parere ai?
Eu?
Da, tu ca ai asistat la toata discutia.
Eu nu ma bag, mami. E cearta voastra nu a mea. Dar...si a tacut.
Dar, ce?
Dar parca totusi nu e frumos sa te certi cu mama ta, nu crezi?




Ce poti sa replici la asa ceva? Pui capul jos si te gandesti: copilul meu e mai intelept ca mine. Cel putin in anumite situatii. Fie-mea e poreclita Fifi mica. Seamana cu mine. Foarte mult. Are zvapaiala mea si curiozitatile mele. Vorbeste enorm. Dar e mai calma si mai rezervata. Ceea ce e bine. E semi aroganta, nu cauta compania oamenilor cu orice pret. Are momente in care spune: Vreau sa fiu putin singura. Si se joaca sau citeste inchisa in camera ei. La 5 ani jumate sa ai nevoie de timpul tau...mi se pare foarte smart. Inteligenta emotionala as spune, la mare cautare azi.


Am invatat de la ea sa am mai multa rabdare, sa tac, sa ascult si....sa nu ies din casa nerujata. :))))




Mi-am intrebat prietenii ce lectii au primit de la copiii lor. Iata emotionantele raspunsuri:


Sa ma pretuiesc. Datorita ei am invatat ca sunt foarte importanta. Ca trebuie sa am grija de mine si ca nu imi permit sa-mi bat joc de timpul si de sanatatea mea. Am invatat ca exista dragoste neconditionata si ca poti sa ierti orice. Am invatat sa iubesc pur si simplu si sa ma bucur pentru ceilalti. Am invatat sa refuz si am invatat ca " incercarea moarte n-are"


Cea a rabdarii si a iubirii neconditionate.Si dincolo de vorbit din carti, lectia suprema a fost intr-un moment de pedeapsa pe nedrept, pentru ca incerca sa imi atraga atentia, facand doar ce nu trebuie, intr-un moment delicat pentru mine, el mi-a spus: te iubesc si te iert, orice imi faci!


Când gemenii mei aveau 1 an, am început sa-i învăț sa meargă, cum învață toți copii. Ii ricam in picioare si ii lasam sa facă pasi pana la pat. Razvan era mai ambițios și mergea incet, incet. Dar Calin nu voia deloc sa meargă. I se părea foarte distractiv dar nu făcea nici un pas. Până intr-o zi, când Razvan, după ce exersase destul s-a ridicat singur si a inceput sa meargă. In secunda doi, s-a ridicat si Calin si a mers si el. Atunci pe loc. Pe modelul "Da' ce , eu sunt mai fraier? " De aici am învățat cat de importanta e competitia pentru orice lucru pe care-l faci in viață si cat de mult te motivează sa ai un model pozitiv in preajma ta Si a mai fost un moment. Anul trecut am fost cu Calin la Grigore Alexandrescu la 2 noaptea pentru ca tusea in continuu si nu mai stiam ce sa-i fac. Am ajuns acolo, l-a consultat, i-a pus o branula care se numea "Fluturaș" , am plâns amandoi odata, el de durere, eu de mila lui, i-a facut un aerosol si trebuia sa mai asteptam putin ca sa-si facă efectul tratamentul administrat. El tusea in continuu iar eu il tineam lipit de mine in brațe cu speranta ca se mai liniștește. Si am stat asa lipiți pana cand i-a fost mai bine, i-a mai trecut tusea, am luat tratamentul si am plecat acasă la 4 dimineața. Cred ca timp de un an , la interval de 2-3 săptămâni, Calin imi zicea la culcare: "Mami, mai știi cand am fost la doctor si mi-a pus Fluturaș la mâna si Razvanel a rămas acasă si tu m-ai ținut in brațe sa nu mai tușesc ? Mulțumesc mami ca m-ai ținut in brațe !" De fiecare dată când imi zicea fraza asta mi se făcea pielea de găină când vedeam cât de important a fost pentru el si cum a apreciat el la 3 ani ca mami l-a ținut in brațe și a avut grija de el. Asa ca am învățat cat de mult contează pentru cei dragi gesturi care poate noua ni se par banale dar care valorează atât de mult pentru ei.


Am fost anul trecut la mare trimisa la un curs. Tati nu a putut sa vina cu noi. Hotelul de 3☆ pentru mine a răscolit amintiri din anii '90 dar pentru el a fost un șoc : murdărie pe plaja, în stațiune, nu si-a explicat de ce nu a găsit repede toaleta de la piscina ...când colo nu exista... și toate ce le cam știm de pe litoralul romanesc. La sfârșitul primei zile când epuizasem toate scuzele pentru tot ce a găsit el neplăcut, mi-a zis: toate ca toate ...nu contează. ...cel mai urât lucru este ca nu e și tati cu noi. Atunci mi-am dat seama ca atunci când suntem împreună totul e ok indiferent de ce este în jur ....


Daca adultul este responsabil, copilul nu are ce lectii sa ii dea. Imi place faptul ca dialogul cu copiii mei se poarta prin argumente si ca nu exista din partea noastra "fa asa, pentru ca asa zic eu"


Lectia ipocriziei: O colega de gradinita, mai lipsita de posibilitati dar extrem de tupeista si care de fiecare data cand avea ceva, oricat de nesemnificativ, facea sa para ca, de fiecare data, detine miezul din gogoasa, i-a spus copilului meu, ca al ei catel este mai frumos, mai destept si mai devreme acasa. Evident ca situatia era exact invers dar mica mea naiva a crezut-o si s-a intristat. Venita acasa i-am explicat cum sta treaba si ca cealalta fetita ii spune asta doar ca sa o supere si pentru ca isi doreste si ea un catel la fel dar nu are cum sa-l aiba. Si am continuat.....spune-i si tu ca are un catel urat, asa cum ti-a spus si ea tie. Replica a fost: " Dar mami nu pot sa-i spun asa: pentru ca nu este adevarat, si catelul ei este frumos si al meu, doar ca sunt diferiti, si nu pot sa-i spun ca are un catel urat pentru ca nu are.... "


Anul trecut a venit un mos tanar. Se vedea barba neagra pe sub barba alba. Copilul s-a prins ca nu e mosu ala adevarat. Dar a intrat perfect in joc ca sa nu ma simt prost. Mai tarziu m-a intrebat care mos a venit la ea, ca nu era ala adevarat.


Cea mai dura lectie a fost cand mi-a reprosat ca nu am avut incredere in ea. Eram o mama disperata, in fata primului examen important din viata copilului meu si am vrut ca totul sa fie perfect. Am plans cand a iesit de la examenul de limba romana pentru ca nu stiam daca ce a scris in lucrare era corect. Am intrebat profesoara, m-am linistit si am mers mai departe. Peste ceva timp mi-a reprosat ca nu am avut incredere in ea cand imi spusese ca facuse corect exercitiul la gramatica. Avea dreptate.... Nu am avut incredere in COPILUL meu. Mi-am invatat lectia dar pana in ultima mea clipa din viata asta nu o sa uit cum m-au biciuit cuvintele: MAMA, NU AI AVUT INCREDERE IN MINE.

articol din rubrica fifi&thecity de pe blogul Cristinei Bazavan, www.bazavan.ro 

Bad boy versus good boy. Ce aleg femeile

Sunt pe lumea asta femei extraordinar de frumoase si cu o minte sclipitoare. Si cu toate astea fac niste alegeri in dragoste de iti incremenesc sinapsele. Am un exemplu asa langa mine. O femeie care ar putea avea orice barbat pe lumea asta. Fara exagerare.  Si totusi ea alege gresit. De fiecare data. Cum ar putea sa ii fie bine? Pai poate sa vina unmarenoroc. Sa se indragosteasca de un baiat bun. Desigur, noi prietenii ei stim ce se intimpla. Fetei nu ii plac baietii asezati, genul cumsecade. Nu simte provocarea, ii miroase a plictis din prima clipa a intilnirii. Sansa ar fi sa gaseasca un om cu suflet bun, dar cu alura de golan.  Si 
care sa-si dezvaluie aura de bun mai tarziu in poveste. 


Ajungem la discutia bad boy versus good boy. Femeile vor dragostea absoluta, aia ca in filme. Barbatul trebuie sa fie in primul rand…barbat adevarat. Si cand spunem barbat adevarat ne gandim repede la o nuanta de 
bad, bad, bad.

Mi-am intrebat prietenele ce aleg in dragoste? Bad boy sau good boy? 

Raspunsurile se citesc cu gura  pina la urechi. 

La o prima vedere, nici nu cred ca e neaparat alegerea mea. E mai presus de mine. Pur si simplu nu pot sa evit tabara "bad" . Ma atrage ca un magnet si ma mai si monopolizeaza. Ies "in sange,, de fiecare data, dar nu ma las. Revin.

Bad boy clar :))) always!!! De ce? Ca sa nu ma plictisesc ca sa aiba grija de mine… ca sa nu pot sa ii zic vreodata "ca nu are c…" ca sa nu visez la un bad boy :)))

Bad boy! De ce? Pentru că mă provoacă. Mă inspiră. Mă enervează. Şi îmi place adrenalina. Îmi plac golanii.

Good guy, de aici incolo. M-am saturat de bad guys. Am evoluat destul:)).

Eu good boy, ca am fost invatata de acasa sa ma feresc de bad boy, ca iese sigur cu broken heart sau broken ribs. Dar, good boy nu inseamna neaparat good. Uneori sunt cevaaaa…

Un mix de ambele, cu pondere mai mare bad.

Bad boy, asa am ales intotdeauna, good boys sunt prea plictisitori pentru mine.

A good boy with an easy taste of a bad boy. Rari, dar am avut noroc.

 
Good boys. Mereu. Asta si pentru ca m-au ales ei pe mine. Nu le plac baietilor rai for some reason. Ceea ce e bine, ca Dumnezeu stie ce-oi fi facut! :)))

Pffff... Pe amandoi. Pentru ca in fiecare barbat exista putin din fiecare, respectiv mai mult din fiecare. Cred ca depinde de femeie cat din good guy sau bad guy reuseste sa scoata dintr-un barbat. Desigur, aici nu intra la socoteala muierismele=vesnica si eterna incercare "sisifiana" de a schimba barbatul. Aici ori te adaptezi, ori te retragi inainte sa pici in ridicol.

Good boy. Bad doar cand vreau eu:))


A bad boy for others was the perfect one for me! 

La 23 de ani cat am eu, pana acum am ales mereu "bad boy". :))) Probabil din cauza ca sunt o incapatanata si am nevoie de cineva care sa ma tina in frau sa zic asa. Nu o data s-a intamplat sa mi se spuna pana si in club de catre vreun distins domn ca il intimindez. Si atunci poate baietii rai, tocmai prin atitudinea lor de siguranta in propria persoana pe care o emana, ma atrag. Atitudinea e totul. Si apoi si pe cei care i-am vazut la inceput good boy pentru atentiile exagerate gen "nu apasa tu butonul din lift." .., s-au dovedit a fi chiar mai "bad boy" decat cei care arata asta pe fata. Doar ca ei mascheaza partea de "bad" prin gesturi. Ador faptul sa mi se deschida usile si tin cont de bunele maniere insa crede-ma "butoul de la lift" e exagerat. Doar nu-s din plastilina. Pot si eu. Baietilor buni le lipseste atitudinea sau daca nu sigur curajul. Mereu caut un barbat care sa aiba si calitati de artist, dar si de rege. Regii de obicei erau neinfricati! :)))

Good boy desi evident toate fetele vor bad boy, un sensul ca sunt atrase de el. Dar convietuirea a la long nu se poate decat cu un good guy. Asta cel putin pt temperamentul meu...

In pat bad, day by day good:) Good boy prefer sincer…

Il aleg pe good boy pe care-l stiu si beat si flamand si pe stop si in toate culorile do i love him even when he's cranky :)) Aia bad boys can go fuck themselves and fuck whoever else they want !!

Dear, nu-mi plac mama's boys, aia cumintei, tunsi regulamentar, care zic "da, mamă/nu, mamă". Bărbatul meu e a very good boy cu alură de bad boy.

Bad boy :) , din pacate. Dar exista si good boy???!!!!

Pfffff.... As zice, depinde de "dragoste" .... Da' serios acu, sint good boy type. 

Bad boy dar nu ma intreba de ce. De fapt nu, fifi. Noua nu ne plac baietii rai. E doar generic spus. Noua ne plac vanatorii. Si atunci de ce aproape toate fetele aleg la primul gand bad boy? Ne place sa fim vanate. Asta e jocul naturii. Daca ai vazut si la animale. Masculii cei mai puternici ajung sa se imperecheze. Si vanatorii sunt in general bad boys :)). Ca daca au insctinctul animalic de vanatori in ei, il au si pe cel reproductiv

Concluzie: prea putine femei pe lumea asta viseaza la barbatul casnic care sa spuna da, mami cum spui tu, mami. Vor barbati adevarati, autoritari pentru ca stiu ca un barbat trebuie sa le apere in fata vicisitudinilor vietii. In plus, le-a intrat in cap ca un bad boy  te face sa simti fiorul, iti da zilnic portia de adrenalina, esti mereu in stare de alerta. 
Si cumva asta iti da senzatia ca esti mereu vie, femeie. Simti nevoia sa confirmi. Zi de zi. Desigur, risti sa iesi in sange din batalia amorului ( cum spunea cineva mai sus) dar in niciun caz nu mori de plictiseala. 

articol din rubrica fifi&thecity de pe blogul Cristinei Bazavan, www.bazavan.ro 

NIMIC

Ce ai?
Nimic.

De fapt, e suparata, dar daca iti spune de ce, urmeaza o cearta, asa ca mai bine tace.

Ai patit ceva?
Nu, nimic.

A patit, dar daca nu iti dai seama singur, nu autosesizezi problema, i se pare inutil sa iti explice. Plus ca , in general, o problema pentru o femeie e doar un nimic pentru un barbat. Asa ca raspunsul corect e...nimic.

Ai vrut sa zici ceva?
Nimic.

A vrut, dar si-a muscat buzele pentru ca tie, barbatului suprem, totul iti suna a repros daca ea deschide gura, auzi numai confruntari. Asa ca mai bine... nimic. 

Te doare ceva?
Nimic. Dar ce barbat vrea in viata lui o femeie care se plange?

La ce te gandesti?
La nimic. 

De fapt are 45362 de ganduri si incearca sa le ordoneze si stie ca tu ,masculul alpfa, te poti focusa puternic pe o singura chestiune departe, dupa zidurile tale... asa ca de ce sa deschida ea cutia plina cu framantari?

Pot sa te ajut cu ceva?
Cu nimic.

De fapt, da. Ai putea sa deschizi ochii, sa o vezi, sa o asculti.

Si sa ai un raspuns, o solutie. Dar daca tu de obicei ridici din umeri pina ajungi sa mergi la kineto ca sa iti repare cervicala, femeia se invata cu nimic. 

In spatele fiecarui nimic, insa se ascunde ceva. Si azi un nimic, maine doua si uite asa, in timp... intre voi nu mai ramane nimic. 

articol din rubrica fifi&thecity de pe blogul Cristinei Bazavan, www.bazavan.ro 

sursa foto, aici. 

Relatia nepotrivita. Poti sa scapi, dar vrei?

Mai mult te enerveaza decat iti face bine. Te desconsidera, te chinuie, de multe ori te face sa te simti ultimul om. El sau ea, partenerul tau cu care esti de cateva luni. Sau poate chiar de ani.  Iti dai seama ca e o relatie fara viitor dar totusi nu te poti desprinde. Ca te-ai obisnuit in mocirla asta calduta. Si obisnuita bate singuratatea. Stiu atat de multi oameni care stau in relatii gresite doar pentru ca nu au curaj sa plece , simt ca nu ar gasi ceva mai bun si la ce folos sa riste?

Un partener care nu crede in tine, care are alt sistem de valori, care te umileste de fiecare data cind prinde ocazia...va suna cunoscut, asa-i?

Am facut un sondaj si am ramas uimita sa vad cum oamenii se complac in relatii sau chiar casnicii de zeci de ani. Din lene, din comoditate, din prostie. Pina la urma fiecare om are o doza de lasitate in adn.

Doar ca la unii e usturator de mare. Si te mint in fata, pozeaza in fericiti pentru tine si pentru altii dar chiar si pentru ei. Cu cat poza de familie pare mai fericita cu atat scheletul din dulap e mai mare.

Pentru inceput cititi o conversatie cu una dintre cele mai frumoase si interesante femei pe care o cunosc eu. Am ramas uimita...

- Ai stat vreodata intr-o relatie toxica, nepotrivita? Ce te tinea langa un om care stiai ca nu iti face bine? Cum ai reusit sa scapi?

          - Da. Nu am reusit.

          - Si de cati ani stai in povestea asta?

          - 6 ( sase)...

- Si de ce crezi ca nu poti sa scapi? 

- Obisnuinta, comoditatea

           - Da nu te gandesti ca iti pierzi cei mai   frumosi ani din viata? 

- Am ramas mereu de moment ca oricum nu a aparut nimic altceva la orizont am ramas asa. Nu e neaparat toxic. Nu e ceea ce imi doresc.

          - Si cu ce argumente te intoarce din drum?

- Ca in orice alta relatie noua e frumos la inceput si in final se ajunge la o anumita monotonie. Asa imi zice. Si ca nu e o solutie sa caut ceva nou. Ma iubeste si e tot timpul acolo.

           - Lasa mah ca o sa vina printul din
  poveste si tu o sa fi printesa din castel,   o sa vezi! :))))

- Sper. Sa fie colectionar de arta,pls!

Va invit sa cititi in continuare raspunsuri de la barbati si femei si sa vedeti cum fara sa vrem zicala au ce doare, dar ce place e cat se poate de adevarata.

Da, am stat cativa ani intr-o relatie care imi facea rau. Nu am o explicatie pentru ce simteam. Simteam că omul acela îmi face rău, că îmi consum cu el foarte multă energie si spre sfârsitul relatiei am înteles că omul îmi făcea rău ai am renuntat Era o relatie toxică pentru ca nu îl iubeam. Dar aveam nevoie de el...

Problema cu relatiile toxice e ca nu prea stii ca-s toxice, decat foarte tarziu, cand deja toxicitatea lor s-a imprimat foarte adanc, in ADN-ul tau. Nu stii ca omul pe care-l consideri Soarele si Luna, 2 in 1 superoferta iti face rau si ca te-a subjugat in cel mai parsiv mod cu putinta: cu acordul tau. Am trait pe pielea mea o astfel de relatie, cu grad inalt de toxicitate, care din fericire a durat doar doi ani, insa din nefericire au fost si cei mai frumosi - primii ani de facultate. Am invatat enorm despre mine in urma acestei relatii, dar nu-mi mai da nimeni anii aia inapoi, din pacate. Cum am scapat? Am avut inger pazitor, pentru ca El a fost cel care apus capat relatiei. Mie-mi era prea frica s-o fac, desi simteam de multa vreme ca nu mai era totul in ordine. Si din fericire pentru mine, a si fost genul care a sarit rapid la alta, in next level si nu m-a mai sacait pe mine, cum altminteri mi se pare a fi cel mai toxic mod de a chinui pe cineva: du-te-ncolo, vino-ncoace, lasa-ma si nu-mi da pace. Am vazut in jurul meu, la alte prietene, ce poate insemna genul asta de du-te vino si ma bucur ca am fost lasata in pace de-a binelea, din prima. Oribila experienta, dar ce dulce a fost trezirea! Dupa un iad din asta, cresti cat altii in zece raiuri.

Ti se pare ca daca e cu nabadai e frumos, nu te plictisesti. Eu zic PAS la primele semne de toxicitate, nu la primele certuri, ci la primele semne de intruziune...

Da...am stat...in sensul ca a fost o relatie de 3 ani, care se terminase din punctul meu de vedere ...dar el nu intelegea sau se prefacea ca nu intelege....pentru ca nu concepea sa ne despartim....si am mai dus-o asa cel putin un an....de cate ori voiam sa vorbesc cu el ma gandeam doar la cat o sa sufere el si cat de greu o sa-i fie lui. Pana intr-o zi cand am iesit cu fetele in oras iar el mi-a zis ca sta acasa (nu stateam impreuna ). Ne-am intalnit in oras...el era cu unele in club. Asta era motivul pe care il asteptasem ca sa pot sa termin relatia aia fara sa ma mai simt eu vinovata. Din momentul ala nu i-am mai raspuns la telefon niciodata.

Da, am fost intr- relatie nepotrivita, toxica, cum vrei tu. Inca Sunt. Am stiut de la inceput ca nu e ce trebuie dar am zis ca o sa mearga. Si n-a mers. Si daca tot nu mergea ne-am casatorit. :))))))) Si acum suntem casatoriti. Lumea ne vede super fericiti dar de fapt nici unul dintre noi nu are c... sa divorteze. Si parca imi e si lene sa o iau de la capat cu altcineva, cred ca si eo la fel. E stupid, dar asta e adevarul.

Da. N-am plecat din obisnuinta si teama de singuratate. Adica prostia din capul meu. L-am inlocuit cu altul. 

Stiu cum e. Din pacate. Nu am scapat. Nu pot sa renunt... Stiu ca nu duce nicaieri dar mai am un gram de speranta ca se va schimba ceva Poate nu este ceea ce te asteptai sa auzi, dar asta e raspunsul meu.

 Am stat lângă un bărbat extrem de gelos. Ce m-a ţinut? Ştiu că gelozia vine din neîncredere în propria persoană. Te desconsideri, de vreme ce crezi cu tărie că omul de lângă tine te-ar putea înşela sau părăsi cu oricine altcineva. Aşa că, iubindu-l, am tot încercat să-i construiesc încrederea în el. Sunt genul care merge până în pânzele albe, ca să nu regret că n-am încercat. Era să mă şi mărit cu el (vacă, da). Când am epuizat tot, am renunţat. Nici măcar nu mai semănam cu mine.

Cea mai buna metoda sa scapi din relatie, il iei de barbat. Si sa iti dau si un raspuns inteligent: Relatiile toxice dupa parerea mea se datoreaza diferentelor de opinie si dorintelor celor doi parteneri. Daca la momentul la care tu iti doresti un copil elvrea samearga cu baietii in Thailanda, te oftici, ti se pare ca nu e bun pentru tine, ca iti pierzi vremea... etc si viceversa. Stai cu un om care nu iti face bine pentru ca speri ca se va schimba, dar poate trebuie sa mai schimbi si tu ceva si atunci poate nu iti mai face rau si nici tu lui si ...il iei de barbat..dupa cum spuneam la inceput :)))

Nu am reusit sa scap. Ma tine refugiul pe care il gasesc in el si de care am nevoie disperata... 

Oooo, da. La inceput a fost asa o dragoste de a trezit invidia tuturor...ea era foarte misterioasa si tacuta si linistita...nu ma cicalea ...ma iubea tare...avea o supunere care ma uimea, se uita la mine ca la un zeu. Apoi, mi-am dat seama ca de fapt tacerea vine din prostie si de fapt nu prea are ce sa imi zica. :)))) Nu avea nici-o idee, mereu astepta de la mine totul. Era incapabila sa ia o decizie sau cel putin asa parea. Cand mi-am dat seama ca o sa mor sufocat de plictiseala i-am zis sa ne despartim ca nu merge si atunci ea s-a dat foarte bolnava apoi mi-a zis ca e gravida...nu era nici bolnava nici gravida. Era nebuna de legat. Cum am scapat? M-a inselat cu un prieten:)))) Si nu te-ai ofticat? Nu, am fost fericit ca am scapat. Ma simteam mereu de parca port in miezul verii un pulover gros pe gat, asa atarna...:))))

Mah, nu stiu ce pana mea m-a tinut linga el. Probabil ca a fost primul barbat care m-a cadorisit cu orgasm, ca alta explicatie n-am! Am fugit la propriu in Danemarca 3 luni ca sa nu ma mai las impresionata si m-am intors ca o zana libera si-am intrat in alta relatie:))))

articol din rubrica fifi&thecity de pe blogul Cristinei Bazavan, www.bazavan.ro 

Inima versus minte. Un conflict de cand lumea

Toata viata am ales cu mintea. Intotdeauna cu mintea. Inima insa a fost mereu acolo si si-a spus parerea. De cele mai multe ori cu o vehementa care o ducea in pragul infarctului. In mijlocul conflictului, mintea punea inima la punct mereu: " bine ca esti tu desteapta te crezi vreo inteligenta, de parca inimile au vreo urma de neuroni "

Pentru cineva caruia i-a placut matematica la nebunie, emotiile pareau ca nu conteaza. Dar au contat de multe ori. Asta nu inseamna ca vreodata in viata mi-am pierdut mintile.

Odata, am cunoscut un barbat de care m-am indragostit atat de tare incat as fi plecat cu el pina la capatul pamantului. Era sufletul meu pereche. Cred ca se intimpla odata in viata oricui. Bine, asta daca ai noroc. Inima mea era perfect expandata. Mintea, la locul ei, zambea pervers si imi spunea: ai grija, fara decizii acum. A fost singura data cand pe moment mi-a ignorat creierul si va spun cu sinceritate ca nu imi pare rau pentru ca povestea e demna de film.

Cred ca asta e cu adevarat important in viata: sa ne permitem, macar din cand in cand vorba holografilor sa facem ce ne spune inima. Cu riscul asumat ca mintea cand te vede plangand mai apoi iti replica rece: I told you so...


Mi-am intrebat prietenii ei cu ce aleg la rascuce: cu inima sau cu mintea. Raspunsurile sunt surprinzatoare.

Cand am ajuns la rascruce, am mers pe minte/intuitive. Acu depinde si ce inseamna rascruce…

E recomandat sa alegi cu inima. Eu aleg cu mintea.

Mama mi-a spus ca sunt foarte rationala si aleg mereu cu mintea. Nu am fost in ipostaza sa ma intreb daca aleg cu sufletul sau cu mintea. Dar gandesc foarte bine innainte ce sa fac. Ma
gandesc bine la fiecare pas pe care il fac in viata si mereu o intreb pe mama ce parere are. Si tin cont de ce spune. Imi place sa imi fac un plan al vietii pe care sa il respect, si pana acum a cam iesit ce mi-am propus. Si vorba Mihaelei Calin mai intrebi si sufletul din cand in cand, ce parere are?

Grea intrebare :))) Cred ca...cu mintea :))

Întotdeauna cu mintea. Chiar dacă simți pe dos. Si chiar dacă mintea aduce dureri si singerari. Mintea îți poate da regrete dar nu îți da niciodată Iadul.

Inima aleg cu mintea sau mai bine zis: la rascruce, mintea alege inima ☺

Cu inima. INTOTDEAUNA.

N- am fost niciodata la rascruce. Dar cand voi fi, daca, voi alege cu inima.

Habar nu am, alegi ce ti se intampla. Adica? Atat.

Cu inima, desi am mai si gresit din cauza asta . Dar... invatam din greseli si mergem mai departe. Imi asum deciziile luate si nu repet o greseala. Sunt multe alte greseli care asteapta safie facute ☺

Cu inima Întotdeauna. Și de fiecare dată a fost alegerea câștigătoare .Mi am ascultat instinctul și nu m-a păcălit niciodată.

Hmm... in 90% din cazuri, cu mintea.
Cred ca depinde de rascruce. Am ales si cu inima si cu mintea.

Cu mintea. Obligatoriu! Stii vorba...."follow your brain,your heart is stupid like shit". La rascruce
asa am procedat intotdeauna. Adica schimbari de drum importante. Asa in rest...aleg si cu inima. Ca-s om. Si...If you obey all the ruls,you miss the fun ☺

Concluzia e simpla ca de fiecare data: inima, minte, noroc. Cred ca asta e combinatia castigatoare. Vorba aia romaneasca e sfanta: de multe norocul si-l face fiecare cu mana lui.  

articol din rubrica fifi&thecity de pe blogul Cristinei Bazavan, www.bazavan.ro

Avem un secret mare. Ce facem cu el?

- Maria, daca ai un un secret cui il spui?

- Pai daca e secret…nimanui.

          -  Dar daca nu mai pot sa ma tin ti-l spun tie.

- Da de ce sa nu te tii?

          - Ca e greu mama sa nu spui…

Asta e fifi mica. 5 ani jumate. Stie exact cum stau lcururile in viata, nu mai am dubii. 

Secretele sunt  excitante. Cu cat un om e mai misterios, mai inaccesibil, cu cat  stim mai putine despre el cu atat ne simtim mai atrasi.

Sunt oameni care stiu sa tina un secret. Cand se discuta subiectul tainuit par uimiti, nu li se misca niciun muschi pe fata. Te uiti la ei cu subinteles dar nu, nimic, nicio dovada in priviri.  Altii recunosc cinstit: nu-mi spune daca e secret ca nu pot sa il tin... 

Secretele inseamna putere. Sunt omanei care stiu secretele tututor si altii de care se freest toata lumea. Mi-am intrebat prietenii si prietenele cui ar spune mai degraba secretul lor: prietenilor apropiati sau familiei?

Iata raspunsurile:

Eu imi spun secretele mie mai intai. De atatea ori pana imi intra bine in cap. Daca ma plictisesc de ele, le spun maica-mii. 

Ierarhia salveaza secretomania :))) Prietenele cele mai bune sunt the "secret keeper". Mama e "the healer". Tata e "the hugger". Fratele e genul "hai sa petrecem sa uitam". Sotul e cel care gaseste solutii pentru orice. Dar secretele... Secretele sunt la ele, la cele 2-3 prietene apropiate ale mele. Care au "permis" de dat cu parerea... au umeri pe care pot sa plang…au maini de ajutat si mai ales... au lacate loiale care pastreaza secretul... 

Depinde de secrete. Dar mai degraba prietenilor

Depinde de secret si de adancimea lui, dar familiei n-as prea spune.

Daca e un secret nu il spun nimanui nici familiei, nici prietenilor.

Prietenului cel mai apropiat.

Nu as spune familiei. Am câțiva prieteni care mor cu secretarul în buzunar.

Sincer, am o singura prietena din copilarie pe care o consider cea mai buna prietena..si de obicei, prima data ii zic ei....in ideea sa-i cer o parere pentru ca o simt ca imi vrea binele de cand ne stim.....dar pana la urma tot pe mama ma bazez in orice situație 

Nimanui, pentru ca de aceea e secret !

Am facut greseala sa ii spun iubitului meu toate secretele, cele mai adanci. Parea cel mai discret om din lume. Apoi ne-am despartit.  Si am aflat ca a spus tot, tot. Tuturor. Si atunci mi-am dat seama ca eu nu prea stiam niciun secret despre el…

Celui mai apropiat prieten, clar! din experienta, familia tinde sa te judece ori sa-l impartaseasca mai departe... 
Daca e un secret il pastrez. E al meu!!

Mi-as dori sa invat sa-l tin pentru mine daca tot e secret, dar cum nu pot deocamdata, intotdeauna il impartasesc unei prietene... sau doua, trei ☺) Niciodata mamei pentru ca stiu ca optimismul nu e principala ei calitate si nu as vrea sa-i fac nopti albe. Ea afla de probleme doar dupa ce sunt rezolvate si chiar si atunci o vad ca se consuma, deci e exclus sa-mi afle secretele. Altfel, stiu la cine trebuie sa apelez in functie de probleme. Am prietene care stiu sa asculte si prietene care stiu sa ma ajute cu un sfat si sa-mi dea curaj sa trec la fapte. Cand e vorba de un secret-barfa, il afla toata lumea :)))

Ar fi bine sa te gandesti de 10 ori cui ii spui secretele tale. Iata cateva intrebari in loc de concluzie. Cui sa spui?

-  Oamenilor care au secrete similare pe care tu le-ai aflat, direct sau indirect? Poate parea cea mai buna varianta.

- De ce ai spune un secret cuiva despre care nu ai habar ce ascunde, chiar si lucruri nevinovate?  

- Prietenilor cei mai buni? Poate ca sunt buni doar pe moment. 

- Iubirii vietii tale fara de care nu poti respira? Si daca va despartiti cu scandal ce faci?

- Familiei? Poate ca iti va scoate ochii toata viata cu ce ai facut.

Pina la urma in viata e vorba despre alegeri si despre incredere. Eu te sfatuiesc asa: Daca e secretul secretelor din casa secretelor incearca sa il tii pentru tine. Intreabarea e simpla:  Poti? 

articol din rubrica fifi&thecity de pe blogul Cristinei Bazavan, www.bazavan.ro