Cum am fugit din zona de confort

Acum un an si ceva eram  intr-o binemeritata (credeam eu) vacanta mentala. Eram asa de vreo 7-8 ani. Citeam, vedeam filme, mergeam la serviciu, imi faceam treaba, veneam acasa.

Apa rece care m-a trezit din viata mea a aruncat-o la o discutie cineva in care am totala incredere. Ascultind problemele mele (ma rog, ceconsiderameucasuntproblemelemele) se uita cu mirare la mine si imi zice:

-       Iarta-ma, dar tu, tu unde esti in povestile din viata ta? Pe ce loc esti tu in viata ta mai précis?
Ce sa zic? (m-am injurat ca nu ma gandisem niciodata sa ma intreb ceva atat de inteligent).
 -       Nu stiu pe ce loc. Ce conteaza?
-       Cand ai facut ultima data ceva pentru tine?
 

STOP. M-am blocat. Chiar asa! Din cand in cand, un coafor si o cosmetica. Maxima aroganta, foarte rar: o vacanta cu fetele. Si ma mai premiam cu un film, 10 tablete de milka sau prajituri. Multe prajituri. 

 
-       Mda. Ai dreptate, cred ca nu ma pozitionez bine. Si ce sa fac? Acum daca m-ai dus pina la gara, hai, urca-ma si in tren.
-       Intreaba-te in orice situatie ce vrei tu de fapt? Tu, tu! Nu ceilalti. Esti un om cu mult umor, cu o energie extraordinara, cu magnetism si o ironie atat de misto. De ce nu te vezi asa cum esti? Cand te-ai uitat ultima data in oglinda?
-       Pai, nu prea ma uit ca nu imi place ce vad.
-       Esti idioata. Ia incepe tu sa te uiti mai des in oglinda.

Ceva in capul meu s-a produs atunci. Si am inceput sa ma gandesc din ce in ce mai mult la mine. Si la ce vreau eu. Si am inceput sa fac schimbari. Mici.

Dupa un timp, altcineva (unul din oamenii pe care ii admir foarte mult) mi-a spus:

-       Tu poti mult mai mult. Iesi din zona de confort. Uite daca ai face pasii x, y, z intr-un an ai putea sa iti vezi visul cu ochii… Stii de ce intru pe blogul tau? Mai bine spus, stii cu ce plec eu de pe blogul tau? Cu un zambet. Daca nu cu un ras. Trebuie sa faci ceva cu asta, cu umorul tau, cu energia ta…

Acesti doi oameni, nu le spun numele, se stiu ei (low profile amandoi) pur si simplu sunt vinovati. Vinovati ca eu am fugit din zona de confort, ca ma privesc in oglinda (am slabit… kilograme!) si “vorbesc tare”, adica in ochii tuturor, aici. Cum spunea cineva: era minunat acolo, dar pur si simplu nu crestea nimic.